Ieșenii vor putea călători cu barca pe Bahlui

1bahlui

Dimensiune font:

| 26-02-2021 17:00

Transformarea Bahluiului în râu navigal, capul de afiş al şedinţei CL de astăzi * proiectul trebuie actualizat întrucât apariţia pasajelor în Podu Roş impune renunțarea la o parte dintre lucrările propuse iniţial și relocarea altora

 

 

Astăzi, de la ora 10.00, este programată o nouă şedinţă de Consiliu Local, pe ordinea de zi figurând 28 de proiecte. Este vorba atât de planuri urbanistice zonale, de proiecte vizând realizarea unor investiţii în oral, de nominalizarea unor persoane în diverse Consilii de Administraţie sau de de proiecte privind realizarea unor parteneriate între Primăria Iaşi şi alte instituții.

Fără îndoială, cel mai improtant proiect al şedinţei îl reprezintă modificarea unor indicatori financiari aferenți proiectului „Amenajarea arhitecturală râu Bahlui”, indicatori adoptați prin Hotărârea Consiliului Local nr. 31 / 28 februarie 2017. 

Primarul Mihai Chirica a explicat într-o conferință de presă că modificarea survine ca urmare a începerii proiectului de construire a două pasaje supraterane în Podu Roș („Fluidizarea traficului din intersecţia Podu Roş cu Splai Bahlui Mal Drept şi Bulevardul Profesor Dimitrie Mangeron prin două pasaje supraterane unidirecţionale cu o singură bandă”), proiect care presupune renunțarea la o parte dintre lucrările propuse și relocarea altora.

Valoarea inițială a investiției aferente proiectului „Amenajarea arhitecturală râu Bahlui” era de 67.132.988 lei cu TVA, din care C + M de 54.099.917 lei cu TVA.

După corelarea cu proiectului pasajelor supraterane, valoarea totală actualizată a investiției conform devizului general estimativ reactualizat este de 49.256.345 de lei fără TVA, respectiv 58.526.885 de lei cu TVA, din care C + M în valoare de 38.093.460 de lei fără TVA, respectiv 45.331.218 lei cu TVA.

Proiectul „Amenajarea arhitecturala râu Bahlui” presupune:  amenajarea unui nod hidrotehnic în zona podului din Tudor Vladimirescu compus dintr-un stăvilar, scara de pești  și o roată hidraulică,  construirea a patru debarcadere pentru ambarcațiuni de mici dimensiuni cu vâsle, construirea a trei poduri pietonale în zona Facultății de Chimie, în zona Facultății de Construcții și în zona Bisericii Lipovenești, construirea unor piste pentru alergare la nivelul bermei, construirea a șapte platforme belvedere la nivelul trotuarului, construirea a 13 scări de la nivelul trotuarului la nivelul bermei, construirea a noua rampe cu înclinația maximă de 8% ce facilitează accesul de la nivelul trotuarului la nivelul bermei, realizarea unui iluminat arhitectural, poziționarea unor locuri de stat la nivelul bermei și a unor locuri de stat însoțite de pergole la nivelul trotuarului, montarea de coșuri de gunoi şi plantaţii de aliniament în lungul străzilor de-a lungul Bahluiului. Durata de realizare a proiectului este de  24 de luni.

Reabilitarea Mănăstirii Frumoasa, completată

În paralel cu lucrările finanțate cu fonduri europene de reabilitare și valorificare a potențialului turistic și cultural al Mănăstirii Frumoasa, Primăria Municipiului Iași va pune în valoare monumentul și prin iluminat arhitectural. În acest sens, pe ordinea de zi a ședinței figurează un proiect de hotărâre de aprobare a indicatorilor tehnico-economici aferenți investiției. Suma propusă spre alocare este de 1.183.233 lei, cu TVA, durata estimată de realizare a lucrărilor fiind de 3 luni.

Primarul Mihai Chirica a explicat că proiectul include realizarea unui climat luminos confortabil, cu un consum minim de energie, cu utilizarea de corpuri de iluminat performante și fiabile. Toate proiectoarele vor fi amplasate de jur împrejurul clădirilor, sub „căciula” zidului de incintă, iar pentru turlele bisericii și a turnului clopotniță sunt prevăzute proiectoare amplasate pe stâlpi metalici supli (12), cu înălțime de 1 metru, integrați în spațiile cu vegetație. Datorită duratei de viață mari (peste 15 ani), precum și a consumului redus comparativ cu aparatele convenționale (reducere a consumului cu peste 50%), întregul sistem de iluminat se realizează numai cu aparate de tip LED. Consumul întregului sistem de iluminat arhitectural nu va depăși 16 kWh. Proiectul va fi realizat în două etape, mai întâi fiind abordat iluminatul arhitectural în interiorul incintei, apoi cel din exteriorul acesteia.

Noi cetăţeni de onoare

Personalități de mare angajament civic și scriitori de renume ar putea deveni Cetățeni de Onoare al Municipiului Iași în urma votului consilierilor locali. Primul propus pentru a primi onoranta distincție este prof. univ. dr. Alexandru Florian, Director general al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel. Născut la 12 ianuarie 1954, în București, Alexandru Florian este profesor universitar în științe politice, membru al Comisiei Elie Wiesel, cu expertiză în sisteme politice de tranziție, locuri ale memoriei, istoria și memoria Holocaustului.

Cercetător științific la Institutul de Teorie Socială al Academiei Române, Elie Wiesel va primi în 1993 o bursă de cercetare la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris. În 1998 își susține teza de doctorat la București, devenind profesor la Școala Națională de Științe Politice și Administrative.

Alexandru Florian face parte din numeroase comisii și asociații, precum Consiliul Național al Comisei Naționale UNESCO, Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România etc. Domnia sa a publicat numeroase cărți apreciate ca fiind de înaltă valoare științifică.

Din anul 2006, a început să organizeze, prin Institutul pe care-l conduce, evenimente dedicate comemorării Pogromului de la Iași.

O altă personalitate cu o îndelungată activitate pusă în slujba combaterii antisemitismului și propusă pentru primirea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași este Josef Wasserman, Rabinul Comunității Evreilor originari din România.

Născut în anul 1954, la Dorohoi, Josef Wasserman a emigrat în Israel la vârsta de 14 ani.

A servit ca rabin militar al cartierului general al infanteriei și parașutiștilor, ca rabin al comunității românești și ca președinte al organizației pensionarilor de la armata din Ierusalim.

Rabinul Josef Wasserman inițiază și organizează de peste șase ani „Marșul Vieții pe pământul României”. Este un marș al durerii și aducerilor aminte, dar și un marș al speranțelor renăscute, un semnal al deschiderii, apropierii reciproce, un simbol care va duce mai departe legăturile indestructibile între România și Israel, o reparație morală și istorică a suferințelor îndurate de evrei în Pogromul de la Iași. 

De asemenea, în ședința de astăzi vor fi propuși pentru a primi distincția de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași șase importanți membri ai Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași: Ioan Holban, Mircea Radu Iacoban, Ștefan Afloroaei, Ioana Diaconescu, Eugen Munteanu și Elvira Sorohan.

Toți cei șase scriitori sunt personalități marcante din domeniul culturii, autori a numeroase volume de proză, eseistică, teatru, publicistică și critică literară, câștigători a numeroase și prestigioase premii și distincții care fac cinste Iașului.

Apare o nouă stradă în Iaşi

În fine, consilierii locali vor hotărî atribuirea unei artere de circulație din Iași a denumirii de Strada Arhitect Nicolae Porumbescu. Primarul Mihai Chirica a precizat într-o conferință de presă că noua stradă începe din strada Vladimir Buțureanu și se termină la intersecția cu pârâul Vămășoaia.

Arhitectul Nicolae Porumbescu s-a născut la București, în 1919. Urmează ca bursier liceul Mihai Viteazul, după care se înscrie la Facultatea de Arhitectură, devenind diplomat în 1958.

De-a lungul celor 50 de ani de carieră, Nicolae Porumbescu a elaborat proiectele multor obiective de interes și utilitate publică în Suceava, Botoșani, Iași, București, Baia Mare și Satu Mare.

Dintre lucrările sale cele mai relevante pot fi menționate: Facultatea de Arhitectură (1979) și Facultatea de Construcții din Iași (1974), filiala Academiei Române din Iași (1979), sediile politico-administrative din Botoșani, Suceava și Satu Mare (1960, 1969, 1988), Teatrul din Hunedoara (1957), Circul de Stat din București (1960).

De asemenea, Nicolae Porumbescu a pus bazele secției de Arhitectură din cadrul Facultății de Construcții din Iași, în 1970. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:59

%ANUNTSPECIAL%
Criminalul care şi-a ucis rivalul cu lovituri de smartphone rămâne în arest
16/04/2021 08:02

 Dragoş Constantin Itfene (30 de ani) e un infractor cu vechi state de serviciu, prima condamnare primind-o in 2013, pentru infracţiunea de furt. Încercand să evite puşcăria, ieşeanul a fugit d ...

CJ vrea să externaliza anumite servicii sociale prestate de DGASPC
16/04/2021 07:49

  Conducerea Consiliului Judetean Iasi a reluat discuțiile cu DGASPC, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale și reprezentanți ai ONG-urilor, privind oportunitățile ...

 Jumătate dintre gravidele de la Maternitatea „Elena Doamna” suferă de o formă gravă COVID
16/04/2021 06:47

Sectia de Terapie Intensivă de la singura maternitate suport-COVID din Moldova ajunge la capacitate maximă. Jumătate dintre femeile gravide care se prezintă la Maternitatea „Elena Doamna” di ...

Primele autobuze electrice vor circula pe străzile Iașului la începutul anului viitor
16/04/2021 00:00

    Compania poloneză Solaris Bus & Coach este castigătoarea unei ample licitatii organizate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administratiei, prin care, gratie fonduri ...

Doar nouă comune ieșene au scăpat de COVID!
16/04/2021 00:00

    În ultimele 24 de ore, in judeţul Iaşi au fost inregistrate 168 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, in creştere faţă de ultima raportare, a anunţat ieri, 15 aprilie, In ...

Pârâta n-a putut fi evacuată din casă. E moartă de aproape opt ani
15/04/2021 23:54

Trei ieşeni, Radu F., soţia sa, Ioana, şi cumnata Doina J. incearcă, de mai multă vreme, să intre in posesia unei căsuţe bătraneşti pe care au primit-o moştenire. Imobilul e amplasat in Copou, valoar ...

Rata de infectare este în scădere, la Neamț. Trei localități nu au niciun caz
15/04/2021 17:18

Astăzi, 15 aprilie, la nivelul judetului Neamt se inregistrează o scădere a incidentei cazurilor Covid, fată de ieri. Sunt 1.085 de persoane testate pozitiv in ultimele două săptămani, ceea ce inseamnă ...

Zeci de amenzi pentru fapte surprinse pe camerele video montate de Salubris
15/04/2021 16:00

  De caţiva ani, Salubris SA impreună cu Primăria Municipiului Iasi, au implementat  un sistem de colectare separată a deseurilor, sustinut prin modernizarea dotărilor existente, achizitia de ut ...

Virusarea legitimității în post-democrație, dezbătută la UAIC
15/04/2021 15:30

  Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC) va găzdui vineri, 16 aprilie, incepand cu ora 12, in Aula Magna „Mihai Eminescu”, dezbaterea „Virusarea legitimitătii ...

Trei frați din Neamț, maltratați, violați și abuzați sexual de propriii părinți. Cei doi au fost arestați
15/04/2021 14:55

Caz revoltător in judeţul Neamţ unde doi copii de 8 si 13 ani au fost supuşi la chinuri inimaginabile, chiar de mama lor şi de concubinul acesteia. Informaţii cu puternic impact emoţional. Minorii au ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei