În Iaşi răsar 12 hectare de noi spaţii verzi
Dimensiune font:
Terenurile care urmează a fi înfrumuseţate sunt situate pe aleea Prof. I. Simionescu (2.664 metri pătraţi), strada Bradului nr. 17 A (4.250 metri pătraţi), strada Egalităţii nr. 27 A (2.519 metri pătraţi), strada Butnari nr. 13 A (1.673 metri pătraţi) şi strada Romană (1.635 metri pătraţi)
Unul dintre proiectele pe care Primăria Municipiului Iaşi le va realiza cu fonduri europene prin Programul Operaţional Regional - Axa 4.2 este „Oaza de verdeaţă din cartierul nostru”, un program comunitar de revitalizare a spaţiilor publice abandonate sau degradate de mici dimensiuni, vizând reconversia şi refuncţionalizarea a 12.741 metri pătraţi de teren neutilizat.
Primarul Mihai Chirica a afirmat că documentaţia a fost depusă spre finanţare la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord – Est, unde, în urma evaluării, a fost admisă din punct de vedere al conformităţii administrative şi eligibilităţii. Ulterior, ca urmare a evaluării tehnico-economice, proiectul a fost selectat pentru finanţare, conform scrisorii pentru demararea etapei precontractuale din 20 august 2019. De asemenea, urmare a corespondenţei purtată cu AMPOR şi ADRNE s-a recomandat trecerea cheltuielilor cu organizarea de şantier între anumite capitole bugetare, fără a fi afectat bugetul general. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi votat în şedinţa Consiliului Local de joi, 29 august.
Terenurile care urmează a fi înfrumuseţate sunt situate pe aleea Prof. I. Simionescu (2.664 metri pătraţi), strada Bradului nr. 17 A (4.250 metri pătraţi), strada Egalităţii nr. 27 A (2.519 metri pătraţi), strada Butnari nr. 13 A (1.673 metri pătraţi) şi strada Romană (1.635 metri pătraţi). Valoarea totală a investiţiei este estimată la 8.081.887 de lei, cu TVA, iar durata de realizare a proiectului, la 28 de luni. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau