Insolvenţă pentru un constructor important din Botoşani
Dimensiune font:
O nouă bombă în economia locală. Firma Consporiect M, controlată de omul de afaceri Victor Mihalachi, a solicitat Tribunalului Botoşani intrarea în insolvenţă.
Asta după ce anul trecut şi firma fanion a grupului deţinut de Victor Mihalachi a intrat în insolvenţă, respectiv compania Victor Construct.
Solicitarea a fost depusă la Tribunalul Botoşani de Iuliana Maria Savin, administratorul Consporiect M, potrivit site-ului instanţei de judecată.
Astăzi este termenul la care Tribunalul ar trebui să decidă dacă acceptă sau nu cererea Consproiect M pentru a intra în isolvenţă.
Intrarea în insolvenţă înseamnă probleme mari pentru partenerii acestor firme, deoarece sumele pe care aveau să le încaseze vor fi distribuite, dar nu în totalitate, de viitorul administrator judiciar.
În 2018 după Victor Construct, în insolvenţă a intrat, tot la cerere, şi Tehnic Asist SRL, companie condusă de omul de afaceri Mirel Vlas.
Problemele firmelor de construcţii locale au apărut după ce statul a redus proiectele de investiţii, iar autorităţile locale din judeţ nu au reuşit să scoată la licitaţii proiecte mari de infrastructură.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau