Investiţia în Axa rutieră Iaşi – Suceava va depăşi 100 de milioane de euro
Dimensiune font:
* dintre cele trei tronsoane ale Axei strategice Iaşi – Suceava, situate pe raza judeţului Iaşi, pe două au fost începute lucrările, iar al treilea se află într-o etapă avansată a procedurilor de achiziţie * în cazul acestuia, ordinul de începere a lucrărilor ar putea fi dat cel târziu pe 1 martie 2020, când se va lucra pe toţi cei 92,2 km ai celor trei tronsoane
Judeţul Iaşi este singurul din regiune în care au fost deja demarate lucrări pe proiectele incluse pe fonduri europene în ceea ce priveşte modernizarea infrastructurii rutiere. Lotul 1- DJ 282 Limita Iaşi – Rediu – Movileni – Gropniţa – DJ 281D, în lungime de 29,584 km va fi reabilitat şi modernizat în cadrul contractului cu Asocierea SC Alpenside Bucureşti – SC General trust Argeş Piteşti, a cărui valoare este de 60.361.648,98 lei fără TVA (12,7 milioane euro). „Cel mai mare proiect de modernizare a infrastructurii rutiere judeţene din ţară, cu fonduri europene, a demarat în ritm susţinut. La acest moment, lucrările sunt în graficul stabilit, fiind realizate deja intervenţii pe o distanţă totală de peste 23 km. În perioada următoare, vor fi efectuate activităţi de pregătire astfel încât lucrările să fie reluate la capacitate maximă imediat ce vremea va permite acest lucru. De asemenea, până în primăvara anului viitor, va fi construită, la Scobinţi, cea mai mare staţie de mixturi asfaltice din Moldova, cu o capacitate de aproximativ 300 tone pe oră, ceea ce oferă posibilitatea asfaltării a doi kilometri de drum pe zi. Cu siguranţă ieşenii vor putea circula pe asfalt pe cea mai mare parte a drumului, până la finalul anului 2020”, a declarat Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean şi al PSD Iaşi.
Dintre cele trei tronsoane ale Axei strategice Iaşi – Suceava situate pe raza judeţului Iaşi, pe două au fost începute lucrările, iar al treilea se află într-o etapă avansată a procedurilor de achiziţie. În cazul acestuia, ordinul de începere a lucrărilor ar putea fi dat cel târziu pe 1 martie 2020, când se va lucra pe toţi cei 92,2 km ai celor trei tronsoane.
Proiectul ”Regiunea Nord- Est- Axa rutieră strategică 1: Iaşi - Suceava” face parte din Planul de Dezvoltare Regională Nord – Est 2014 – 2020, Axa prioritară 6 este implementat în parteneriat cu judeţul Suceava şi prevede reabilitarea a aproape 170 km de drum de pe teritoriul celor două judeţe, din care 92 km în judeţul Iaşi. Comunele beneficiare sunt: Rediu, Movileni, Gropniţa, Coarnele Caprei, Cotnari, Focuri, Belceşti, Cepleniţa, Scobinţi, Lespezi, Sireţel. Valoarea totală a proiectului este de 486.783.115,25 lei (103 milioane de Euro) inclusiv TVA. Ruxandra CAŞU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau