Laborator de medicină nucleară, la Suceava
Dimensiune font:
La Suceava au început ieri lucrările de amenajare a Laboratorului de medicină nucleară în spațiul în care a funcționat Ambulatoriul de specialitate. În plus, se lucrează la extinderea cu patru noi săli de operații. „Am dat în folosință noul Ambulatoriu Integrat de Specialitate, dar momentul felicitărilor a trecut și am trecut și noi la alte investiții necesare pentru pacienți: Laboratorul de medicină nucleară și extinderea blocului operator cu patru noi săli de operații”, a declarat Vasile Rîmbu. În plus, sunt în curs de finalizare lucrările de amenajare și extindere a Ambulatoriului de boli infecțioase pentru copii și adulți.
Consiliul Județean Suceava a aprobat în ședința din luna septembrie amenajarea Laboratorului de Medicină Nucleară din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava cu suma de 22,2 milioane de lei.
Valoarea totală a investiției cu TVA este de 29,6 milioane de lei, din care construcții-montaj 18,2 milioane de lei și ar urma să fie realizată în 18 luni.
Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau