Nuntaşul care a ucis o octogenară pe zebră, trimis în judecată
Dimensiune font:
Şoferul vinovat de unul dintre cele mai ciudate accidente din Iaşi a fost dat pe mâna judecătorilor. Pe 11 iunie 2011, în Copou, Emilian Prodan (24 de ani, student la Universitatea de Arte) a lovit-o cu Roverul pe octogenara Saveta G., care se afla pe trecerea de pietoni. Bărbatul făcea parte dintr-un alai de nuntă, maşina având buchete de flori atât la oglinzile retrovizoare, cât şi pe capotă. Femeia a murit, la Spitalul „Sfântul Spiridon”.
În faţa procurorilor, Prodan a spus că mergea doar cu 40 km/oră pentru ca un pasager să-şi termine ţigara, iar înainte de intersecţia cu strada Oancea, o altă maşină i-a obturat vizibilitatea. În plus, buchetul de pe capotă îi acoperea o parte din câmpul vizual. Ieri, el a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă. (Ştefana Czeller)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau