Pasajele din Podu Roş, soluţie sau problemă?

1pasaje2

Dimensiune font:

| 17-11-2020 00:00

În această săptămână va avea loc o dezbatere publică online pe acest subiect * în vreme ce edilii susţin că cele două pasaje vor îmbunătăţi timpul de tranzitare în cea mai mare intersecţie din oraş, reprezentanţii ONG-urilor spun că inducerea unor artere de circulaţie va aglomera şi mai mult traficul

La fel ca autorităţile locale, şi societatea civilă este preocupată de fluidizarea traficului în Iaşi. Însă, de cele mai multe ori, părerile celor două părţi sunt departe de a fi convergente, iar cel puţin în privinţa pasajelor supraterane pe care municipalitatea ieşeană intenţionează să le construiască în Podu Roş, optica este total diferită. În vreme ce edilii susţin că cele două pasaje vor îmbunătăţi timpul de tranzitare în cea mai mare intersecţie din oraş, reprezentanţii ONG-urilor spun că inducerea unor artere de circulaţie vor aglomera şi mai mult traficul. „În urmă cu zeci de ani, specialiştii în trafic din orașele occidentale încercau să rezolve problema ambuteiajelor adăugând noi benzi auto sau înlocuind trecerile de pietoni cu pasaje pietonale sub/supraterane. Autoritățile din diferite țări au investit sume uriașe în proiecte de drumuri, însă după câteva luni situația revenea la normal sau chiar se înrăutățea. Explicația are la bază fenomenul induced demand, mai mult spațiu oferit mașinilor va genera o creștere a cererii, va atrage și mai mult trafic”, spun cei de la APTA (Alianța pentru Promovarea Transportului Alternativ Iași).

Soluția optimă pentru descongestionarea traficului?

De altfel, aceştia, alături de Asociaţia Civica, organizează la finele acestei săptămâni (vineri, 20 noiembrie), o dezbatere publică online pe tema „Noile pasaje din Podul Roș, soluție sau problemă?”, care va reuni reprezentanții administrației locale, specialiști și reprezentanți ai societății civile pentru a discuta pe subiectul oportunității pasajelor din Podu Roș, într-un cadru firesc al democrației participative. „Construcția pasajelor în Podu Roș reprezintă o investiție majoră care va schimba silueta orașului, cu implicații la nivel urbanistic, economic, social etc. Înainte de a se începe demersurile de înființare a acestui proiect, este necesar ca publicul ieșean să înțeleagă pe ce baze se fundamentează și dacă reprezintă soluția optimă pentru descongestionarea traficului, ținându-se cont de aspectul dezvoltării durabile a Iașului. Experiența ne arată că odată cu dezvoltarea infrastructurii urbane pentru traficul motorizat se creează mai multe probleme de trafic. Acest proiect este în contradicție cu practicile actuale din țările cu politici avansate de mobilitate. Contravine și direcțiilor Uniunii Europene pentru reducerea poluării și creșterii calității mediului urban”, spun iniţitorii acţiunii.

Eşecul de pe Splai Bahlui Mal Drept

Printre argumentele aduse, se numără exemplul oferit de ceea ce s-a întâmplat pe Splai Bahlui Mal Drept. „Municipalitatea a decis desființarea liniei de tramvai de pe Splai Bahlui Mal Drept în urmă cu 5 ani, creându-se în loc o arteră auto nouă. Acestă decizie de înlocuire a transportului ecologic cu cel personal motorizat este generatoare de trafic, este o perpetuare a unor soluții ineficiente, care a amplificat problemele în ultimii 5 ani. Acum această bandă de pe Splai Bahlui Mal Drept, care observăm că a generat mai mult trafic după ce a înlocuit linia de transport public ecologic, este folosită pentru a motiva necesitatea construirii pasajului suprateran”, mai spun cei de la APTA.

Prin urmare, întâlnirea din această săptămână poate lămuri câteva aspecte asupra acestei probleme. La ântâlnire vor fi prezenţi reprezentanți ai Primăriei Municipiului Iași, Lucian Cocea-Lionescu - arhitect, aPunct, APTA Iași, lector univ. dr. Mihai Bulai - prodecan al Facultății de Geografie și Geologie din cadrul UAIC Iași, lector univ. dr. George Ţurcănaşu - Geografie Urbană UAIC Iași, prof. univ. dr. Laurenţiu Radvan - prodecan Facultatea de Istorie UAIC Iași şi Violeta Mihalache, expert independent pe mobilitate la EIT Urban Mobility, director al Asociației Urban Survey Timișoara. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum arată centrul unui mare oraș din România. Clădirile impresionante, un veritabil magnet pentru turiști
02/05/2024 17:25

In ultimii ani, Iasiul a devenit un punct de atractie extrem de important pentru turisti. Oameni din toate colturile Romaniei dar si din alte tări ajung in capitala Moldovei si răman impresionati de frumuseti ...

Prelevare de organe de la un pacient din Bulgaria, pentru un transplant la Iași
02/05/2024 16:11

Medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de la un donator aflat in moarte cerebrală din Bulgaria, pe baza protocolului de colaborare in domeniu dintre Romania şi ţara vecină. "Ieri a avut lo ...

Noi curse de pe Aeroportul Iași
02/05/2024 12:15

Din această lună au devenit operationale, de pe Aeroportul Iasi, cursele companiei aeriene EuroWings. Pentru inceput se vor opera curse regulate către Stuttgart si Dusseldorf, Germania, a anuntat managerul ...

Controale la toate legumele și fructele din toate piețele agro-alimentare
02/05/2024 12:13

Legumele si fructele din toate pietele agro-alimentare iesene vor fi verificate in vederea stabilirii nivelului de nitriti pe care le-ar putea contine. Directorul Societătii „Eco-Piata”, Radu Bot ...

Teatru liric din Iași, participare importantă la două festivaluri
02/05/2024 11:37

  Opera Natională Romană din Iasi va participa in acest an la SymphOpera Fest. Manifestarea la care vor fi prezenti, printre altii, solisti ai Operei Nationale Cluj-Napoca, precum si Filarmonica Nationa ...

Nouă candidaturi pentru funcția de primar al Iașului au fost admise de biroul electoral
02/05/2024 11:25

 Nouă candidaturi pentru functia de primar al Iasului au fost admise de biroul electoral. Dosarele altor trei candidati au fost respinse din cauza problemelor legate de listele de semnături de sustinere. ...

Nutriționiștii recomandă prudență maximă!
02/05/2024 09:00

Sărbătorile pascale ne bat la usă si, impreună cu acestea, mesele luate impreună cu familia si cu prietenii, din care nu lipsesc, aşa cum e tradiţia, meniurile elaborate, bogate in grăsimi si in zaharur ...

Dilema de Paște: luăm ouă gata vopsite, sau le vopsim acasă?
02/05/2024 08:45

Cu cateva zile inainte de Paste, in supermarketuri este forfotă. Romanii merg să se aprovizioneze si de pe listele de cumpărături nu lipsesc ouăle. Nu există Paste fără ouă vopsite, iar in comert găsi ...

Un deţinut din Penitenciar scapă de brăţara eletronică, deoarece mamei sale i se descarcă mereu telefonul
02/05/2024 08:45

Pană pe 2 mai a.c., C.I.R. din Coarnele Caprei a fost, probabil, singurul deţinut din penitenciarele ţării, obligat, printr-o sentinţă judecătorească, să poarte brăţară electronică prin care să-i ...

Un nou tramvai personalizat, de Ziua Națională a Tineretului
02/05/2024 08:30

Ziua Natională a Tineretului va fi marcată in acest an la Iasi prin inaugurarea unui nou tramvai personalizat, in cadrul proiectului initiat de Compania de Transport Public (CTP) impreună cu Asociatia Pasion ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei