Poveste de la ultimul etaj, înainte de cer EXCLUSIV

O familie din Iaşi trăieşte de peste 10 ani între pereţii căptuşiţi cu mucegai ai unei camere de cămin din Nicolina * din cei 4 membri ai familiei Vârlan, doi suferă de diferite forme de handicap, iar capul familiei a fost diagnosticat cu diabet şi disponibilizat în urmă cu 3 săptămâni * în prag de sărbători, familia Vârlan este nevoită să îşi ducă zilele cu 400 de lei pe lună * singura dorinţă a acestei familii care îşi duce sărăcia cu demnitate, este să scape de mucegaiul din casă, prin repararea terasei blocului, să arate şi la ei ca într-o casă de oameni

 Într-o cameră liliputană de la ultimul etaj al unui cămin din zona Pieţei Nicolina, sub un plafon scorojit de infiltraţiile apei, din care se mai vede doar placa, trăieşte familia Vârlan. Acolo, în cămăruţa îngustă, de doar 22 de metri pătraţi, cei patru membri ai familiei îşi strâng laolaltă neputinţa şi reuşitele sporadice, visează, râd, aşteaptă, luptă, trăiesc şi speră. Costicăl Vârlan, capul familiei, a fost disponibilizat în urmă cu nici două săptămâni de la o societate din zona industrială a Iaşului, acolo unde muncea ca laminator la Zincare. Practic, unicul salariu care intra în casă, a fost oprit dincolo de holul întunecos şi insalubru care desparte universul familiei Vârlan de restul comunităţii de destine îngrămădite în acest cămin muncitoresc, cu veceu pe hol, printr-o decizie a conducerii firmei Technosteel, care a intrat în insolvenţă. Din cauza umezelii şi a infiltraţiilor, toată mobila din casa familiei Vîrlan s-a deteriorat iar unitatea calculatorului, singura bucurie a celor doi copii, s-a stricat.
„Soţia mai mănâncă literele din vorbe”
Această cameră de cămin reprezintă locuinţa familiei Vârlan de 20 de ani. Cei doi copii au deschis ochii asupra lumii tot în această cameră de cămin în care a început să se insinueze ploaia în urmă cu 10 ani. La momentul vizitei noastre la familie Vârlan, găsim întreaga familie acasă. Tomiţa, soţia lui Costică Vârlan, trebăluieşte prin bucătăria care este şi antreu şi, prin voinţa lui Dumnezeu şi a oamenilor de bine, va putea fi transformată, parţial, într-un colţ de după uşă, acolo unde este ţeava de apă, şi în toaletă. Din cauza unui incident violent din copilărie, Tomiţa este încadrată în grad II de handicap şi a mai dobândit şi un astm din cauza umezelii şi nici nu este de mirare, în condiţiile în care întreaga cameră de cămin este „anvelopată” cu straturi groase de mucegai. „Când eram mică, tata m-a lovit cu un lemn şi mi-am pierdut borba..., nu puteam să mai borbesc”, începe să ne povestească Tomiţa, dar soţul intervine. „Când era mică, acasă la părinţi, socru-miu a ieşit dintr-o tură de noapte, a ajuns acasă şi s-o culcat. Fetele, dacă erau mici, au început să se joace prin casă şi l-au trezit. Cum avea o sobă cu lemne în casă, o luat un lemn din ăla şi i-o dat soţiei în moalele capului şi o căzut la pământ fără cunoştinţă şi atunci o rămas cu şocul ăla. Nu putea să vorbească coerent, şi nici acum, că şi acum mai mănâncă literele din vorbe”, ne-a povestit soţul femeii al cărei destin a fost frânt de propriul tată.
Pensie de handicap de 39 de lei pe lună
Acum, pe perioada iernii, singura sursă de căldură de care dispune familia Vârlan, este un radiator. „Am reuşit să tragem gaz în urmă cu ceva timp, dar nu avem centrală”, ne spune Costică Vârlan. Toată familia doarme pe un singur pat, iar igiena personală se satisface la o balie care, în lipsa folosinţei, ţine şi loc de coş de rufe. Ca şi cum această situaţie nu ar fi fost de ajuns pentru a întregi drama celor doi soţi, unul din cei 2 copii ai familiei ( Mihai 10 ani şi Ana Maria 16 ani), are retard mental. Ana, fata de 16 ani este încadrată în gradul 3 de handicap din cauza retardului mental. „Fata are o memorie întârziată. Prima oară am avut probleme la grădiniţă, iar apoi în clasa I, în care a fost lăsată repetentă pentru că învăţătoarea nu a ştiut de probleme ei”, ne spune tatăl. Deşi diagnosticat cu diabet, hipertensiune şi un cheag de sânge la creier, tatăl este cel care a lucrat şi a susţinut financiar familia. Din nefericire firma la care lucra a făcut disponibilizări iar tatăl celor doi copii a ramas fără loc de muncă, în pragul sărbătorilor. În aceste condiţii, singurul venit al familiei este cel de 272 de lei, reprezentând pensia de handicap a mamei şi 39 lei pensia de handicap a Anei Maria, elevă în clasa a IX-a la Liceul Agricol din Iaşi. Mihai, mezinul familiei, este în clasa a IV-a. Până de curând, tatăl a reuşit să-i întreţină vie pasiunea pentru fotbal, plătindu-i orele de antrenament la Sala Grădinari. Acum, cei 95 de lei pe lună sunt deja un efort prea mare pentru părinţi, în condiţiile în care familia Vârlan va trebui să facă sărbătorile şi să intre în noul an cu 300 de lei pe lună, la care se adaugă alocaţiile copiilor, toţi 4 trebuind să trăiască practic dintr-o sută de lei de persoană, pe lună fiecare, fără a pune în calcul şi utilităţile. Singurii care au întins o mână de ajutor acestei familii greu încercate au fost cei din Primărie, dar şi acea mână de zahăr şi „făină de păpuşoi” a venit de la Uniunea Europeană, şi de la Fundaţia Star of Hope. Familia Vârlan are nevoie enormă de suport financiar pentru renovarea camerei de cămin, pentru alimente, terapie de reabilitare a fetei cu retard mental şi pentru plata cheltuielilor de întreţinere. „Ce vreau cel mai mult este să pot să fac curat în casă, să am asigurat acoperişul că nu mai plouă, şi să mă apuc să zugrăvesc pereţii, să arate şi la noi ca într-o casă de oameni. Dacă aş putea să izolez acoperişul, una din marile noastre probleme ar lua sfârşit”, ne-a spus Costică Vârlan. Modest, omul nu mai spune de toaleta pe care şi-ar dori-o la intrare, ceea ce le-ar permite să nu mai folosească balia, de o centrală şi un calorifer care le-ar asigura căldura în casă în fiecare iarnă, sau de satisfacerea unor dorinţe minore ale copiilor, acum, de sărbători.
Nelu PĂUNESCU