Oficialii Palatului Roznovanu dezmint informaţiile furnizate de un parlamentar ieşean, care a susţinut că judecătorii au anulat executarea silită prin care Primăria Iaşi a preluat cele patru cinematografe din oraş
Un nou conflict a izbucnit ieri între edili şi adversarii politici ai administraţiei Chirica, etichetaţi drept „parlamentari care căpuşează inutil banii publici şi dezinformează opinia publică cu privire la lucruri pe care nu le cunosc şi nu le înţeleg”. Subiectul îl constituie disputa din instanţa referitoare la dreptului de proprietate asupra a patru cinematografe din oraş. Astfel, potrivit reprezentanţilor Primăriei, Cinematografele Victoria, Republica, Dacia şi Tineretului au intrat şi vor rămâne în proprietatea municipiului Iaşi, ca efect al Legii 303 / 2008 şi după ani de procese cu RADEF România Film, pe care Direcţia Juridică a Primăriei le-a gestionat cu succes. Prin sentinţa 70 / 2016 a Curţii de Apel Iaşi, instanţa a constatat definitiv şi irevocabil dreptul de proprietate al municipiului Iaşi asupra cinematografelor. De asemenea, în urma unor acţiuni în instanţă, deschise ulterior de RADEF România Film, instanţele au menţinut Hotărârea Consiliului Local Iaşi 313 / 2018 privind preluarea din domeniul privat al Statului şi administrarea RADEF România Film Bucureşti în domeniul public al municipiului Iaşi şi administrarea Consiliului Local Iaşi a cinematografelor menţionate. „Procesul la care se referă parlamentarii respectivi, ca şi unii aşa-zişi ziarişti, nu vizează fondul predării cinematografelor, adică dreptul de proprietate al municipiului Iaşi, ci doar procedura prin care s-a făcut predarea lor. De fapt, RADEF România Film nici nu a solicitat instanţei întoarcerea executării silite prin care s-a materializat predarea, ci reluarea procedurii conform Legii contenciosului administrativ 554 / 2004 şi refacerea protocoalelor de predare / primire. Procesul care, din nou, vizează procedura de predare, iar nu proprietatea asupra cinematografelor continuă, iar municipalitatea a solicitat instanţei inclusiv daune din partea RADEF România Film”, spun oficialii Primăriei Iaşi
Ce susţine Bodea
Reacţia Primăriei survine la scurt timp după ce deputatul liberal Marius Bodea a declarat că „Primăria pierde cinematografele Victoria, Republica, Dacia şi Tineretului din cauza incompetenţei”. „Preluarea cinematografelor Victoria, Republica, Dacia şi Tineretului de către Primăria Iaşi este în impas după ce instanţa a admis contestaţia la executare formulată de RADEF. Astfel, judecătorii au anulat executarea silită prin care Primăria voia să ia efectiv cinematografele Victoria, Republica, Dacia şi Tineretului. Decizia judecătorilor a fost motivată de faptul că Primăria a solicitat încuviinţarea executării silite instanţei de executare de drept comun. Or, au susţinut magistraţii, instanţa de executare era cea de contencios administrativ. O eroare monumentală a juriştilor din Primăria Iaşi, care au compromis preluarea cinematografelor în patrimoniul municipiului Iaşi prin faptul că s-au adresat instanţei greşite”, a spus parlamentarul ieşean. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau