Procesul averii lui Dumitru Oprea, ţinut în loc de expertiză
Dimensiune font:
Procesul vizând averea senatorului PDL Dumitru Oprea nu se va termina nici anul acesta. Încă din mai 2009, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a cerut confiscarea a 90.000 de euro, motivat de faptul că politicianul nu şi-ar fi depus declaraţiile de avere şi de interese în termenele prevăzute de lege. Inspectorii au analizat declaraţiile pentru anul fiscal 2007 depuse la Biroul Electoral Municipal, respectiv la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, al cărei rector a fost, şi au concluzionat că există o diferenţă între valoarea averii dobândite în perioada 2001-2008 şi veniturile realizate.
Politicianul a vorbit despre „erori grave de calcul provocate prin conturi bancare fictive şi venituri omise. Inspectorul ANI a încărcat artificial sumele din conturi, dublând unele conturi din situaţia mea bancară, cum este de exemplu un depozit în USD, cu o sumă de peste 10.000 USD”. Sursele de venit omise ar fi fost veniturile din Parlamentul European - indemnizaţia pentru cheltuielile de călătorie, de şedere, pentru cheltuielile generale pentru activităţile cabinetelor de europarlamentar, indemnizaţia primită pe perioada mandatului de europarlamentar de la Camera Deputaţilor şi dobânzile bancare la soldul conturilor existente.
Procesul deschis încă din 2009 de ANI s-a tot mutat între instanţele din Iaşi şi capitală, până la urmă ajungând la Curtea de Apel Bucureşti. Nici la ultimul termen, judecătorii nu au putut da verdictul, fiindcă nu au primit rezultatul expertizei privind averea senatorului. Procesul va continua în ianuarie 2014. (Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau