Război total între filialele ieşene ale USR şi PNL

4 usr PNL

Dimensiune font:

| 29-06-2022 14:30

USR Iași cere președintelui Klaus Iohannis și conducerii centrale a PNL să ia act de obstrucționarea justiției comisă de consilierii județeni PNL în cazul Costel Alexe. De asemenea, se solicită demisia imediată a conducerii liberalilor ieșeni pentru lipsa totală de asumare a responsabilității politice la nivel local

 

 

 În acest moment, PNL Iași este menajeria unui inculpat penal, iar actuala conducere locală se complace cu indolență în această stare de lucruri”, se arată într-un comunicat al USR Iaşi. Aceştia s-au arătat revoltaţi de cele întâmplate la ultima şedinţă a CJ Iaşi. Luni, consilierii liberali au votat împotriva unei hotărâri prin care instituția s-ar fi constituit în parte vătămată în cadrul unui dosar în care este inculpat Costel Alexe. În acest dosar, președintele CJ Iași este inculpat pentru abuz în serviciu pentru că l-a detașat ilegal la conducerea Școlii Populare de Arte pe unul dintre consilierii angajați la cabinetul său. Procurorii DNA au arătat că această detașare ilegală a fost prelungită de două ori în condițiile în care nu erau îndeplinite condițiile necesare. Astfel, abuzul în serviciu comis de Costel Alexe ar fi prejudiciat instituția cu suma de aproximativ 150.000 de lei. În aceste condiții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, a solicitat Consiliului Județean să precizeze dacă se va constitui în parte vătămată și dacă va revendica suma stablită de procurori ca prejudiciu. Solicitarea procurorilor a fost supusă la vot, iar consilierii PNL au votat împotrivă. Astfel, în total dispreț față de lege și față de banul public, liberalii au decis ca președintele CJ, Costel Alexe, să nu plătească prejudiciul nici măcar în cazul în care judecătorii îl vor condamna pentru abuz în serviciu. Prin urmare, USR solicită atât președintelui Klaus Iohannis cât și conducerii centrale a PNL să ia atitudine față de această obstrucționare flagrantă a justiției, să se delimiteze de Costel Alexe, să-i solicite demisia și să ceară consilierilor județeni PNL să-și reconsidere de urgență poziția. CJ Iași trebuie să fie locul unde sunt reprezentați cetățenii, nu unde sunt apărați penalii”, spun şefii USR Iaşi. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Un ieșean a stabilit un veritabil record de ingeniozitate în ce priveşte... incendierile
11/08/2022 23:59

 Costică Jipa din Boureni, comuna Balş a stabilit un veritabil record de ingeniozitate in ce priveşte incendierile. În noaptea de 11 spre 12 iunie 2022, el şi-a pus in aplicare gandurile de răzb ...

Prefectul Iaşului a dispus verificarea modului în care s-au realizat lucrările de modernizare a DJ 282 Iași – Suceava
11/08/2022 23:59

Prefectul Bogdan Cojocaru a solicitat verificarea lucrărilor de modernizare a DJ 282, Axa Iasi – Suceava, după ce, ieri, impreună cu reprezentantii autoritătilor locale, a efectuat o vizită in zonele ...

Gâlceava politicienilor ieșeni blochează investițiile!
11/08/2022 23:59

    Încă de luna trecută, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a anunţat au fost finalizate listele cu obiectivele de investiţii ce vor fi finanţ ...

Maşina de spălat le-a venit de hac spărgătorilor din Belceşti
11/08/2022 23:59

Cariera lor de spărgători din locuinţe n-a durat decat trei luni, timp in care au dat patru lovituri. O buclucaşă maşină de spălat a frant elanul lui Paul Ovidiu C. şi Gabriel C. din Belceşti. Planul ...

Paznic la stână, cinci ani de puşcărie din cauza excesului de zel
11/08/2022 23:59

Absolvent a doar trei clase primare, Mihai Ciprian Măirean n-a putut găsi altceva de lucru decat ca paznic la stana lui Nicolae D., amplasată in apropiere de Prisăcani. S-a mutat cu totul acolo, şi-a adus ...

Un director din CJ Iaşi s-a făcut de râs la examenul pe care tot el l-a organizat
11/08/2022 23:59

* Iogen Ganju a semnat el insusi organizarea concursului, a stabilit datele examenului, bibliografia si tot el a concurat, dar a fost declarat respins * după ce contestat punctajul obţinut la proba scrisă (6 ...

Cazarea pensionarilor în căminele din Iaşi, mai scumpă
11/08/2022 23:59

Costurile medii lunar pentru fiecare persoană găzduită la azilurile municipalităţii ieşene vor creşte şi in acest an. Două proiecte de hotărare in acest sens se află in dezbatare  publică, fiin ...

Hoţul care a sustras un tomberon s-a bucurat de libertate doar o lună
11/08/2022 15:30

Despre Vlăduţ U., un tanăr hoţ ce a exasperat cu spargerile lui sătenii din Scobinţi, am scris nu cu mult timp in urmă. Total lipsit de imaginaţie, folosea acelaşi modus operandi, concentrandu-se asupr ...

Un tânăr drogat cu amfetamină a spart cu pumnul geamul unei maşini de poliţie
11/08/2022 15:08

A fost scandal la Botosani, unde un tanăr de 26 de ani, aflat sub infuenta drogurilor, a atacat agentii din masina politiei, venită să aplaneze un scandal iscat intre el si tatăl său. Un echipaj aflat c ...

Anchetatorii, somați să rezolve cazul primarului din Grozești
11/08/2022 14:59

La inceputul lunii ianuarie a anului trecut, un anume Ciprian Radu a făcut plangere penală impotriva primarului  din  Grozeşti, George Cristea. Edilul este acuzat de săvarşirea infracţiunii de & ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei