Reparaţii pe drumurile Bucovinei
Dimensiune font:
Secţia de Drumuri Naţionale Suceava a început lucrările de reparaţii asfaltice pe suprafeţe întinse pe DN 2 între Spătăreşti şi Vadu Moldovei. Au fost finalizate reparaţiile asfaltice pe suprafeţe întinse pe DN 2, pe sectorul Buneşti – Cumpărătura, lucrările fiind executate în regie proprie pe parcursul a aproximativ două săptămâni. Utilajele SDN Suceava au intrat acum pe sectorul DN 2, Spătăreşti-Vadu Moldovei.
Lucrările se vor desfăşura pe câte un sens de mers, alternativ, circulaţia rutieră urmând a fi dirijată prin piloţi umani, precizează sursa citată.
DRDP Iaşi a făcut apel la înţelegere din partea conducătorilor auto pentru eventualul disconfort în trafic, cu recomandarea de circula cu atenţie pe sectorul vizat şi cu respectarea semnalizării special instituite. În judeţ continuă lucrările la variantele ocolitoare Suceava şi Rădăuţi, pe DN 17B, la Dorna Arini, unde se fac reparaţii asfaltice pe suprafeţe întinse şi pe DN 18, Cârlibaba-Iacobeni.
Teona SOARE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau