Se deschide podul de la Milişăuţi
Dimensiune font:
Podul peste râul Suceava de la Milişăuţi, de pe DN 2H, se deschide luni, 17 decembrie, la ora 10.00. Anunţul a fost făcut de prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi. Lucrările de reabilitare la podul de la Milişăuţi au fost realizate de firma SC Geiger Transilvania SRL, din Sibiu, care a preluat podul pe 23 iulie 2018. Constructorul a respectat termenul de finalizare a lucrărilor, de 21 săptămâni, asumat prin contractul încheiat cu Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, a precizat prefectul de Suceava. Podul de la Milişăuţi a fost afectat de inundaţiile din iulie 2018, ca urmare a ploilor abundente şi a creşterii nivelului apelor râului Suceava. Unul dintre pilonii podului a cedat, iar în carosabil au apărut fisuri, astfel încât traficul pe DN 2H a fost închis, circulaţia fiind dirijată pe rute alternative.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau