Se surpă dealurile Moldovei
Dimensiune font:
* topirea zăpezilor şi ploile din ultimele zile cresc riscul producerii de alunecări de teren * probleme mari sunt în judeţele Vaslui şi Neamţ * un drum judeţean, o biserică şi mai multe case sunt în pericol * în lipsa banilor pentru consolidarea versanţilor, singura soluţie sunt împăduririle
Pentru mulţi dintre locuitorii Moldovei, ploile sunt un blestem. Chiar dacă pare ciudat, lor le este mai bine pe timp de secetă fiindcă măcar au unde locui. Este vorba despre cei care au case în zonele în care au apărut alunecări de teren. Zăpada abundentă şi ploile din ultimele zile au făcut ca pământul să mustească de apă.
Şosele şi case în pericol
În judeţul Botoşani, 68 de comune, două oraşe şi tot atâtea municipii sunt vizate de acest fenomen. Pentru consolidarea versanţilor este nevoie de peste 100 milioane de lei, sumă pe care autorităţile nu o au. Risc de alunecări este în zona municipiilor Botoşani şi Dorohoi, dar şi a oraşelor Darabani şi Bucecea. În mediul rural, cele mai mari probleme sunt la Broscăuţi, Văculeşti, Hlipiceni şi Roma, unde cel puţin două, trei locuinţe sunt pândite de alunecări de teren. O soluţie ar fi strămutarea acestor locuinţe, însă proprietarii nu sunt de acord. Faliile apărute pun în pericol şi infrastructura rutieră. Pe drumul judeţean Roma-Nicşeni sunt patru puncte de alunecare grave, iar pe drumul Dumeni-Havârna sunt alunecări pe un kilometru.
La Vaslui, cele mai mari probleme sunt în zona comunei Duda Epureni, unde nu doar casele sunt în pericol, ci şi drumul judeţean care leagă municipiul Huşi de comunele Arsura şi Duda Epureni. „Din bugetul instituţiei nu putem asigura sumele necesare efectuării unor lucrări de stabilizare. Vom întocmi un proiect pe care îl vom trimite la Guvern, în vederea găsirii unei posibilităţi de finanţare”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Vasile Mihalachi, adăugând că singura soluţie locală, pe care le-a oferit-o şi primarilor, ar fi campaniile de împădurire.
Biserica din Corhana stă să pice
La Neamţ, semnale de alarmă au apărut deja în satul Corhana, din comuna Dulceşti. Malul drept al râului Moldova a început să alunece şi pune în pericol un grup de case şi Biserica Romano-Catolică. Alunecarea de teren se manifestă pe o lungime de aproximativ 400 de metri, la circa 20 de metri de biserică şi locuinţe. „Vom face toate demersurile necesare rezolvării problemei”, a fost răspunsul prefectului George Lazăr. Zone cu risc ridicat mai sunt la Negreşti, pe drumul către Gârcina (cu prelungire înspre Piatra Neamţ), şi în satul Oglinzi (comuna Răuceşti, spre Vânători Neamţ), cu continuare în judeţul Suceava. Alunecări au fost semnalate şi la Hangu spre Pipirig şi între comunele Bălţăteşti şi Agapia.
Spaimă şi evacuări
Primăvara nu este un motiv de bucurie pentru băcăuanii din comuna Agăş. Oamenii se roagă să nu mai treacă prin spaima de anul trecut, când drumul dintre Şuliţa şi Coşnea a fost blocat după ce pământul a luat-o la vale. Stâncile căzute de pe versant au tăiat şoseaua în două, oprind accesul. Cu mulţi ani în urmă, 24 de case din comuna Zemeş au fost distruse de alunecările de teren. Pământul a mutat din loc şi conductele de gaz petrolier şi s-au format pungi de gaze care au explodat şi distrus alte case.
* * *
Soluţii ar fi, dar nu sunt bani. Degeaba au întocmit topografii şi geodezii studii, degeaba au fost făcute strategii. Totul ţine de fonduri. O soluţie ar mai fi strămutarea oamenilor, care nu vor să-şi lase casele.
Grupaj coordonat de Lucia Hacman şi Maura Anghel
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau