* conducerea unităţii medicale caută soluţii pentru a-şi spori corpul medical * ultima idee este construirea unui bloc cu locuinţe de serviciu pentru specialiştii care altfel nu prea vor să vină la Vaslui * există teren, mai trebuie banii necesari pentru demararea unei astfel de investiţii
Medicii tineri fug atunci când aud de Vaslui. Nu doar traiul greu îi alungă, ci şi imposibilitatea de a avea o casă. Ritmul de construcţie în judeţ este lent, iar despre facilităţi nici nu poate fi vorba. „Salariile sunt cele de la Guvern, nu putem face nimic. Ar fi absolut necesare nişte locuinţe de serviciu. Am avut discuţii cu Primăria Vaslui, dar nu am găsit soluţii. Blocurile ANL nu sunt un avantaj pentru medici”, a explicat Lelia Croitoru, director medical la SJU Vaslui.
Donaţia şi ideea unei noi construcţii
În urma unei donaţii, Spitalul Judeţean s-a ales cu o suprafaţa de teren pe care s-ar putea construi un bloc destinat medicilor ce doresc să rămână în Vaslui. Deocamdată e doar o idee fiindcă lipsesc banii necesari pentru a pune pe picioare investiţia. „Noi am primit ca donaţie o casă aflată pe un teren de 1.000 de metri pătraţi. Clădirea e veche, poate fi demolată, iar pe locul liber poate fi construit un bloc al medicilor ca perioadă de tranziţie până îşi cumpără un apartament“, a mai spus directorul medical.
Consiliul Judeţean a avut în plan amenajarea de locuinţe de serviciu pentru medicii care vor sa lucreze la Vaslui. Acestea urmau să fie amplasate în sediul policlinicii cu plată însă ideea nu s-a materalizat tot din cauza lipsei banilor.
Simona Pop
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau