default

Dimensiune font:

Suspectaţi că au jefuit casa unei ieşence!

| 17-05-2018 08:00

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au efectuat o percheziție domiciliară * percheziţia a fost făcută la persoane bănuite că ar fi furat dintr-un apartament din Iaşi bunuri în valoare de 2.000 de lei * trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au efectuat recent o percheziție domiciliară, în municipiul Suceava, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat din locuinţă.

Ce spun anchetatorii

Perchezițiile au fost desfășurate încadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

În fapt, două persoane sunt bănuite că, în ziua de 3 mai, ar fi pătruns, prin forțarea și escaladarea geamului de la bucătărie, în apartamentul unei femei din municipiul Iași, de unde ar fi furat bani și bunuri în cuantum de 2.000 de lei. De asemenea, o altă persoană ar fi asigurat locul comiterii faptei în timpul desfășurării activității ilicite. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat mijloace de probă și au pus în aplicare trei mandate de aducere, persoanele în cauză fiind duse la sediul Biroului de Investigații Criminale Iași”, a declarat ieri Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.

Conform acesteia, pe baza probatoriului administrat în cauză, cele trei persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat, respectiv complicitate la furt calificat au fost reținute pentru 24 de ore, fiind duse în Arestul IPJ, urmând a fi prezentate Parchetului de pe Judecătoria Iași cu propuneri legale.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale. Poliţiştii ieşeni au beneficiat de sprijinul celor din cadrul Biroului de Investigații Criminale Suceava. Ciprian NEDELCU

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE S.C. VARA MR S.R.L. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, str.7 Oameni, nr.23, jud. Iaşi, C.U.I. RO4615947, O.R.C.J22/1478/1993, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr.82, jud. Iaşi, conform Sentinței civile nr. 698/18.04.2012, pronunţată de Tribunalul Iaşi – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, în dosarul nr. 4938/99/2010, anunţă scoaterea la vânzare în data de 17.12.2018, ora 11.00, prin licitaţie publică cu strigare a următoarelor active: Nr. activ – Denumire și descriere active – Valoare de piață evaluare (lei, fără T.V.A.*) – Preț de pornire a licitației (lei, fără T.V.A. ) Activ 1 – Clădire hală producție țevi (Corp C1) cu sc. 866,61 mp și st. utilă de 773,76mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1971mp înscrise în CF61393/Rediu, nr.cad.1690, nr. parcelă 1(42/13), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iaşi – echipament tehnologic producere ţevi ce include linia de producţie (include linie de calibrare, sudare şi linie de formare) – Bunuri mobile: Unitate centrala Forte Quattro, Generator LX 3000, Instalație de redresare – 1.196.900,00 lei – 718.140,00 lei Activ 2 – Clădire hală (Corp C1) cu sc. 862,37 mp și st. utilă de 773,76mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1952mp înscrise în (CF61394/Rediu, nr.cad.1691, nr.parcelă 1(42/14), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iaşi; - Clădire hală (Corp C1) cu sc. 883,57 mp și st. utilă de 798mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1970 mp înscrise în (CF61396/Rediu, nr.cad.1962, nr.parcelă 1(42/15), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iasi. – 425.200,00 lei – 223.500,00 lei Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 14.12.2018, ora 11.00, la sediul Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, documentele necesare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr.82, jud.Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 9.00–16.00, până pe data de 14.12.2018, ora 11.00 (după o programare prealabilă, de 24 de ore) sau pe site-ul www.insolventa.ro secțiunea Portofoliu. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. 0232/243864, 0758049901, 0755132474.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitorului SC BART LIV COM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 3157/103/2013 aflat pe rolul Tribunalului Neamț – Secția II Civilă, în temeiul dispozițiilor Legii 85/2006, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile conform Raportului de evaluare al bunurilor mobile – stoc de marfă compus din echipamente electrice, echipamente sanitare, instalații electrice, feronerie etc., situate în mun. Roman, jud. Neamț, astfel: a. Preț de pornire 75% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 52.019 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 04, 11, 18 și 25.01.2019, ora 12.00; b. Preț de pornire 65% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 45.083 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 01, 08, 15 și 22.02.2019, ora 12.00; c. Preț de pornire 55% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 38.147 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 01, 08, 15 și 22.03.2019, ora 12.00. Licitațiile vor avea loc la data și ora stabilită, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 100 lei; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector nr.RO26PIRB2900710925003000 deschis pe numele debitorului la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul: RO33PIRB2400738563001000, deschis pe numele lichidatorului judiciar la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în preziua licitaţei, ora 16.00. Lista completă a bunurilor mobile precum și alte informaţii suplimentare pot fi oferite la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, sau tel: 0744520508,0744994490, fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com
ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. – Filiala Suceava, în calitate de lichidator judiciar al debitorului Samyx Forest S.R.L., anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la data de 20.12.2018, ora 12.00, a următorului activ: Nr. activ – Denumire și descriere active – Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*) – Valoare de pornire licitație (lei, fără T.V.A.*) Activ 1 – Proprietate imobiliară situată în sat Calafindești, com. Calafindești, jud. Suceava, inscrisă în Cartea Funciară nr.30010/Calafindesti, cu nr. cad. 30010, ce include: teren intravilan cu categoria de folosință Curți Construcții cu suprafața de 982 mp pe care sunt amplasate corp C1 – Clădire Brutărie cu suprafața construită de 216 mp, regim înălțime P și corp C2 – Clădire Magazie cu suprafața construită de 46 mp, regim înălțime P. Proprietatea dispune de utilități și are deschidere frontală la drumul comunal DC39, asfaltat. Terenul este dobândit în baza CVC nr. 3138/2008. Clădirile Corp C1 și C2 au fost dobândite în baza Sentinței civile nr. 2818/16 iunie 2008. – 85.910,00 lei – 85.910,00 lei Pentru participarea la licitaţie, potenţialii cumpărători trebuie să depună la sediul procesual ales al lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, până la data de 19.12.2018, ora 12.00, documentele aferente. Bunurile se vând libere de sarcini. Tel: 0755132475; 0757545545; 0232/243864, fax: 0232/212231, e-mail: vanzari@insolventa.ro.
Condamnat pentru că a încălcat ordinul de protecţie
21/01/2019 09:34

    Judecătorii au decis să trimită după gratii un vasluian foarte agresiv. Este vorba despre Neculai Asavei, din Sauca, comuna Laza. Anul trecut, de Paşte, poliţiştii chemaţi să intervin ...

Zeci de infracţiuni, constatate în câteva ore
21/01/2019 09:00

Politistii ieşeni au intervenit recent la peste 100 de incidente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost date 208 amenzi, in cuantum de 55.980 de lei, iar, in urma actiunilor si interventiilor efectuate, au fo ...

Ce au spus judecătorii în cazul Prunea vs Poli Iaşi
21/01/2019 08:00

Florin Prunea nu revine in Copou, in urma deciziei luate de magistraţii bucureşteni, dar clubul de fotbal ieşean a fost obligat recent la plata unor despăgubiri. Astfel, judecătorii din cadrul Curţii de ...

Gripa se extinde în Moldova
21/01/2019 07:18

    Patru cazuri de gripă au fost confirmate, in ultima săptămană, in judeţul Neamţ, trei in Piatra Neamţ şi unul in mediul rural, ceea ce face ca numărul imbolnăvirilor cu virusul gripal, ...

  „Franceza pentru începători”
21/01/2019 06:44

  Centrul Cultural German şi Institutul Francez Iaşi invită publicul marţi, 22 ianuarie, ora 18.30, in Sala „Benjamin Fondane” la o seară franco-germană, organizată cu scopul de a marca ...

A încălcat aproape toate regulile de circulaţie
21/01/2019 06:00

Agentii din cadrul Poliţiei oraşului Harlău au oprit recent, pentru control, un autoturism condus de un tanăr de 21 de ani, din comuna Scobinţi. În urma verificărilor efectuate de politisti s-a cons ...

Găsit şofând fără carnet
21/01/2019 05:30

Agentii din cadrul Secţiei VI de Poliţie au oprit recent, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din municipiul Iasi. În urma verificărilor efectuate de politisti in baza de d ...

„Nu mai facem chirurgia din anii ‘50, în care doar pensa şi bisturiul contau”
21/01/2019 05:23

  La Spitalul de Copii „Sfanta Maria” din Iaşi ajungi doar dacă micuţul tău suferă şi ai nevoie de ajutor, altfel nu ar fi niciun motiv de vizită. Dacă insă iţi doreşti să-i cuno ...

Incredibila poveste a veteranului centenar, la 70 de ani de căsnicie
21/01/2019 05:16

      A luptat in război, a fost prizonier, a indurat gerul cumplit şi munca grea in minele de cărbuni din Siberia. Însă a rezistat. L-au ţinut in viaţă puterea şi voinţa de a t ...

Cinci tineri din Iaşi vor completa comunitatea românilor de la Oxford
21/01/2019 04:34

    Sunt tineri, frumosi, ambitiosi, sunt primii la scoală, iar notele de 10 si medaliile la olimpiade sunt deja o obisuintă pentru ei. La concursurile grele participă din dorinţa de a găsi sol ...