Tentativă de sex cu ştreangul de gât

3streang

Dimensiune font:

| 12-11-2020 21:23

Deşi e om în toată firea, la cei 50 de ani ai săi, Marius L., un sătean dintr-o localitate de lângă Iaşi, tot nu se poate dezbăra de proastele obiceiuri din tinereţe. Omul, mare amator de chefuri cu strigături şi multă ţuică, se îmbată adesea şi în astfel de momente aplică ad-literam străvechiul îndemn „să-ţi baţi nevasta şi copiii!”.


Ba chiar dovedeşte şi exces de zel, pentru că îi alungă din „casa cea nouă de la deal”. Nu-i pasă că băiatul cel mare, în vârstă de 32 de ani, are un handicap psihic grav şi nici că mezinul e încă elev. Noroc de casa cea veche, de-acum dărăpănată, care a devenit un loc de refugiu cvasi-permanent pentru restul familiei.

Până astă vară, nevastă-sa, Viorica, a îndurat cu stoicism totul, sperând că, în timp, Marius va renunţa la beţiile crâncene şi aducătoare de scandal. Dar lucrurile, în loc să se îndrepte, au luat-o razna de-a dreptul. Atunci, la sfârşitul lui iulie, Marius l-a pus pe fiul cel mare, Manole, să bea jumătate de litru de rachiu. Pe fondul problemelor mentale, lui Manole i s-a făcut rău şi a trebuit să stea câteva zile în spital.

Imediat după acel moment, Viorica şi băieţii s-au mutat cu totul în casa veche. Când auzea prins sat că Marius e treaz şi i-a trecut mahmureala, se ducea la noua locuinţă, încercând să-l convingă s-o lase mai moale cu băutura, că nu-i bine deloc ce se întâmplă în asemenea momente. La un moment dat, părea să-i fi reuşit strategia. Marius e un tip rezonabil atunci când nu-i cu alcoolul în cap. S-a înşelat.

În ultima zi de octombrie, era sâmbătă, Viorica şi-a luat băieţii şi a mers la "casa de la deal", să petreacă un weekend tihnic împreună cu Marius. Mare eroare. Bărbatul desfăcuse deja a doua sticlă cu rachiu şi a dat un recital de pomină. Mai întâi, a încercat să întreţină relaţii rexuale cu nevastă-sa chiar în faţa fiului cel mic. O partidă de amor total atipică, Marius vând o funie în jurul gâtului. Inspirat, acesta a filmat cu mobilul întreaga scenă.  Bărbatul şi-a dat seama a scos funia şi a început să-l fugărească pe mezin, obsedat să-i pună ştreangul de gât. Copilul a scăpat sărind gardul, iar Viorica l-a luat de braţ pe Manole şi au părăsit curtea. La fugăreală asistase, din întâmplare, şi o vecină.

După acest episod, Viorica a luat o decizie grea, dar care se impunea. A mers la Judecătorie, unde a cerut emiterea unui ordin de protecţie şi evacuarea lui Marius din casa cea nouă. Vecina a venit ca martor, iar băiatul cel mic a pus la dispoziţia instanţei filmările făcute cu telefonul. Marius a venit şi el cu un martor, Gică, un bun prieten de pahar. Acesta din urmă a negat existenţa vreunui conflict în familia L. şi spus că nu a auzit niciodată certuri în casa de la deal. Nici n-avea cum. Locuinţa lui se află la mai bine de un kilometru distanţă, fapt consemnat de judecători. Ca urmare, completul a dat dreptate femeii şi a decis evacuarea lui Marius din casă. El nu mai are ce căuta acolo în următoarele două luni şi nici n-are voie să-şi contacteze familia sub nicio formă. În plus, trebuie să plătească 950 lei drept cheltuieli de judecată. Marcel FLUERARU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Șefii PNL, prezenți la ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei
10/05/2024 15:22

La ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei a fost remarcată prezenţa preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, şi prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan. Ei au venit la ...

Incendiu la Gura Humorului.Focul a distrus două case
10/05/2024 12:08

Un puternic incendiu s-a produs, vineri dimineaţă, in localitatea Gura Humorului, acesta afectand două case de locuit şi o anexă, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ( ...

PADUREA ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2024
10/05/2024 10:17

PADUREA ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2024 Regenerarea pădurilor, conservarea si protectia acestora, in scopul dezvoltării lor durabile, constituie principalele activităti ale silvicultorilor ieseni. Si in ac ...

Bărbat arestat pentru droguri, la Bacău
10/05/2024 09:43

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 zile sub acuzaţia de trafic de cocaină, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău. Iniţial, suspectul a fost reţinut pentru 24 ore de p ...

Doi specialiști de la Banca Mondială vor conferenția la Iași
10/05/2024 09:11

În contextul publicării de către Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale (ICSID) a deciziei in dosarul Rosia Montană, Camera de Comert si Industrie  (CCI) Iasi reiterează apelul către companii p ...

Porumbeii, cei mai tari hoţi din Iaşi
10/05/2024 08:31

Nu poate fi inculpat, nu i se poate deschide nici măcar dosar penal, deşi fură la greu. Tot ce prinde, puţine tonete scapă de „furia” lui. Asta pentru că Soficu nu operează cu mana lui. A reu ...

Începe campania electorală!
10/05/2024 08:28

Astăzi, la ora 7, debutează oficial campania electorală pentru alegerile locale si europarlamentare din 9 iunie. Dacă la alegerile pentru Parlamentul European, cetătenii romani isi pot exercita dreptul de ...

Fructele și legumele din piețe, verificate de comisarii de la CRPC
10/05/2024 07:34

 Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iasi verifică modul in care este respectată legislaţia privind comercializarea de legume şi fructe proaspete. Acestia au elaborat o ...

Măsuri de promovare a unui mediu cât mai curat şi sănătos, la Iaşi
10/05/2024 07:25

* Salubris are in vedere promovarea mai intensă a actiunii de reciclare si reutilizare a deseurilor in vederea reducerii volumului de deseuri care ajung la depozitele de gunoi si pentru conservarea resurselor ...

PNL şi PSD au dat startul campaniei electorale în locuri diferite
10/05/2024 06:22

Startul campaniei electorale pentru alegerile locale şi europarlamentare a fost dat de PNL, aseară, la ora 23.45, in Piaţa Unirii (langă Palatul Braunstein), in prezenţa primarului Mihai Chirica, a preşed ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei