1ateneu-3000

Dimensiune font:

Tramvaiul Ateneului, pregătit pentru prima cursă

| 20-09-2019 06:32

 

 

Tramvaiul Ateneului este cel de-al paisprezecelea mijloc de transport personalizat tematic în cadrul proiectului cultural „Iași - orașul tramvaielor pictate”, inițiat de Asociația TRAMCLUB Iași în parteneriat cu CTP Iași, Fabrica de vopsele National Paints și Facultatea de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași.

Tramvaiul Ateneului readuce în prim-plan istoria de un secol a Ateneului din Iași, precum și importanța acestei instituții pentru cultura ieșeană, atât prin personalizarea grafică exterioară a vagonului, cât și prin „Doza de cultură”, galerie alcătuită din planșe infografice. Ateneul este o instituție publică de cultură, în care se organizează variate manifestări artistice, scena devenind elementul central, reprezentativ. Compoziția grafică este construită în jurul scenei, aceasta fiind dispusă central, în mod stilizat, în zona de articulație a tramvaiului. Compoziția cuprinde spre extremitățile laterale siluete umane înșiruite, ce fac trimitere la publicul spectator din sală. Amploarea arhitecturală a sălii de spectacol este sugerată de succesiunea de linii verticale ce delimitează compoziția spre ambele capete ale tramvaiului. Cromatica, preponderent bleumarin, asigură un contrast puternic elementelor vizuale ce alcătuiesc compoziția, culoarea bleumarin creând atmosfera specifică din sala de spectacol/cinema a Ateneului din Iași. De asemenea, culoarea bleumarin face trimitere la cromatica specifică identității vizuale a Ateneului, o culoare ce inspiră spiritualitate, serenitate. Cromatica variată a siluetelor umane sugerează diversitatea publicului spectator, diversitatea fiind și una dintre componentele cheie ale spectacolelor Ateneului. Tapițeria scaunelor este deopotrivă personalizată cu sigla Ateneului Național din Iași.

Proiectul a fost realizat de către Oana Adelina Agignoaei, Eleonora Gabriela Alecsa, Alexandru Cristian Bălteanu, Veniamin Andrei Gaciu, Silviu-Mihai Savin, Andreea Sofrone, Diana Iuliana Țurcanu, Andreea Țuțuianu. Conceptul aparţine designerului Silviu Teodor Stanciu, care a şi coordonat proiectul.

Tramvaiul Ateneului va fi prezentat public sâmbătă, 21 septembrie 2019, ora 11.00, în rondul din Târgu Cucu, în cadrul Festivalului Străzii Lăpușneanu. Festivitatea va fi urmată de cursa inaugurală spre rond Copou (Agronomie).

Maura ANGHEL

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4383/99/2017 (210/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Ago – Parus” S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanu, tronson 5, biroul 9, în NH Bussiness Company, la sediul Cabinetului de Avocat Daniela Arhire, etj. 1, județul Iași, după cum urmează: Nr. crt. - DENUMIRE ACTIV – Componenţa – Valoare -lei- 1. Bunuri mobile - Aparate de joc electronice slot machine - 22.605,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2019. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 16.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 23.04.2020, 30.04.2020, 07.05.2020, 14.05.2020 și 21.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanţiei de participare la licitație, cât și a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035 şi 0727/850575..
Tribunalul Iași, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 8669/99/2017 (526/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum şi a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Tutun și Ziare” S.R.L. Iași, cu sediul în municipiul Iași, str. Bălţii nr. 6, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV – Valoare -lei- 1. Chioşcuri ziare dezafectate - 10.906,00; 2. Utilitare dacia Logan - 10.230,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2020. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 13.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 27.04.2020, 04.05.2020, 11.05.2020, 18.05.2020 și 25.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanției de participare la licitație de 30% din prețul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât și documentele de înființare și împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanției de participare la licitație, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toți cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informații suplimentare se pot obține la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, județul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035, 0727/850575 și 0744/291653..
Dimineață cu ghinion pentru un tânăr din Botoșani!
04/06/2020 12:59

 La 03.06.2020, un echipaj rutier din cadrul Politiei municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe DN 17 in comuna Dorna Candrenilor autoturismul ce tracta o remorcă condus de un bărbat de 21 ani ...

Ministrul Sănătății, AVERTISMENT privind transportul în comun: cum ne PROTEJĂM de infectarea cu coronavirus
04/06/2020 12:22

 "In masura in care avem aglomeratii populationale deosebit de mari si nu avem aerisita acea camera, putem sa ne gandim ca aeroflora care exista acolo poate genera sau poate mentine un virus. Dupa fie ...

Toate pensiile vor fi recalculate! Cine va primi MAI MULȚI BANI
04/06/2020 11:44

 Prin noile prevederi se recalculează cuantumurile/valorile salariilor de functie aflate in plată pentru politisti, prin raportare la care se acordă majorările salariale din diferenta pană la nivelul ...

ALERTĂ Noi decese provocate de COVID-19. Victimele sufereau și de alte afecțiuni
04/06/2020 11:32

 „Sursa: INSP Deces 1297 Bărbat, 75 ani, judet Ilfov. Beneficiar Cămin de bătrani Pro Lex Cons. Dată confirmare: 24.05.2020. Dată deces: 3.06.2020. Comorbidităti: Cardiomiopatie ischemica, ...

Ministrul Sănătăţii, solicitat să facă o vizită de urgență
04/06/2020 11:27

 Vizita este făcută la solicitarea autorităţilor locale şi a echipei de management. 'Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, se va afla in această dimineaţă, in jurul orelor 11,00, la Mioveni, acolo ...

Teodorovici, la DNA! Primele declarații
04/06/2020 11:23

 Eugen Teodorovici a fost joi la DNA, la cererea sa. Fostul ministru a spus că a vrut să asculte convorbirile dintr-un dosar mai vechi, clasat in 2013: ”Am vrut să văd dacă se acceptă o astfel ...

Un tânăr din Movileni a trăit experiența vieții pe o stradă din Iași
04/06/2020 11:09

 La data de 03 iunie a.c., politistii din cadrul Biroului de Investigatii Criminale Iasi au identificat un tanăr bănuit de comiterea infractiunii de talhărie. Din investigatiile efectuate pană in prez ...

 De beat ce era, a intrat cu masina în sant
04/06/2020 10:55

 La data de 03 iunie a.c., in jurul orei 20,00, politistii din cadrul Politiei Orasului Harlău au fost sesizati cu privire la faptul că pe DJ 281, pe raza comunei Belcesti, a avut loc un accident rutier. ...

Actiune comuna a politistilor  si jandarmilor vasluieni
04/06/2020 10:45

 În data de 03.06.2020, politisti din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Vaslui - Compartimentul de Analiză si Prevenire a Criminalitătii si Biroului Judetean de Politie Transporturi Vaslui ...

Băiatul asistentei ucise de COVID va putea primi, în cele din urmă, pensie de urmaș
04/06/2020 10:27

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a modificat, ieri, codul de deces al asistentei medicale de la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati„ din Bot ...


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!