Un ieşean a dat cel mai tare tun imobiliar, fără să mişte un deget

* a câştigat aproape 100.000 de euro în doar câţiva ani, fără a investi vreun ban în afacere * 

Călin R. are acum 52 de ani. E ieşean get-beget, n-a părăsit judeţul niciodată. Şi-a terminat studiile la începutul nebuloşilor ani 90. Facultate tehnică, ălea erau la mare căutare în acea vreme. A venit Revoluţia, nu se mai făceau repartiţii, s-a trezit şomer, nimeni nu mai avea nevoie de ingineri mecanici. Nicio speranţă de angajare, fabricile se închideau la foc automat.

Copilărise într-un cartier de periferie, într-un bloc turn, construit pentru muncitori veniţi de la ţară. Celebrele „cutii de chibrituri”...

A absolvit liceul în în 1988, unul industrial. Deşi avea şanse mici, a intrat din prima la facultate. TCM. Tehnologia Construcţiilor de Maşini. Se credea ca un erou din revista „Cutezătorii”. Mare inginer, mare întreprindere, aplauze de la la partid. N-a fost deloc aşa.

După 22 decembrie 1989, Călin s-a trezit fără niciun viitor, mai avea de urmat un an de facultate, nimeni nu mai căuta ingineri mecanici. Şi-a terminat, totuşi, studiile, convins că o diplomă nu strică. Degeaba, n-a găsit nimic pe măsura studiilor, n-avea nici bani ca să deschidă vreo afaacere.

Până la mijlocul anilor 2000, a tras mâţa de coadă. Deseori, a făcut foamea. A lucrat cu ziua, pe la diverşi patroni, asta când găsea ceva. Foarte rar.

Diploma şi studiile nu i-au folosit la nimic. A dat cu sapa, cu hârleţul, a greblat la greu, pe la unul sau altul. Pentru un blid de mâncare şi un pachet de ţigări. Nu-şi permitea să „radă” o bere.

De la 30 lei pe zi şi un pahar de vin, la milionar

S-a peregrinat mai prin toate satele judeţului, din inginer mecanic, a ajuns agricultor zilier. A suportat cu un stoicism de neimaginat toată această schimbarea, iar anduranţa dovedită avea să-l răsplătească într-un mod în care nici n-a visat vreodată.

A fost tocmit să desţelenească o tarla de lângă Ţibăneşti. 30 de lei la zi, de dimineaţă până seară, masă de prânz şi un litru de vin.

Neavând încotro, Călin a acceptat. S-a chinuit acolo aproape două luni. Până când, într-o seară, după o zi de trudă, stând cu fundul pe o movilă de la marginea satului, la o ţigară şi o bere, un coleg de lopată a început să-l ancheteze. Cum îl cheamă, de unde e şi alte amănunte.

Călin n-avea ce pirde, se cam plictiseau, aşa că i-a recitat trista poveste a tinereţii sale.

Colegul a bulbucat ochii, a mai ras un pahar de vin, apoi i-a zis lui Călin: „Bre, ştiu toată istoria familiei tale! Eşti unicul moştenitor al lui nea Culiţă R. Care a avut un teren de 2.000 metri pătraţi la ieşirea din Iaşi, acolo, lângă CUG”.

Inginerul zilier şi-a făcut cruce şi cu picioarele, s-a apucat de investigat, a strâns dovezi cum că el este unicul moştenitor al lui Culiţă şi, în primăvara lui 2008, a obţinut titlul de proprietate. Strânsese ceva bani, s-a apucat să-şi facă o vilă acolo. N-a terminat-o, a vândut-o „la roşu”. Cu 180.000 de euro. Evident, cu tot terenul aferent. Unui investitor italian, care dorea să deschidă o fabrică de încălţăminte.

A încasat banii, i-a băgat la bancă şi i-a propus un mic târg lui Don Alberto, investitorul. Să-l mai lase să stea în chirie, să termine casa, a dat declaraţie notarială că o termină în doi ani. Şi s-a ţinut de cuvânt. Contravaloarea chiriei s-a scăzut din preţul achitat de italian.

Investitorului nu i-a ieşit deloc pasienţa, n-a putut porni mult visata fabrică de încălţăminte, a încercat să vândă domeniul, vreme de trei ani, niciun muşteriu. A venit criza, preţurile la imobiliare s-au prăbuşit. Alberto era disperat să vândă proprietatea, nu găsea niciun amator. Până la urmă, a bătut palma cu Călin, chiriaşul său şi fost proprietar. Pentru 70.000 de  euro. Ieşeanul n-a ezitat niciun moment, au făcut tranzacţia într-o singură zi. Cel mai mare tun imobiliar din istorie. Călin a stat cu cei 180.000 de euro în bancă ani buni, a încasat dobânda, chiria fusese scăzută, n-a plătit niciun ban în tot acest interval.

Trăgând linie, după târgul făcut recent, ieşeanul a câştigat o grămadă de bănet, fără a face nimic special. Niciun minut de trudă,  doar că l-a dus mintea şi a speculat la maxim conjunctura economică. Claudiu CONSTANTIN