popa

Dimensiune font:

Un ieşean, Arhiepiscop-Mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice Bucureşti

| 24-11-2019 08:20

 

Este vorba despre monseniorul Aurel Percă, până acum episcop auxiliar de Iaşi * monseniorul îl va înlocui pe IPS Ioan Robu, care se va retrage

 

 

Papa Francisc l-a numit ieri arhiepiscop mitropolit de Bucureşti pe Excelenţa Sa Mons. Aurel Percă, până acum episcop auxiliar de Iaşi.

Totodată, Sfântul Părinte a acceptat cererea de retragere a arhiepiscopului Ioan Robu, care conduce Arhidieceza de Bucureşti din anul 1983 şi a ajuns în anul 2019 la limita de vârstă de 75 de ani indicată de dreptul bisericesc. Până la luarea în posesie canonică a Arhidiecezei de Bucureşti de către noul arhiepiscop, la dorinţa Sfântului Părinte, Excelenţa Sa Mons. Ioan Robu va continua să conducă Arhidieceza de Bucureşti ca administrator apostolic.

PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, împreună cu PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iaşi, i-au mulţumit lui esc ÎPS Ioan Robu pentru cei 36 de ani de slujire în fruntea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti şi îl felicită pe noul numit, Mons. Aurel Percă, exprimându-i în acelaşi timp recunoştinţă pentru cei 40 de ani de slujire în Episcopia de Iaşi, în special pentru cei 20 de ani de slujire ca episcop auxiliar.

Implorăm de la Mântuitorul Cristos, singurul Domn, binecuvântări şi haruri îmbelşugate pentru înalta slujire primită, ce v-a fost încredinţată, şi o rugăm pe Preacurata Fecioară Maria să vă însoţească mereu cu grija ei de mamă în tot ceea ce veţi săvârşi pentru Biserica lui Cristos, spre slava lui Dumnezeu!”, a transmis PS Iosif Păuleţ noului arhiepiscop mitropolit, îndemnându-i pe toţi credincioşii Diecezei de Iaşi să-l însoţească în continuare cu rugăciunea lor.

Data luării în posesie canonică a Arhidiecezei de Bucureşti a Mons. Aurel Percă a fost stabilită pentru sâmbătă, 11 ianuarie 2020, în cadrul unei sfinte Liturghii în catedrala Sfântul Iosif” din Bucureşti. Monseniorul Percă va fi al optulea arhiepiscop al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, înfiinţată canonic în anul 1883.

Teona SOARE

 

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Horoscopul pentru marti  7 iulie 2020
07/07/2020 05:00

 BERBEC Ii convingeti foarte usor pe colegii dv. sa participe de maine la o activitate pentru care primiti aprecieri si bani numai dv. Amanati o intalnire, fara sa cereti acordul persoanei iubite si sunte ...

Ce poți păți dacă citeşti BIBLIA în această ţară.
06/07/2020 10:22

Nici nu de inchipuim cat este de bine să ne bucurăm de libertatea de exprimare, atat de "liberă" cat este ea in Romania. În Arabia Saudită, un om care este prins că are asupra lui Biblia ...

Horoscopul pentru  Sambata  4 iulie 2020
04/07/2020 04:00

BERBEC Nu mai luati in seama deloc dificultatile familiale si din afaceri, in momentul in care vi se inapoiaza o suma importanta de bani. Vi se cere iar de catre persoana iubita sa plecati la drum. Sanatate & ...

Horoscopul pentru vineri  3 iulie 2020
03/07/2020 05:50

BERBEC Problemele sentimentale si familiale au tendinta sa se precipite, iar lipsa de rabdare de care dati dovada nu este deloc de ajutor nimanui. Faceti declaratii fara a le analiza inainte. Sanatate – ...

Horoscopul pentru MIERCURI,  1 IULIE  2020
01/07/2020 05:11

BERBEC Starea de sanatate excelenta va permite sa va implicati in "regenerarea" tuturor activitatilor dv. Vi se cere imperios sa participati la festivitati religioase mai putin obisnuite. Sanatate & ...

Horoscopul pentru marți, 30 iunie 2020
30/06/2020 05:00

BERBEC Va lasati prada primului impuls si renuntati la negocieri, chiar daca acestea implica imbunatatirea relatiilor dv. parteneriale in viitorul apropiat. Cei mai multi viseaza la o "descatusare" n ...

Horoscopul pentru DUMINICA  28 iunie 2020
28/06/2020 06:44

BERBEC Preferati sa ramaneti fara niciun ban decat sa afle cei dragi (inclusiv rudele) ca nu va descurcati in aceasta perioada. Faceti vizite, invitatii si prea multe pregatiri. Sanatate – ●● Bani ...

Horoscopul pentru  vineri 26 iunie 2020
26/06/2020 06:22

BERBEC Evenimentele se succed cu repeziciune si nu le lasa suficient timp pentru a analiza solutiile cele mai bune pentru a obtine pacea dorita si un profit rezonabil. Sunt in continuare foarte sensibili. San ...

Horoscopul zilei de miercuri, 24 iunie 2020
24/06/2020 08:00

  Berbec       Buna organizare si rezolvarea chestiunilor care implica o anume rutina te pot mentine astazi intr-o zona de confort, detasandu-te putin de tensiunile pe care ...

Horoscopul pentru  MARTI, 23 IUNIE  2020
23/06/2020 05:44

BERBEC Va grabiti sa achitati facturile restante si sa faceti si mici investitii, cu toate ca mai aveti de asteptat pana va reechilibrati financiar. Vi se cer referinte pentru un coleg. Sanatate – ● ...

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!