Unul din cei mai duri interlopi din Moldova rămâne în libertate

3bacila

Dimensiune font:

| 22-01-2020 23:52

  * Daniel Marcel Băcilă a primit prima condamnare, la 17 ani de închisoare, în 2008, după ce a ucis şi tâlhărit un taximetrist * în Penitenciar, s-a asociat cu încă trei deţinuţi şi au comis mai multe înşelăciuni prin metoda „accidentul” * cu ani în urmă, a solicitat daune de 2.000.000 lei statului român, pe motiv că s-a îmbolnăvit de hepatită în puşcărie * anul trecut, a reuşit să obţină o întrerupere de trei luni a executării pedepsei, pe motiv de boală * mai rămâne în libertate cel puţin până la sfârşitul lui aprilie

Demascat cu ajutorul detectorului de minciuni

Şi-a început cariera infracţională în 2007, pe când avea doar 21 de ani. Atunci, Daniel Marcel Băcilă, împreună cu fratele său, Costel (19 ani), au comis o crimă care a îngrozit judeţul Suceava. Cei doi au convins un taximetrist din Rădăuţi, pe nume Marcel Popescu, să-i ducă până în comuna Arbore. Ajunşi pe o porţiune de drum puţin circulată, cei doi l-au atacat pe şofer, lovindu-l până ce acesta a rămas fără suflare. I-au luat toţi banii din torpedoul maşinii şi au plecat fără să se sinchisească de suferinţa muribundului.

Ancheta a durat mai bine de un an, poliţiştii aveau bănuieli, dar nu-i puteau dovedi. A fost nevoie de testul poligraf (detectorul de minciuni). Daniel a refuzat testul, dar Costel a sperat că va reuşi să păcălească aparatul. S-a înşelat, iar când i-au fost puse în faţă diagramele, a recunoscut crima şi tâlhăria, înfundându-l şi pe fratele mai mare. Acesta din urmă a fost condamnat, în 2008, la 17 ani de închisoare, pedeapsă pe care a început s-o ispăşească în Penitenciarul Iaşi.

Lui Daniel nu i-a priit deloc viaţa de după gratii şi a tot încercat să revină în libertate. Prima tentativă a fost în 2011, când s-a cerut afară pe motivul că s-ar fi îmbolnăvit de hepatită. A mai pretins şi daune de 2.000.000 lei statului român pe chestia asta. N-a obţinut nimic.

Expert în metoda „accidentul”

În puşcărie, Daniel s-a întovărăşit cu personaje de acelaşi calibru. Legenda spune că l-ar fi pus la punct pe celebrul nelegiuit Clămparu. Cert e că, de prin 2015, împreună cu Romeo Ferariu, Vasile Bogdan şi Marian Creţu au constituit o grupare ce a comis înşelăciuni pe bandă rulantă, prin metoda „accidentul”. Au avut-o drept complice pe soţia lui Băcilă, Ştefania Bolocan. Aceasta, fiind în libertate, era cea care contacta victimele şi le uşura de bani. Anchetatorii au reuşit să strângă probe indubitabile în 6 astfel de cazuri, a urmat judecata, iar la sfârşitul anului 2017, au venit şi condamnările. Daniel Băcilă, care între timp şi-a schimbat numele în Bolocan (după cel al soţiei), a primit un supliment de un an şi jumătate. Aşa că ar mai fi avut de stat la zdup până spre sfârşitul anului 2026. Nu i-a convenit deloc situaţia.

Formă de cancer specifică bătrânilor, deşi are abia 34 de ani

Până la urmă, în circumstanţe încă neclare, Daniel s-a îmbolnăvit. A mers la control, iar medicii l-au diagnosticat cu „limfom malign non-hodgkin difuz cu celulă mare-B”. O formă de cancer specifică bătrânilor şi care, evident, nu poate fi tratată în reţeaua Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Cum de a făcut boala asta la doar 34 de ani e greu de explicat. Cert e că diagnosticul a fost confirmat şi de către cei de la Institutul de Medicină Legală şi, ca atare, Judecătoria Iaşi a dispus, în iulie 2019, întreruperea executării pedepsei pentru o perioadă de trei luni, răstimp în care Daniel a început tratamentul în reţeaua sanitară publică, el locuind în clipa de faţă la un văr din Aroneanu.

A avut grijă să stea liniştit, să nu mai facă nicio boacănă, iar pe 14 noiembrie a solicitat prelungirea întreruperii. Drept răspuns, instanţa a hotărât „admiterea cererii de prelungire a întreruperii executării pedepsei, pe o durată de 3 luni, calculată începând cu data de 31 ianuarie 2020 (data expirării prelungirii anterioare). După care, vom vedea. Marcel FLUERARU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Festival de vin cu primul concurs de brânzeturi din România
25/04/2024 20:10

Se apropie luna mai si Iasul se pregăteste să vibreze la multe evenimente cărora le dă valoare si care ii aduc consacrare, unul fiind festivalul „Vin la Cultură”. De la degustări delicioase la ...

Iașul ar putea avea 7 noi ”Cetățeni de onoare”
25/04/2024 18:55

Mai multe personalităti ale lumii academice si cultural-artistice sunt propuse pentru a deveni Cetăteni de onoare ai Iasului in cadrul sedintei de astăzi a Consiliului Local. Printre acestea se numără prof ...

Buget limitat pentru înmormântare? Iată de ce să alegi o agenție de servicii funerare.
25/04/2024 16:34

Buget limitat pentru inmormantare? Iată de ce să alegi o agentie de servicii funerare. Organizarea ceremoniei de inmormantare trebuie să se realizeze intr-un timp relativ scurt după ce un membru al fa ...

  Pelerinaje de Florii în Arhiepiscopia Iaşilor
25/04/2024 14:17

Sambătă, 27 aprilie 2024, in ajunul marii sărbători a Intrării Domnului in Ierusalim, Arhiepiscopia Iaşilor va organiza Pelerinajul de Florii, atat la Iaşi, cat şi in alte protopopiate de pe cuprinsul ...

Tradiții de Florii
25/04/2024 14:01

 Sărbătoarea Floriilor deschide săptămana cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte * cunoscută ca şi ritual creştin, sărbătoarea a fost atestată incă din societatea romană ca şi zi de ...

Croitorașul cel Viteaz, în ritmurile prezentului
25/04/2024 13:51

Un nou titlu va imbogăti repertoriul permanent al Teatrului „Luceafărul” Iasi incepand din această săptămană: „Croitorasul cel Viteaz”. „Scenariul realizat de Constantin Breh ...

Daruri de la copiii Liceului UAIC prietenii lor de la o școală din Iași
25/04/2024 13:13

Privind cum copiii din clasa a II-a de la Liceul UAIC, coordonati de prof. inv. Raluca Gabriela Varga-Coneac impart darurile si zambetele lor cu prietenii de la o scoală din Iasi, simt că inimile noastre se u ...

Mocănița Huțulca din Suceava va ajunge până la Mănăstirea Moldovița / Noua cale ferată, cu o lungime de peste 5 km, se deschide vineri
25/04/2024 10:31

O nouă linie a Mocănitei Hutulca de la Moldovita va lega Mănăstirea Moldovita de pitorescul traseu al trenuletului pe linie ingustă din Bucovina, incepand de vineri, 26 aprilie  Noua cale ferată, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei