USR PLUS Iași vrea transparentizare la Primăria Iaşi

2 usr

Dimensiune font:

| 28-04-2021 00:00

Consilierii locali ai acestui partid solicită publicarea pe site-ul Primăriei a tuturor contractelor şi documentațiilor de urbanism din ultimii şase ani

 

 

Consilierii locali USR PLUS acceptă noi propuneri de dialog cu actuala conducere a administraţiei locale dacă le va fi aprobat proiectul de transparentizare a activității primăriei. În ultima ședință de Consiliu Local, grupului USR PLUS le-au fost aprobate 18 amendamente din 45 propuse. „Aceptăm orice propunere de dialog pentru că suntem oameni rezonabili, dar în același timp dorim să vedem câteva semne de bună credință. Unul dintre ele este ceea ce am prezentat astăzi împrenă cu colegii mei și anume, aprobarea proiectului de hotărâre în privința transparentizării activității, mai exact executivul Primăriei, primarul Chirica, să dea dovadă de bună credință și să publice pe site-ul primăriei toate contractele din ultimii ani. Să publice pe site-ul primăriei toate documentațiile de urbanism așa cum prevede legea în multe cazuri. Să publice pe site-ul primăriei toate angajările care se fac la primărie, fie transferurile care se fac la primăriei și instituțiile din subordinea primăriei. Să publice dispozițiile și hotărârile pe care le emite și alte documente financiare pe care noi le-am solicitat prin cadrul unui proiect de hotarâre”, a declarat Răzvan Timofciuc, consilier local USR PLUS. Publicarea tuturor contractelor, documentelor urbanistice, angajărilor și dispozițiilor de la nivelul Primăriei va îmbrăca forma unui proiect care va fi propus spre dezbatare în noua ședința de Consiliu Local programată mâine, 29 aprilie.

În ceea ce priveşte bugetul local, useriştii mai spun că vor vota bugetul Iașului doar dacă primarul  Mihai Chirica va publica contractele din ultimii 6 ani. „Aceasta cred că este o solicitare de bun simț pe care o poate implementa atunci când nu îi este frică și nu are nimic absolut de ascuns. Mihai Chirica poate publica mâine absolut tot ce avem nevoie, pentru a asigura buna cheltuire a banului public în ultimul an”, a declarat Raluca Roșu, liderul grupului de consilieri locali USR PLUS. Andrada ANTON

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
LEXINSOLV S.P.R.L. Suceava, lichidator judiciar desemnat în dosar nr. 7007/86/2013* al Tribunalului Suceava, scoate la vânzare prin licitație publică, în bloc, bunuri mobile aparținând debitorului S.C. PELLETS PRODUCTION S.R.L. Baia, cu sediul în com. Baia, str. Ulmului, nr. 125, jud. Suceava, CUI 26292448, constând din: - linie tehnologică pentru fabricare brichete din rumeguș cu o capacitate de producție de 500 kg/h, cu putere totală instalată de 35 kw, rezultând brichete cu diametrul de 60 mm, preţul de pornire al licitaţiei fiind de 94.000 lei, exclusiv TVA. Bunurile scoase la vânzare sunt situate în com. Baia, sat Bogata, str. V. Stroiescu, nr. 11, jud. Suceava. Licitația va avea loc la data de 26.05.2021 ora 14:00, la sediul LEXINSOLV S.P.R.L. din mun. Suceava, str. Zamcei, nr. 5, jud. Suceava. În vederea participării la licitație, licitatorii au obligația de a depune 10% din prețul de pornire al licitației în contul de lichidare judiciară al debitorului S.C. PELLETS PRODUCTION S.R.L. Baia. În caz de neadjudecare licitația publică se va repeta în aceleași condiții în data de 16.06.2021 ora 14:00, 07.07.2021 ora 14:00, 28.07.2021, ora 14:00 și în data de 18.08.2021 ora 14:00. Prezenta publicație de vânzare constituie și notificare către creditori, debitor și orice persoană fizică sau juridica interesată în dosarul în cauză. Informații suplimentare la sediul lichidatorului judiciar sau la tel./fax 0230/551784, 0745635896, e-mail: lexinsolv@yahoo.com, web: www.lexinsolv.ro. Lichidator judiciar, Ec. Ceucă Ion
Sediul administrativ al Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi a fost mutat pe Vasile Alecsandri
11/05/2021 15:26

Scriitorul Lucian Dan Teodorovici, director al Muzeului Naţional al Literaturii Romane Iaşi, anunţă că instituţia pe care o conduce şi-a mutat sediul administrativ. „N-am mai scris de-o vreme, că ...

Nereguli grave la Școala Populară de Artă
11/05/2021 15:00

Presedintele Consiliului Judetean Iasi, Costel Alexe, si managerul Scolii Populare de Arte „Titel Popovici”, Vlad Baba, au prezentat public raportul Corpului de Control, care a vizat activitatea Sco ...

Captură-record de țigări de contrabandă. Statul a câștigat 400.000 de lei
11/05/2021 14:45

Doi tineri din comuna Moldoviţa, judeţul Suceava, au fost reţinuţi pentru 24 ore, pentru contrabandă de ţigări, poliţiştii confiscand peste 30.000 de pachete de ţigarete, in valoare de aproximativ 400 ...

O adolescentă din Botoșani s-a aruncat din mașina iubitului. Ea era geloasă pe tânăr
11/05/2021 13:10

O adolescentă, in varstă de 17 ani, a ajuns la spital cu ambulanţa, după ce s-a aruncat din maşina iubitului. Totul s-a petrecut, zilele trecute, in localitatea Zlătunoaia. Fata, din Todireni, se afla in ...

Au început înscrierile la examenul de Titlularizare 2021
11/05/2021 13:00

Azi este prima zi a etapei de inscriere la Concursul national pentru ocuparea posturilor/catedrelor declarate vacante/rezervate in invătămantul preuniversitar, sesiunea mai-august 2021. Depunerea dosarelor in ...

Tragedie la Tarcău: doi oameni au murit, al treilea este inconştient
11/05/2021 10:59

UPDATE. Grinda limitator de viteză care a căzut de pe un pod feroviar peste un microbuz de transport persoane a fost indepărtată de pe carosabil, iar traficul rutier a fost reluat, a declarat purtăt ...

Camera de Comerț și Industrie Neamț implementează proiectul “Consiliere și Competențe Interdisciplinare” – SMIS 135500
11/05/2021 10:49

 COMUNICAT DE PRESĂ Camera de Comert si Industrie Neamt implementează proiectul “Consiliere si Competente Interdisciplinare” – SMIS 135500, proiect cofinantat prin Programul Operationa ...

Peste 900 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în cele două zile de funcţionare a singurului centru drive-through din Bacău
11/05/2021 10:44

Peste 900 de persoane au fost vaccinate impotriva COVID-19 in cele două zile de funcţionare a singurului centru drive-through din judeţ, a anunţat, marţi, prefectul de Bacău, Leonard Ioan Bulai. Acesta c ...

Calvarul unei mame care se chinuie de un an să-și îngroape fiica. Femeia a fost ucisă în Italia
11/05/2021 09:29

O mamă si fiul ei au fost găsiti fără suflare, in luna decembrie a anului trecut, intr-o clădire de la marginea Romei. Autoritătile italiene incă nu au finalizat ancheta. În tot acest timp, niste b ...

Prima româncă devenită consilier județean în Anglia a primit amenințări xenofobe. Ce spune ieșeanca Alexandra Bulat despre experiența ei politică în Anglia
11/05/2021 08:35

Primul consilier local roman din Marea Britanie a primit sute de comentarii xenofobe de cand si-a anuntat victoria, vineri. Dr. Alexandra Bulat a postat un videoclip pe TikTok, pentru a-si marca succesul, in nu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei