Ne-a părăsit un titan al culturii naţionale! Dinu Săraru a plecat să povestească cu îngerii

4

Dimensiune font:

| 04-03-2024 00:11

Scriitorul Dinu Săraru a murit sâmbătă, la vârsta de 92 de ani. Anunţul a fost făcut de scriitorul Ştefan Mitroi pe pagina sa de Facebook.

„A murit Dinu Săraru! În spatele acestei ferestre (casa omului de cultură – n.r.) am ascultat mii de poveşti. Dinu Săraru, cel care mi le spunea, a murit acum un sfert de oră!”, a anunţat Ştefan Mitroi.

„Ne-a părăsit un titan al culturii naţionale! Am pierdut un om special, pe care l-am preţuit şi a cărui prietenie m-a onorat! Rămâneţi în sufletul meu, maestre”, a scris si Maria Ţoghină, om de radio şi o apropiată a familiei Săraru, pe Facebook.

Constantin Grigore (Dinu) Săraru s-a născut pe 30 ianuarie 1932, în omuna Slătioara, județul Vâlcea.

Opera

1966 – Teatrul românesc și interpreții contemporani;
1973 – Al treilea gong (piesă de teatru);
1974 – romanul Niște țărani (debut în proză)
1976 – Clipa, roman; ecranizat în 1979
1981 – 1986 – Dragostea și Revoluția,
volumul I „Toamna roșie”,
volumul II „Cei care plătesc cu viața”,
volumul III „Speranța”;
1987 – „Adevăruri de toată ziua”, roman
1992 – „Un fluture alb cu sânge pe aripi”
1993 – „Iarba vântului”,
1996 – „Trilogia țărănească” (triptic de romane)
1997 – „Crima pentru pământ” (piesă de teatru)
2004 – „Ciocoii noi cu bodyguard”
2005 – „Generalul Revoluției cu piciorul în ghips” – Dialog cu generalul Victor Atanasie Stănculescu, volum de interviuri, Ed. Rao
2011 – „Ultimul bal la Șarpele roșu”
2013 – „Ultimul țăran din Slătioară”
2015 – „Ultimul bal la Șarpele roșu; Carnavalul cătușelor”
2017 – „Ura din ochii vulpii” – o istorie a Teatrului Mic,
2017 – „Râmnicul meu”
2017 – „Corrida”,
2018 – „Marele premiu la Monte Carlo sau dedublarea”

Dinu Săraru a fost membru al Uniunii Scriitorilor din 1961 şi membru fondator al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, în 2001.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
LIVEVIDEO Încordare maximă înainte de Eurovision 2024 / Marea finală a concursului a început
11/05/2024 23:33

 Mii de oameni protestează sambătă la Malmo impotriva participării Israelului la Eurovision Song Contest, precum si impotriva războiului din Gaza umbrind finala concursului, relatează Reuters. Sliman ...

Cabron, Smiley şi Puya au lansat piesa 'Departe de apus'
10/05/2024 18:28

Cabron, Smiley şi Puya marchează 20 de ani de prietenie şi de drum comun in industria muzicală cu lansarea melodiei "Departe de apus", o piesă-manifest dedicată tuturor celor care ţintesc sus şi nu renu ...

Nicolae Ciucă, mesaj special de Ziua Independenței României
10/05/2024 13:17

Pe data de 10 mai se implinesc 147 de ani de cand Romania si-a declarat independenta (1877). La această dată, Principele Carol I a semnat Declaratia de Independentă adoptată de Parlament cu o zi inainte, pe ...

VIDEO Finala Eurovision 2024, sâmbătă, 11 mai / Care sunt țările favorite și de ce nu participă România
10/05/2024 12:20

 Finala Eurovision 2024, organizată de Suedia, urmează să aibă loc sambătă, 11 mai, de la ora 22:00. Romania nu a participat in acest an la concursul muzical, iar TVR nu va transmite finala. Edi ...

Filmul „21 de rubini” al pr. Ciprian Mega este disponibil „la liber” pe Youtube
09/05/2024 16:12

Controversatul film „21 de rubini”, semnat de regizorul – preot Ciprian Mega, este disponibil „la liber” pe YouTube. Filmul, care critică anumite aspecte din viata Bisericii Ortodoxe si a societăti ...

Florin Piersic, în stare critică la spital
08/05/2024 21:06

Doctorul Horia Roşianu de la Institutul Inimii din Cluj Napoca a afirmat, miercuri, că actorul Florin Piersic, avea septicemie, cand s-a internat in unitatea medicală, şi a precizat că trebuiau indepărtat ...

Ștefan Bănică Jr., despre relația cu tatăl său. Reacția acestuia când i-a spus că vrea să fie actor: „Tu nu știi nici să vorbești”
08/05/2024 15:46

Intr-o rară incursiune in intimitatea sa, celebrul actor si cantăret Stefan Bănică Jr. a vorbit deschis despre relatia specială pe care a avut-o cu tatăl său, regretatul actor Stefan Bănică. Totodată, ...

Panseluțe –mituri și legende europene
07/05/2024 13:08

In cultura europeană medievală, panselutele erau considerate simboluri ale iubirii si credintei, iar legenda spune că ele au fost aduse pe pămant de către ingerii cerului pentru a oferi oamenilor sperantă ...

Căpitanul din filmul Titanic, Bernard Hill, s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani
06/05/2024 19:32

Vestea tristă a trecerii in nefiintă a actorului britanic Bernard Hill a indoliat comunitatea artistică si fanii din intreaga lume. Bernard Hill, cunoscut pentru interpretările sale memorabile din filmele T ...

Imaginea emblematică a căderii Berlinului: un rus, cu două ceasuri la mână, ridică steagul Armatei Roșii deasupra Reichstag-ului
03/05/2024 14:48

La 2 mai 1945, a avut loc căderea Berlinului. Generalul Helmuth Weidling a semnat predarea capitalei germane către Armata Rosie. Anul 1945. Din buncărul său, Hitler vedea cum visul său, Reich-ul de 1000 ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei