O familie din Vaslui a pierdut totul din cauza unei butelii GPL. Tatăl și bunicul, în stare gravă, la spital

16

Dimensiune font:

| 29-01-2024 20:29

În dimineața zilei de 29 ianuarie a avut loc o explozie în Vaslui. O familie din Lunca Banului a fost la un pas să-și piardă viața din cauza unei butelii cu GPL. Vecinii au fost cei care i-au salvat, înainte să vină pompierii.

Un cuplu vasluian trăia alături de fiul lor de 14 ani și bunicul copilului, de 75 de ani. Cei 4 duceau un trai modest, dar liniștit, până să aibă loc evenimentul. Dimineața, când bătrânul a vrut să aprindă lumina, butelia GPL a explodat. După explozie, a urmat și un incendiu.

„Cauza probabilă de producere a deflagrației a fost acumularea de gaz într-o încăpere, furtunul de la butelia încărcată cu GPL fiind degradat. Proprietarul locuinței a pornit sistemul de iluminat al casei, moment în care s-a produs deflagrația”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.

Auzind zgomotul, vecinii au venit de grabă să ajute. Bărbatul rămăsese captiv, sub tavanul care căzuse peste el. Avea mâinile arse pentru că se dusese să stingă și butelia. Atât el, cât și ginerele său, au avut nevoie de îngrijiri medicale imediate.

„Tatăl ei era căzut jos. Era grindă peste el. De la rigips, tot peste el. Nea Gheorghe era ars cel mai grav, tremura tot, era ars. Am ajutat. Până au venit pompierii erau scoși afară. E distrus tot. Au sărit geamuri, termopanul, tot ce au avut s-a dărâmat”, a spus un vecin pentru PRO TV.

Familia din Vaslui a rămas fără locuință

În urma incendiului, cei 4 au rămas fără casă. Mama și copilul sunt sănătoși, se află în afara oricărui pericol, dar șocul prin care au trecut este mare. În același timp, tatăl și bunicul se află pe patul de spital cu arsuri și răni grave.

„Echipajele au ajuns la locul intervenţiei, iar după efectuarea recunoaşterii s-a constatat că în locuinţă se aflau patru persoane, două dintre acestea fiind prinse sub dărâmături. Cu ajutorul mijloacelor tehnice specifice, salvatorii au scos de sub dărâmături doi bărbaţi cu vârste de 75, respectiv 55 de ani.

Ambele victime sunt rănite, iar una dintre acestea prezintă arsuri la nivelul feţei, gâtului şi căilor respiratorii. Victimele au fost evaluate, au primit primul ajutor în ambulanţe şi au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal ‘Dimitrie Castroian’ Huşi”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Ulterior, unul dintre membrii familiei din Vaslui a fost transportat la spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Aproape de o tragedie! Accident feroviar care s-a produs în orasul Târgu Frumos între un tren şi un autoturism. Șoferul a fost rănit ușor
12/05/2024 12:47

Un accident intre un tren şi un autoturism s-a produs duminică dimineaţă, la Targu Frumos, in judeţul Iaşi. Şoferul autoturismului a fost rănit uşor, insă a refuzat transportul la spital. ”In urma ...

Incendiu puternic la o fabrică din Suceava. A fost emis mesaj RoAlert
12/05/2024 12:33

Un incendiu puternic a izbucnit la o hală a unui operaror economic cu profil de productie tamplărie din PVC, pe raza orasului Salcea din judetul Suceava, anuntă Monitorul de Suceava. Intervin pompierii mil ...

Patron la un pas de moarte. A fost înjunghiat de un zilier deoarece nu-i achitase suma de 50 de lei
11/05/2024 20:26

Cazul unei fapte de violenţă extremă, in urma căreia un bărbat din Neamţ, administrator al unei firme de construcţii, a fost la un pas de moarte, a fost soluţionat de judecători, sentinţa fiind cu exe ...

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 12-18 mai 2024
11/05/2024 17:05

Duminică, 12 mai - Duminica a 2-a după Pasti (a Sfantului Apostol Toma) În această zi, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, slujba Sfintei Liturghii va fi săvarşită de către Înaltpreasfi ...

Studenții din Iași pot afla cum să se pregătească pentru viitor
11/05/2024 16:07

 Pe 13 mai, studentii din Iasi pot afla cum să se pregătească pentru viitor la evenimentul: „Community Meeting TINERI SI JOBURI”.  Evenimentul se va desfăsura pe două paneluri de disc ...

Moartea suspectă a mezzosopranei Maria Maxim Nicoară: procurorii au decis redeschiderea dosarului
11/05/2024 11:44

Procurorii din Iasi au decis redeschiderea dosarului mortii suspecte a mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Cercetările, spun magistratii, sunt considerate „deficitare”, iar pianistul Codrin Nicoa ...

Accident grav în Vaslui. O femeie a murit pe loc şi alta a fost grav rănită, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un copac
11/05/2024 10:33

O femeie a murit şi alta a fost grav rănită după ce maşina in care se aflau a derapat, pe un drum judeţean din Vaslui şi s-a izbit violent de un copac. A fost nevoie de intervenţia echipajelor de descar ...

Măsuri de promovare a unui mediu cât mai curat şi sănătos, la Iaşi
11/05/2024 10:25

* Salubris are in vedere promovarea mai intensă a actiunii de reciclare si reutilizare a deseurilor in vederea reducerii volumului de deseuri care ajung la depozitele de gunoi si pentru conservarea resurselor ...

Mihaela Bilic va conferenția în beneficiul pacienților oncologici
11/05/2024 09:56

Clubul Inner Wheel Iasi invită publicul la o conferintă cu o temă extrem de importantă si relevantă pentru intreaga comunitate: menopauza. Evenimentul va avea loc pe 19 mai, incepand cu ora 10, la Hotel Tr ...

Doi specialiști de la Banca Mondială vor conferenția la Iași
11/05/2024 09:11

În contextul publicării de către Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale (ICSID) a deciziei in dosarul Rosia Montană, Camera de Comert si Industrie  (CCI) Iasi reiterează apelul către companii p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei