O mie de donatori de sânge sunt aşteptaţi să-şi ridice stimulentele

3donatori

Dimensiune font:

| 21-08-2020 00:00


Este vorba fie de şapte tichete de masă a 20 de lei fiecare, fie de 500 lei, pentru donatorii de plasmă convalescentă * pentru aceste facilități, municipalitatea ieşeană a alocat suma de 500.000 de lei, estimându-se că 1.000 de donatori vor beneficia de acest sprijin financiar

 


 

În ședința extraordinară de luni, 17 august, consilierii locali au aprobat o hotărâre privind acordarea unor facilități către donatorii de sânge și plasmă.

Hotărârea de Consiliu Local prevede acordarea a șapte tichete de masă în valoare de câte 20 de lei către donatorii de sânge din municipiul Iași pentru fiecare donare efectivă, precum și acordarea de facilități bănești către donatorii de plasmă din municipiul Iași, pe perioada stării de alertă sau urgență, în valoare de 500 de lei pentru fiecare donator. Pentru aceste facilități a fost alocată suma de 500.000 de lei, estimându-se că 1.000 de donatori vor beneficia de acest sprijin financiar.

Tichetele de masă, respectiv facilitățile bănești, vor fi obținute în baza documentelor doveditoare emise de Centrul Regional de Transfuzii Iași, care atestă faptul că s-a efectuat donarea efectivă de sânge sau plasmă. „Centrul de Transfuzii eliberează o adeverinţă care atestă faptul că respectiva persoană a donat sânge sau plasmă. Cu acea adeverinţă, donatorul se prezintă la Direcţia de Asistenţă Socială. Am dat dispoziţie să fie trimise la tipărit bonurile, în câteva  zile le avem (n.r. – astăzi sunt aşteptate respectivele bonuri), iar banii  au fost deja alocaţi. Ai donat sânge, primeşti bonuri, iar dacă ai donat şi plasmă, treci pe la casierie”, a spus primarul Mihai Chirica.

Măsura aprobată de consilieri a fost luată în urma constatării unei diminuări vizibile a cantității de sânge și plasmă la nivelul municipiului Iași în perioada stării de urgență, cât și în perioada stării de alertă, lucru care ar fi pus în pericol efectuarea de operații și tratamente necesare pacienților aflați într-o stare de sănătate critică. De altfel, Direcția de Sănătate Publică Iași derulează în aceste zile campania de informare „Donează sânge, cineva are nevoie de ajutorul tău!”.

Cine poate dona

Pentru ca o persoană să poată dona sânge trebuie să aibă vârsta între 18 și 60 de ani, greutatea peste 50 de kilograme, tensiunea în limite normale (maximă de cel mult 180mm Hg şi cea minimă de cel mult 90 mm Hg), să nu prezinte contraindicaţii medicale sau factori de risc pentru boli transmisibile. Cantitatea de sânge donată este de 450 de mililitri, pe care organismul îi recuperează cantitativ în circa două ore, iar calitativ în 14 zile. Actul donării durează între cinci şi zece minute, fiind necesare cel puţin opt săptămâni între două donări succesive. Tudor DAMASCHIN

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Vești bune pentru utilizatorii transportului în comun din Iași. Investițiile vizează și persoanele nevăzătoare
20/05/2024 18:08

Iesenii primesc vesti bune din partea Companiei de Transport Public. In curand, va fi implementat un proiect important care vizează toate statiile de asteptare din oras. Astfel, compania intentionează să ad ...

O angajată de la Parchetul Vaslui a vrut să se sinucidă la birou. Pe numele ei a fost deschis dosar penal
20/05/2024 17:30

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere prin incendiere in cazul angajatei de la Parchetul Vaslui despre care se crede că ar fi incendiat ni ...

Un ieșean beat i-a lăsat mască pe polițiști după ce s-a răsturnat cu mașina la podul unde s-a blocat Ciolacu: A dat vina pe stafia soacrei!
20/05/2024 17:18

Un iesean beat i-a lăsat mască pe politisti după ce s-a răsturnat cu masina! Urcat la volan nitel băut, bărbatul a pierdut controlul masinii si s-a răsturnat. P0litistii ajunsi la fata locului au tratat ...

Percheziţii într-un dosar de furt calificat - Suspecţi, doi minori şi doi adulţi
20/05/2024 16:31

Un adult din Coţofăneşti a fost arestat preventiv iar un minor a fost pus sub control judiciar, in urma unor percheziţii in cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de furt calificat, a informat, luni, ...

Primul spectacol imersiv Van Gogh la Iași, din 13 iunie, la Palas Campus
20/05/2024 15:01

 Iasi, 20 mai 2024 - Primul spectacol imersiv Van Gogh la Iasi, din 13 iunie, la Palas Campus Spectacolul imersiv „Van Gogh” va fi adus in premieră la Iasi, pe 13 iunie, in cadrul MINA P ...

Un primar PSD din Vaslui a fost săltat de Poliție: A încercat să dea șpagă unor polițiști să își scape nevasta de amendă!
20/05/2024 14:49

Un fost primar al comunei Pogana şi actual candidat PSD la fotoliul de edil-şef a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi incercat să mituiască doi poliţişti. Potrivit unui comunicat de presă remis d ...

Povestea ceasului din Turnul Palatului Culturii Iași
20/05/2024 13:49

  De aproape un veac, ceasul din turnul Palatului Culturii din Iasi anuntă ora exactă in acorduri muzicale. Orologiul care măsoară trecerea timpulu a fost construit pe principiul carillonului, ap ...

  Opera Iași, două opere celebre în această săptămână
20/05/2024 13:06

Opera Natională Romană din Iasi oferă iubitorilor de operă posibilitatea de a urmări două titluri celebre in această săptămană. Maine, de la ora 18:30, in Sala Mare, este programat spectacolul &bdq ...

Casa Memorială
20/05/2024 12:53

  Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a precizat luni, pentru AGERPRES, că a preluat de la Academia Romană un important obiectiv de patrimoniu, Casa Memorială "Vasile Alecsandri" de la Mirceşti, ...

Aproape 27.000 de vizitatori la Nopatea Muzeelor
20/05/2024 12:50

 Muzeele din reţeaua Muzeului Naţional al Literaturii Romane Iaşi (MNLRI) au primit 26.383 de vizitatori in cadrul evenimentului "Noaptea Europeană a Muzeelor". Costel Alexe, preşedintele C ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei