O nouă corecţie financiară la proiectul de bike sharing „Iași VeloCity”

5velo city

Dimensiune font:

| 13-04-2020 00:00

Valoarea proiectului este de aproximativ 4 milioane de euro, din aceşti bani urmând a fi cumpărate 940 de biciclete mecanice, 83 de biciclete electrice, 43 de triciclete pentru persoanele de vârsta a treia şi 19 triciclete pentru persoane cu dizabilităţi

Marţi, consilierii locali ieşeni se întrunesc în şedinţă extraordinară în vederea adoptării formei finale a proiectului „Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând stații automate de închiriere a bicicletelor - Iași VeloCity”. Investiţia, ce urmează a fi realizată cu fonduri nerambursabile, a mai făcut subiectul a două hotărâri de Consiliu Local, una derulată în 2018 şi alta, în martie 2019. Şi de această dată este vorba de noi corecţii, după ce anumite achiziţii au fost trecute  în sarcina municiaplităţii. Printre altele, este vorba de achiziţia de 5.000 de smartcarduri şi a autoutilitarei pentru transportul bicicletelor. „Valoare total eligibilă inclusiv TVA se modifică de la 22.197.963,64 lei la 22.010.166,88 lei”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Prin intermediul proiectului vor fi amenajate 50 de amplasamente care totalizează 62 de stații de îmbarcare și închiriere pentru biciclete. Vor fi cumpărate 813 de biciclete mecanice, 37 de biciclete electrice, 60 de triciclete pentru persoanele de vârsta a treia și 20 de triciclete pentru persoanele cu dizabilități. Totodată, vor fi amenajate 10 stații de depanare și 35 de parcări private. În privința stațiilor de depanare, acestea vor fi puncte fixe în care se vor regăsi uneltele potrivite reparațiilor sau pentru mentenanța bicicletelor ori a tricicletelor, acestea urmând a fi asigurate cu niște cabluri de oțel. Parcările private se vor adresa altor proprietari de biciclete care vor putea folosi spațiile amenajate și puse la dispoziție de către noi, fiind astfel o alternativă viabilă față de alte parcări similare.

De asemenea, proiectul presupune și implementarea un sistem inteligent de mobilitate urbană alternativă, independent energetic, utilizând biciclete inteligente, la care adaugă sisteme de andocare și terminale inteligente, cu posibilitatea închirierii cu ajutorul tuturor modalităților electronice (aplicații mobile, portal, sms, etc.), precum și pe baza cardului de acces.

Piste noi

Proiectul survine într-un context mai amplu, edilii plănuind realizarea unei rețele atractive și coerente de piste, prin conectarea principalelor puncte metropolitane cu zona centrală a orașului. Astfel, viitoarele piste vor fi în dublu sens, interconectate, realizate în amplasament dedicat în afara spațiului rutier și pietonal, dar detrimental circulației auto și cu asigurarea spațiilor necesare de siguranță. „Pistele propuse se concentrează pentru completarea celor existente din zona centrală, radial către cartierele de locuințe de la periferia orașului și către comunele învecinate. Astfel vor exista rute de conectare cu centrul municipiului Iași în cartierul Alexandru cel Bun/ Dacia și în continuare spre Apărătorii Patriei până  la ERA, piste pentru biciclete pe șoseaua Voinești, pe bd. D. Cantemir, pe str. Elena Doamna și în cartierul Ciurchi”, se arată în Planul de Mobilitate Urbană. Lucian STATE

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Sute de mii de euro aruncați pe un centru pentru sinistrați într-o zonă fără calamități. „E frumos tare, dar gol”
01/05/2024 17:00

Autoritătile locale din Candesti au ridicat, cu 700.000 de euro, un centru pentru sinistrati in caz de calamităti naturale, care zace nefolosit de doi ani. Clădirea urma să adăpostească potentiali sinistr ...

Accident cu 4 victime în județul Neamț. Una dintre ele se zbate între viață și moarte
01/05/2024 17:00

 Grav accident rutier produs miercuri, 1 mai, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Roman, judetul Neamt. Coliziunea dintre două autoturisme s-a soldat cu 4 victime, anuntă Inspectoratul pentru Situa ...

Primăriile României rurale care stau mereu cu mâna-ntinsă la Guvern. De ce este nevoie de o reformă administrativă
01/05/2024 16:27

Zeci de primării de comună din judetul Botosani sunt total dependente de sumele primite de la Guvern, din fondurile de rezervă, fiind incapabile să acopere, din veniturile proprii, plata salariilor si a fac ...

Programul unităţilor medicale şi al farmaciilor, în zilele de Paşte
01/05/2024 16:16

În ziua de 1 Mai şi in zilele din perioada Sărbătorilor de Paşte, unităţile medicale din judeţul Iaşi vor avea un program special, anunţă Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Astfel, urgentel ...

O tânăra a „uitat” 100 de euro în dosar la testarea practică pentru permis. Cu ce explicație stupefiantă a venit
01/05/2024 15:00

O femeie din Suceava a strecurat două bancnote de cate 50 de euro in dosarul pe care i l-a prezentat politistului examinator, cu intentia ca acesta să o declare admisă la proba practică a examenului pentru ...

Polițiștii din Suceava s-au rugat de un șofer suspectat că a omorât un om cu mașina să se predea. „Vino și deschide poarta”
01/05/2024 14:29

Oamenii legii i-au cerut soferului suspectat că a omorat un om si a fugit de la locul faptei să se predea. Bărbatul a acrosat cu masina un pieton si s-a baricadat in casa sa la cateva sute de metri de locul ...

Distracție la Ciric, de 1 Mai. Mici și bere gratis
01/05/2024 14:19

Cu ocazia Zilei Internationale a Muncii, zona de agrement Ciric s-a umplut de sute de ieseni, atrasi de micii si berea oferite gratuit de Primări, dar si de spectacolul de muzică populară. 

Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău!
01/05/2024 13:19

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat, marţi, caştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău, respect ...

Şi-a tăiat şi fiul o dată cu porcul. Atât animalul, cât şi adolescentul au murit în chinuri
01/05/2024 13:18

Gigel Manta din Ivăneşti, Vaslui a rămas văduv imediat după pandemie. Are doi copii, dar de grija fiicei a scăpat, ea a devenit majoră şi s-a mutat la iubitul ei. Astfel, in casă, doar el şi cu băiat ...

  O suceveancă a consumat droguri, a urcat la volan și a provocat un accident
01/05/2024 09:30

  După un banal accident petrecut duminică după-amiază, in jurul orei 15.30, pe str. Rulmentului din Suceava, cand un autoturism Audi ar fi acrosat usor un alt autoturism ce se afla stationat pe caros ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei