PDI, ediție aniversară. 600 de cursuri, workshopuri și prelegeri, peste 650 de lectori și peste 10.000 de participanți

PDI2021_web

Dimensiune font:

| 18-06-2021 11:24

 

Nu peste mult timp, Iașul va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente ale lumii medicale și științifice. Este vorba despre cea de-a zecea ediție a Primăverii Dermatologice Ieșene (PDI), o manifestare națională cu participare internațională devenită deja o tradiție nu doar pentru mediul academic medical românesc, ci și pentru cel internațional.

Lansat în 2012 în aula Bibliotecii Centrale Universitare, proiectul, care poate pentru unii avea conotații utopice, s-a dovedit a fi o idee vizionară, ce a adus transformări importante în lumea medicală, apoi în industria farmaceutică. PDI a adus în realitate un concept a cărui necesitate o simțeau mulți medici, dar nu l-au pus în practică – interdisciplinaritatea, idee căreia i s-au raliat nume sonore din multiple specialități, care astfel au început o colaborare sinergică, totul fiind în sprijinul bolnavului. Faptul că o astfel de manifestare era necesară a fost dovedit și de numărul mare de participanți încă de la prima ediție. În aula edificiului a cărui piatră de temelie a fost pusă de Regele Ferdinand s-au aflat 35 de lectori din țară și din Slovenia, Germania și SUA, ale căror prelegeri au fost urmărite de peste 450 de participanți, medici, studenți, rezidenți și cadre universitare. Numărul mare al specialităților a dovedit necesitatea unei astfel de manifestări care încă de la început a avut girul multor societăți medicale de renume (Societatea Franceză de Dermatologie, Societatea Franceză de Flebologie, Societatea Internațională de Dermatologie, Societatea de Medici și Naturaliști Iași, Societatea Română de Dermatologie, Societatea de Imunologie și Alergologie Clinică, Societatea de Chirurgie Vasculară), al Colegiului Medicilor și al universităților de medicină și farmacie din toată țara.

„Am fost pionieri și vizionari, am deschis larg ușile către școala modernă de dermatologie. Conceptul acestei manifestări ştiinţifice a fost unul avangardist prin abordarea extinsă a acelor boli dermatologice ce necesită, pentru o corectă şi completă rezolvare, munca în echipă a mai multor specialităţi medicale. Un nucleu foarte important în PDI este reprezentat de alergologi, un altul de chirurgii vasculari, de către flebologi, imunologi. Am adus dermatologia la interfața cu alte specialități”, a spus prof. univ. dr. Daciana Brănișteanu, președintele Asociației Dermatologilor din Moldova, fondatorul PDI.

„Universitatea de Medicină și Farmacie dobândește multă vizibilitate prin astfel de evenimente, își sporește imaginea și vorbește tot mai mult despre realizările ei, despre studenți, despre cadrele didactice, despre activitatea științifică a cărei imagine va fi mult mai bine reliefată în exterior”, a fost de părere prof. univ. dr. Lăcrămioara Ionela Șerban, decanul Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Grigore T. Popa” Iași. „Suntem onorați de parteneriatul cu o astfel de manifestare. Am fost de la început alături și ne bucurăm de acest lucru. Este un eveniment foarte mare și ne bucură să vedem că și la Iași se derulează astfel de manifestări”, a apreciat și conf. univ. dr Liviu Oprea, președintele Colegiului Medicilor din România, filiala Iași.

Evenimentul a evoluat cu medici preoponderent din zona Moldovei. Încă de la început au fost lectori internaționali și lectori din alte zone ale țării, făcând încă de la prima ediție ca manifestarea să fie una națională și nu zonală, acest lucru dovedind dorința inițiatorilor ca PDI să fie un amfiteatru deschis pentru cât mai mulți medici. A fost prima manifestare care nu doar a inoculat în lumea medicală românească ideea de interdisciplinaritate (și nu de multidisciplinaritate), ci și primul eveniment conceput ca o succesiune de cursuri, workshopuri și prelegeri. Calitatea științifică extraordinară a fost asigurată, pe de o parte, de cursivitatea temelor prezentate de-a lungul anilor, care au fost continuate de aceiași lectori, care an de an și-au lărgit echipa. Lectorii sunt în sine cărți de vizită. Ei nu sunt doar practicieni, ci și oratori impecabili, care pot oferi informații de înalt nivel cu acuratețe, motiv pentru care sălile de conferințe au fost neîncăpătoare, inclusiv la ediția online, când din nou a fost evident spiritul vizionar al organizatorilor. „Mă bucur mult că Primăvara Dermatologică Ieșeană a mers mai departe. Apreciez mult faptul că putem intra în dialog din nou și mă bucur că suntem împreună”, a apreciat prof. univ. dr. Simona Roxana Georgescu (UMF „Carol Davila” București), co-președinte al PDI.

Școala de dermatologie ieșeană ajunsă la apogeu

PDI este școala de dermatologie ieșeană ajunsă la apogeu, care a depășit granițele Iașului și ale Moldovei. Este națională, are confirmarea caracterului național prin participarea lectorilor de la toate universitățile de medicină din România, dar și a medicilor din toată țara. Renumele acestei manifestări a trecut peste granițe, motiv pentru care foarte mulți speakeri de peste hotare și-au dorit să fie lectori, să ofere din cunoștințele lor fără a cere nimic în schimb, entuziasmați de atmosfera de la PDI, de unde participanții au plecat de fiecare dată cu informații oferite în premieră. Ei au venit în calitatea lor de profesori, au fost convinși de calitatea acestui eveniment, motiv pentru care au acceptat să fie alături de cei care instruiesc, dincolo de granițe și dincolo de perimetrul european. În sălile PDI au conferențiat nume sonore – prof. univ. dr Andrew Nicolaides (supranumit părintele bolii venoase, Londra), prof. univ. dr. Niazi Khusrow (reputat chirurg cardio-vascular de la Universitatea Emory, Atlanta, SUA), Michel Perrin (Societatea Franceză de Chirurgie), Mario Marchetti (coordonatorul Departamentului de Farmacologie al Societății anti-Ageing, Italia), Claudine Hamel (Președintele Societății Franceze de Flebologie), Torello Lotti (Președintele Societății Internaționale de Dermatologie și al Word Health Academy), Aristides Tsatsakis (Directorul Departamentului de Toxicologie și Științe Legale al Școlii de Medicină de la Universitatea din Creta și Spitalul Universitar din Heraklion), Christiane Deydier (Lyon), Martine Bagot (Președintele Societății Franceze de Dermatologie, Paris) etc. Alături de lectorii străini s-au aflat nume importante ale medicinei românești – prof. univ. dr Adrian Streinu-Cercel, regretatul prof. univ. dr. Marin Burlea, academicianul Călin Giurcăneanu (Preşedintele Societății Române de Dermatologie), Alin Nicolescu (Secretarul General al Societății Române de Dermatologie), cunoscutul chirurg vascular Ștefan Jianu, reputatul chirurg plastician Dana Jianu, conf. univ. Daniel Boda (Universitatea „Carol Davila” București), prof.univ.dr Simona Roxana Georgescu (Universitatea „Carol Davila” București), prof. univ. dr. Monica Hăncianu (UMF „Grigore T. Popa” Iași), prof. univ. dr. Lăcrămioara Ionela Șerban (UMF „Grigore T. Popa” Iași). O dovadă a nivelului științific ridicat a fost și faptul că mulți specialiști de top au acceptat să fie președinți de onoare – prof. univ. dr. Niazi Khusrow, prof. univ. dr. Andrew Nicolaides, prof. univ. dr. Torello Lotti, prof. univ. dr. Michel Perrin, prof. univ. dr. Aristides Tzatzakis, prof. univ. dr. Demetrios Spandidos, dr Martine Bagot, prof. univ. dr. Adrian Streinu Cercel, prof. univ. dr. Lăcrămioara Ionela Şerban (Iași), acad. Călin Giurcăneanu (București), dar și vicepreședinți de onoare – Alexandru Oanță (Brașov), Vasile Benea  (București), Daniel Boda  (București), Diana Deleanu (Cluj), dr. Daniel Costache (București), dr. Dana Mihaela Jianu (București), Alin Nicolescu  (București). „Un mănunchi de oameni, de vorbitori care împreună au realizat într-adevăr o armonie, o culoare și o speranță extraordinară pentru pacienții dermatologici”, a spus, încă de la prima ediție, prof. univ. dr Monica Hăncianu, în calitate de decan al Facultății de Farmacie din cadrul UMF „Grigore T. Popa” Iași. Încă de la bun început a fost evident că toate conceptele lansate la PDI vor deveni reguli de bună practică, după cum a remarcat, în 2013, la cea de-a doua ediție Claudine Hamel Desnos, președintele Societății Franceze de Flebologie: „Este magnific și sunt impresionată de organizare. Lucrările propuse au fost foarte interesante, de înalt nivel științific. Foarte importantă este colaborarea cu specialiștii din celelalte specialități, caracterul interdisciplinar fiind de apreciat”. „Scopul primordial al manifestării a fost, în fiecare an, să afle cum poate ajuta pacienții, cu informații medicale de ultimă oră. Apoi a urmărit să educe medicii, să-i provoace la schimbul de idei. Îi învață pe tinerii medici că doar prin colaborare pot excela”, a apreciat și prof. univ. Niazi Khusrow, președinte de onoare la ultimele șapte ediții la care a participat constant. „PDI este o manifestare foarte importantă pentru practica de zi cu zi, oferă foarte multe informații medicale de ultimă oră care ne ajută să aflăm ce putem face pentru pacienți, dar și pentru comunitatea științifică”, este convins prof.univ.dr. Torello Lotti, președintele World Health Academy. Tot PDI a fost o scenă foarte importantă și pentru industria farmaceutică, ai cărei oficiali au susținut manifestarea încă de la început și cărora li s-a oferit posibilitatea lansării multor medicamente inovatoare. În simpozioanele atent pregătite au fost prezentate medicamente de ultimă oră, care au oferit sprijin în tratarea eficientă a multor afecțiuni dermatologice, ce ridicau mari probleme. Foarte important a fost, la ediția din 2019, și parteneriatul cu Laser Europe, un congres internațional care a reunit la Iași crema chirurgilor plasticieni din Europa. Remarcabil a fost și sprijinul oferit studenților, care au putut participa în mod gratuit la cursuri, workshopuri și prelegeri. Ei sunt viitorii medici de mâine, iar cei care au participat la edițiile anterioare ale PDI au intrat deja formați în sistemul medical, cu multe cunoștințe importante acumulate, amprentați cu o atitudine benefică bolnavului. Mulți dintre studenți și rezidenți, ajunși astăzi medici, s-au regăsit pe listele de lectori ale edițiilor anterioare ale PDI, dovedindu-se astfel pregătirea lor profesională impecabilă.

10 ani de excelență medicală

PDI a creat o comunitate medicală unită, în care dorința de perfecționare este permanentă, în care s-au legat prietenii durabile, care au primit girul timpului inclusiv la ediția din 2020, când pandemia adusă de SARS-COV-2 a mutat dialogurile în mediul online. A noua ediție a PDI a fost primul eveniment medical de o asemenea amploare în România, cu o prezență de peste 2700 de participanți. Un record pentru România, care nu avea un istoric sau o experiență în organizarea evenimentelor medicale în spațiul virtual. Privind în urmă la cele nouă ediții, în sălile PDI au fost susținute peste 600 de cursuri, workshopuri și prelegeri, oferite de peste 650 de lectori, care au fost audiați de peste 10.000 de participanți, cam cât populația unei localități mici. PDI a demonstrat că doar dorința nu este de ajuns atunci când vrei să construiești lucruri durabile, ci este nevoie de curaj, de știință la înalt nivel și de acea pasiune care susține focul lăuntric al vizionarului, idei în jurul căreia s-a creionat și cea de-a zecea ediție, una aniversară, care va avea loc între 20 și 24 iulie 2021, la Iași, al doilea oraș al României unde a fost lansată una dintre manifestările medicale de elită din Europa.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
„Croitorașul cel Viteaz”, noua premieră de la „Luceafărul”
28/04/2024 17:49

În lumina strălucitoare a reflectoarelor, cortina se ridică veselă, dezvăluind o scenă vie si plină de culoare. În sala Teatrului Luceafărul din Iasi, povestile prind viată intr-o reinterpre ...

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare
28/04/2024 07:55

Un bărbat in varstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu la scurt timp după ce a fost condamnat la patru ani de inchisoare, ...

Tragedia din 2 Mai, aproape să se repete în Piatra Neamț! Tânăr prins de două ori drogat la volan, în aceeași noapte
28/04/2024 07:40

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a informat că un tanăr in varstă de 22 ani a fost prins conducand drogat un autoturism, de două ori, in noaptea de vineri spre sambătă! Tragedia din 2 Mai ...

Bărbat recent eliberat din închisoare, reţinut în Iași pentru trafic de heroină
28/04/2024 00:14

Un bărbat a fost reţinut pentru trafic de heroină, el fiind recent eliberat din penitenciar, au anunţat, sambătă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Te ...

Mocănița Huțulca din Suceava va ajunge până la Mănăstirea Moldovița / Noua cale ferată, cu o lungime de peste 5 km, se deschide vineri
27/04/2024 19:31

O nouă linie a Mocănitei Hutulca de la Moldovita va lega Mănăstirea Moldovita de pitorescul traseu al trenuletului pe linie ingustă din Bucovina, incepand de vineri, 26 aprilie  Noua cale ferată, ...

Liderii PNL Iași, furioși după declarația președintelui PSD despre moldoveni: ”Orice zi cu Ciolacu premier e o rușine”
27/04/2024 19:09

Moldovenii nu sunt cetăţeni de mana a doua ai Romaniei şi orice zi cu Marcel Ciolacu incă in funcţia de premier este o jignire la adresa Iaşiului şi a Moldovei, susţine preşedintele CJ Iaşi, Costel Al ...

Buget limitat pentru înmormântare? Iată de ce să alegi o agenție de servicii funerare.
27/04/2024 16:34

Buget limitat pentru inmormantare? Iată de ce să alegi o agentie de servicii funerare. Organizarea ceremoniei de inmormantare trebuie să se realizeze intr-un timp relativ scurt după ce un membru al fa ...

Orașul catacombelor din nordul Moldovei, redescoperit cu ajutorul tehnologiei. Detaliile confirmării științifice a unei legende
27/04/2024 15:09

Una dintre cele mai misterioase legende urbane din nordul Moldovei a fost confirmată. Catacombele Botosaniului, o retea de beciuri adanci, intinsă pe kilometri intregi, a fost scanată cu ajutorul tehnologiei ...

Cum arată cel mai impozant pod construit la ordinul domnitorului Ștefan cel Mare. Încă există și intră în restaurare
27/04/2024 14:00

O asociatie din Transilvania a inceput in toamna anului trecut lucrări de restaurare a podului construit la ordinul lui Stefan cel Mare, in 1495, in satul Negoiesti, din comuna băcăuană care poartă numele ...

Un proiect de anvergură din Bacău s-a împotmolit în mocirla birocrației și a fostei albii a Bistriței
27/04/2024 13:46

Pe 12 mai 2024, băcăuanii ar fi trebuit să circule pe jos sau cu bicicleta pe traseul Parcul Cancicov - Stadionul Municipal-Bazin de Inot- Universitatea ”Vasile Alecsandri”, proiect de anvergură denumit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei