Pe 23 noiembrie 2017 s-a stins din viață marea actrița Stela Popescu, în vârstă de aproape 82 de ani.

26_11zon

Dimensiune font:

| 23-11-2023 23:23

23 noiembrie 2017: A murit Stela Popescu. Marea actriță spunea că prima amintire pe care o are întipărită în memorie era invadarea Basarabiei de către Armata Roșie. Ultimul interviu: România toată e frumoasă, dar o lăsăm pe mâna altora

Conform reprezentanților SMURD, Stela Popescu a fost găsită decedată de un membru al familiei, la domiciliul actriței. Potrivit medicilor, decesul ar fi intervenit cu câteva ore mai devreme.

Actrița Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia. Ea a făcut parte dintr-o familie de învățători modești, iar prima amintire pe care o avea întipărită în memorie era invadarea Basarabiei de către Armata Roșie.

Atunci, în 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci dușman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica în România, la Brașov.

„Nu am niciun secret, dar sunt două lucruri importante în viața unui om: moștenirea genetică și dragostea de viață. Dacă faci o profesie care te satisface, nu mai contează atât de tare banii. Dacă ești foarte bun, atunci ceea ce îți vine de acolo îi ajunge să supraviețuiești. Nu vreau avion personal, nu mașini, marea mea bucurie este că am reușit în această profesie”, spunea Stela Popescu într-un interviu pentru Digi24, acordat în 2013.

S-a născut într-o familie de învățători, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica, în România, la Brașov.

„Mama m-a susținut grozav, doar că nu mă credea cea mai deșteaptă și cea mai frumoasă. În ultimele luni de viață, mama mi-a spus: Când intri tu în scenă, răsare soarele. A fost cel mai mare compliment de o viață pe care mi l-a făcut mama”, mărturisea actrița.

Stela Popescu a fost căsătorită cu regizorul Dan Puican, de care a divorțat după opt ani. S-a recăsătorit apoi cu Puiu (Mihai) Maximilian (decedat în 1998), despre care spunea că a fost sufletul ei pereche. „Nu știu ce e cu dragostea, e un lucru foarte interesant, e un fluid care se petrece între doi oameni, nu știu. În clipa aceea eram măritată și am simțit că acest om (n. r. Puiu Maximilian) mi se potrivește mie, că nu pot merge pe două drumuri cu el. Din clipa aceea totul a fost altfel”, se confesa Stela Popescu într-un interviu pentru Gândul, în 2011.

Ultimul interviu:

„Îmi doresc să nu ne mai plângem tot timpul. Să ne schimbăm mentalitatea” – declara Stela Popescu în urmă cu două zile. „România e frumoasă, dar ne străduim din răsputeri să o distrugem.”, a spus ea în ultimul interviu, difuzat cu două zile înaintea morții sale.

Îndrăgita actriță a povestit că avea planuri pentru 1 Decembrie.

„De 1 Decembrie, mă pregătesc să plec în turneu în Spania, cu Teatrul Constantin Tănase, pentru românii din Spania. Nici nu știți cât de bucuroși sunt când mergem acolo! Stăm 4 zile, jucăm la Barcelona și în alte două orașe. Cu Arșinel, Vasile și Valentina și mulți alți actori de la Teatrul Constantin Tănase.”

„România toată e frumoasă, dar ne străduim din puteri să o distrugem. Eu iubesc România, dar noi suntem veșnic nemulțumiți, veșnic nefericiți. Nu știu de ce ne este teamă să acționăm și ne lăsăm pe mâna altora. Draga mea, eu am fost foarte fericită la Revoluție. Îmi iubesc țara. M-am bucurat că s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Dar s-a întâmplat mai puțin decât m-am așteptat. Am crezut că odată eliberați de dictatură, românii vor fi mai fericiți. N-au făcut mare lucru pentru asta. Pentru că s-au speriat, n-au știut de unde să apuce. Unii sunt contra, unii sunt pentru. Românii nu se unesc. Cred că de acolo ni se trage. Se sperie, se contrazic … românii se contrazic, în general. Au aceeastă manie de anu fi de acord. De ce? … nu înțeleg!”

Cariera:

În 1953, susține examenul de admitere la facultate și este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki", la care renunță după un an și jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne.

În 1958, debutează în cinematografie în pelicula „Alo? Ați greșit numărul”. Din 1963 până în 1969 joacă la Teatrului de Revistă "Constantin Tănase".

În 1969, Stela părăsește Revista și se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o împiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963.

Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema.

La Teatrul de Comedie joacă din 1969 până în 1993, când revine la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase", unde lucrează si în prezent.

În paralel, susține și o colaborare cu Revista Românească.

A realizat cupluri celebre alături de Ștefan Bănică (în perioada 1971-1979) și apoi cu Alexandru Arșinel, cu scenete semnate de Mihai Maximilian.

Pe scena Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" și pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu strălucește în piese precum "Omul care a văzut moartea", "Mama Boema", "Boema, slăbiciunea mea" etc.

A jucat 18 ani în "Preșul", 12 ani în "Pețitoarea" și 10 ani în "Plicul". A avut șansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu.

n 1958, debutează în cinematografie în pelicula "Alo? Ați greșit numărul".

A jucat în peste 25 de filme precum Nea Mărin miliardar (1979), "Pe malul stîng al Dunării albastre" (1983), "În fiecare zi mi-e dor de tine" (1988), "A doua cădere a Constantinopolului" (1994), "Sexy Harem Ada-Kaleh" (2001), "Zbor periculos" (1984)

A jucat în televiziune de la înființare până în prezent, în piese de teatru și emisiuni de divertisment, reușind să transmită ceva din spiritul satiric și contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare: Mihai Maximilian, Grigore Pop, Octav Sava sau Dan Mihăescu. TVR a scos pe piață DVD-urile "O stea printre stele" (2006) și "Stela și Arsinel" care reunesc cele mai memorabile apariții TV ale Stelei Popescu.

În 2011 a primit o stea pe Aleea celebrităților, iar în decembrie 2015 a fost decorată de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Steaua României" în grad de cavaler.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
  Cristian Tudor Popescu: „Mihai Eminescu s-a născut în Moldova, dar nu este de origine de-acolo”
13/05/2024 08:08

Scriitorul şi jurnalistul Cristian Tudor Popescu a afirmat, in cadrul unei conferinţe despre Mihai Eminescu pe care a susţinut-o, sambătă seara, la Targul de cArte Alba Transilvana, că poetul nu este, aş ...

VIDEO Nemo a câştigat Eurovision 2024 pentru Elveția cu piesa „The Code”
12/05/2024 10:04

 Editia 2024 a Eurovision a fost castigată de artistul Nemo, din Elvetia, cu „The Code", un cantec foarte personal despre a fi non-binar, fiind un premiu care incheie o competiţie marcată de ...

 VIDEO Încordare maximă la Eurovision 2024 / Marea finală a concursului a început/ Toti interpretii
12/05/2024 09:33

 Mii de oameni protestează sambătă la Malmo impotriva participării Israelului la Eurovision Song Contest, precum si impotriva războiului din Gaza umbrind finala concursului, relatează Reuters. Sliman ...

Cabron, Smiley şi Puya au lansat piesa 'Departe de apus'
10/05/2024 18:28

Cabron, Smiley şi Puya marchează 20 de ani de prietenie şi de drum comun in industria muzicală cu lansarea melodiei "Departe de apus", o piesă-manifest dedicată tuturor celor care ţintesc sus şi nu renu ...

Nicolae Ciucă, mesaj special de Ziua Independenței României
10/05/2024 13:17

Pe data de 10 mai se implinesc 147 de ani de cand Romania si-a declarat independenta (1877). La această dată, Principele Carol I a semnat Declaratia de Independentă adoptată de Parlament cu o zi inainte, pe ...

VIDEO Finala Eurovision 2024, sâmbătă, 11 mai / Care sunt țările favorite și de ce nu participă România
10/05/2024 12:20

 Finala Eurovision 2024, organizată de Suedia, urmează să aibă loc sambătă, 11 mai, de la ora 22:00. Romania nu a participat in acest an la concursul muzical, iar TVR nu va transmite finala. Edi ...

Filmul „21 de rubini” al pr. Ciprian Mega este disponibil „la liber” pe Youtube
09/05/2024 16:12

Controversatul film „21 de rubini”, semnat de regizorul – preot Ciprian Mega, este disponibil „la liber” pe YouTube. Filmul, care critică anumite aspecte din viata Bisericii Ortodoxe si a societăti ...

Florin Piersic, în stare critică la spital
08/05/2024 21:06

Doctorul Horia Roşianu de la Institutul Inimii din Cluj Napoca a afirmat, miercuri, că actorul Florin Piersic, avea septicemie, cand s-a internat in unitatea medicală, şi a precizat că trebuiau indepărtat ...

Ștefan Bănică Jr., despre relația cu tatăl său. Reacția acestuia când i-a spus că vrea să fie actor: „Tu nu știi nici să vorbești”
08/05/2024 15:46

Intr-o rară incursiune in intimitatea sa, celebrul actor si cantăret Stefan Bănică Jr. a vorbit deschis despre relatia specială pe care a avut-o cu tatăl său, regretatul actor Stefan Bănică. Totodată, ...

Panseluțe –mituri și legende europene
07/05/2024 13:08

In cultura europeană medievală, panselutele erau considerate simboluri ale iubirii si credintei, iar legenda spune că ele au fost aduse pe pămant de către ingerii cerului pentru a oferi oamenilor sperantă ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei