Pedofilul din parcul din Mărăști, acuzat de 17 infracțiuni de viol. A fost trimis în judecată ieri

20210708_154551-1-768x640-550x245

Dimensiune font:

| 29-10-2021 13:54

Un clujean a fost arestat preventiv și acuzat de pedofilie după ce o femeie cu spirit civic a făcut reclamație la Poliție. Acesta e acuzat de nu mai puțin de 17 infracțiuni de viol, agresiune sexuală, violență în familie, rele tratamente aplicate minorului și ultraj contra bunelor moravuri.

 

Clujeanul, un bărbat de 46 de ani, a fost trimis ieri în judecată, dar faptele datează încă din 2010. ”În fapt s-a reținut că începând cu anul 2010, până la momentul reținerii sale (în 8 iulie 2021), inculpatul S.S.M., persoană cunoscută ca manifestând atracție sexuală față de copii de vârstă prepubertină, indiferent de sexul lor, a violat și/sau agresat sexual zece  victime minore, cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, în scopul satisfacerii unor impulsuri sexuale pe care nu le putea controla”, spun procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Pentru agresarea sexuală a trei dintre victime, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de cinci  ani închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de agresiune sexuală, fiind liberat condiționat ulterior.
 
Surse judiciare au confirmat pentru actualdecluj.ro că e vorba de Samuel Marcelus Souca, bărbatul de 46 de ani prins după ce o femeie l-a văzut într-un parc din Mărăști cu o fetiță de opt ani. Aceasta a sesizat Poliția.
 
„Eram cu băiețelul meu de mână, mergeam către stația de autobuz. Am trecut pe lângă parc și l-am văzut pe bărbat că îi ridica fetiței fusta. Mi s-a părut dubios, însă am trecut mai departe. După câțiva pași m-am întors, să văd ce fac, pentru că nu mi se părea un comportament normal. În acel moment fetița, care are, cred, maxim 10 ani, era dezbrăcată, întinsă pe spate în iarbă, iar el o mângâia pe picioare și în zona intimă. M-am dus lângă ei și am strigat „Ce faceți acolo?”. Mi-a răspuns că face fetița pipi. Și am zis: „Păi așa face un copil pipi? Eu acum chem Poliția”. Mi-am scos telefonul, eram efectiv șocată, el între timp i-a dat fetiței chiloțeii și a urcat pe moped. Am apucat însă, să îi fac poze”, a spus la vremea respectivă pentru ȘtiriMed, Oana, femeia care a intervenit în acest caz extrem de grav. „Am început, efectiv, să urlu „Pedofilul, pedofilul, opriți-l”. Nu a reacționat, însă, nimeni. Am sunat la 112, mi s-a făcut legătura la Poliție, apoi am mers la Secția 2 să le arăt și fotografiile (…) Era multă lume în zonă. Fetița era întinsă în iarbă, dezbrăcată, chiar lângă o doamnă care stătea cu spatele. În stație erau oameni, în direcția în care a plecat el cu mopedul, erau alți oameni. Nimeni nu l-a oprit, în ciuda faptului că eu strigam. Dacă nu aș fi fost însoțită de băiețelul meu, aș fi încercat eu să îl opresc sau aș fi ținut fetița lângă mine. Însă, sincer vă spun, mi-a fost și puțin frică. Mă gândeam că poate scoate un cuțit sau ne atacă, pe mine sau pe băiat”.
 
”În prezenta cauză, inculpatul, persoană cu inteligență peste medie, a acționat de fiecare dată după ce și-a pregătit minuțios săvârșirea faptelor, respectiv câștigarea încrederii părinților victimelor și crearea de scenarii pentru a putea rămâne singur cu victimele, inclusiv peste noapte în apartamentul său, invocând că în acest mod ajută sau degrevează de sarcini pe părinții care aveau un program încărcat și, în principal, sub pretextul că îi ajută la satisfacerea nevoilor fiziologice, a violat sau agresat sexual victimele”, mai arată aceștia. ”Profitând de ascendentul moral conferit de vârstă, de legătura strânsă cu părinții minorilor, dar și de acte de violență fizică sau amenințări cu acte de violență fizică, inculpatul a reușit să obțină tăcerea victimelor, care ulterior agresiunilor, pe fondul traumelor, au
manifestat o schimbare bruscă a comportamentului. Spre sfârșitul perioadei infracționale, inculpatul nu și-a mai putut controla deloc impulsurile sexuale și a acționat inclusiv în locuri publice, respectiv pe plaja unui râu și într-un parc, ambele de pe raza municipiului Cluj-Napoca”.
 
Sursa: actualdecluj.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
VIDEO Atacatorul premierului slovac și-a motivat gestul
15/05/2024 20:46

  Juraj Cintula, cel care a reusit să-l impuste pe premierul Slovaciei, si-a motivat gestul.     Atacatorul spune că a comis tentativa de asasinat „pentru că nu a fost d ...

Echipa premierului slovac dă primele date despre Fico: 'Următoarele câteva ore sunt decisive'
15/05/2024 17:41

Echipa premieruluin slovac Robert Fico a dat primele date depre seful executivului. Fico a fost transportat la un spital mai apropiat - semn că starea acestuia e gravă - si, după cum spune echipa acestuia, u ...

Situație dramatică la Hakov: Primarul aduce în discuție evacuarea marelui oraș însă spune că nu există încă planuri
15/05/2024 16:53

In prezent, nu există planuri de evacuare a Harkovului, a declarat primarul orasului, Ihor Terekhov, pe 15 mai, pe fondul unui nou atac rusesc in regiune Pană acum, aproape 8.000 de civili au fost evacuati d ...

Oamenii lui Kovesi pregătesc 'nucleara': percheziții la București într-un dosar privind achizițiile de măști și dezinfectanți din pandemia COVID-19
15/05/2024 14:02

Parchetul European condus de Laura Codruta Kovesi anunţă că a efectuat, marţi, cinci percheziţii in Bucureşti, in cadrul unei anchete privind o fraudă de 8 milioane de euro care implică fonduri UE pentr ...

Copil de 11 ani imobilizat și bătut cu biciul de doi săteni din județul Galați. Agresorii au fost reținuți
15/05/2024 13:49

Un copil de 11 ani a fost bătut cu biciul de doi săteni din judetul Galati. Cei doi agresori, de 32 si 61 de ani, au fost retinuti de Politie. Băiatul are numeroase leziuni la nivelul corpului si capului. P ...

  MApN caută să angajeze peste 2.600 de militari
15/05/2024 12:26

2.627 de posturi vacante sunt puse la dispozitie de Ministerul Apărării Naţionale (MapN) in cadrul celei de-a doua etape a campaniei de recrutare si selecţie a posturilor de soldati si gradati profesionisti ...

Cum recunoști roșiile injectate din piețe și din magazine
15/05/2024 12:00

 Rosiile injectate cu diverse chimicale sunt prezente atat pe tarabele pietelor, cat si in supermarketuri. Desi au un aspect aparent similar cu cel al legumelor naturale, prezintă cateva semne distincte. ...

Avioane de luptă chineze dau târcoale Taiwanului: '26 au traversat linia mediană a strâmtorii'
15/05/2024 08:15

Armata Taiwanului a detectat 45 de avioane chineze in jurul insulei, a anunţat miercuri Ministerul Apărării, cu mai puţin de o săptămană inainte de instalarea in funcţie a noului preşedinte Lai Ching-t ...

Bulgaria va avea avioane F-16 mai bune ca ale României și le va asigura mentenanța în țară
15/05/2024 07:39

Bulgaria va avea avioane de luptă F-16 Block 70 si le va asigura mentenanta la o uzină din tară, fără să fie nevoită să le trimită in străinătate. Acest anunt a fost transmis de ministrul interimar ...

Peste 22.400 de ucraineni caută de muncă în România
15/05/2024 07:37

Un număr de 22.443 cetăteni ucraineni, refugiati in Romania, s-au inregistrat in evidentele agentiilor teritoriale ale Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Muncă (ANOFM), in căutare de serviciu, in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei