Pentru a avea un viitor asigurat, studiaţi informatica!

default

Dimensiune font:

| 28-05-2013 14:08

Elveţia are nevoie de informaticieni şi se deschide în prezent străinilor, oferind 36.000 de locuri de muncă, în contextul în care în Europa va fi nevoie în următorii trei ani de aproape 700.000 de specialişti în acest domeniu, relatează marţi cotidianul italian La Repubblica.

'În Elveţia, pentru informaticieni este uşor să găsească de lucru'', a declarat Mauro Pezze, decanul Facultăţii de Ştiinţe Informatice al Universităţii din aşa-numita ''Elveţie italiană''. ''Sectorul informatic este al cincilea cel mai important al economiei elveţiene, iar informatică nu înseamnă doar Google sau Microsoft. Există multe alte companii'', a adăugat el.

Prin urmare, scrie La Repubblica, nu este adevărat că în Europa nu există locuri de muncă, cel puţin nu pentru specialiştii în computere, având în vedere că se caută 700.000 de informaticieni. Dacă te mulţumeşti cu 7.000 de franci elveţieni /5.600 de euro/ pe lună şi eşti specializat în informatică ''fă-ţi degrabă valiza şi mergi în Elveţia'', scrie ziarul menţionat.

Invitaţia în acest sector a venit de la facultăţile din Lugano şi Mendrisio. 'Pentru a avea un viitor asigurat, studiaţi informatica', se scrie în anunţurile publicate în ziare şi reviste italiene din ''Elveţia italiană''.

În aceste vremuri, 700.000 de locuri de muncă aproape asigurate - 36.000 în Elveţia, alte 664.000 răspândite în întreaga Europă - reprezintă o informaţie de valoare. Apoi, dacă cea care le oferă este Confederaţia cantonală care, pe de o parte, selecţionează în străinătate profesioniştii de mâine, iar pe de altă parte se războieşte cu lucrătorii care vin din afară, vinovaţi că ar uzurpa munca elveţienilor, atunci ştirea este un paradox perfect, potrivit La Repubblica - contradicţia unei ţări care se îndreaptă spre adio spus secretului bancar şi care, în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă, se confruntă cu un dezechilibru.

Propunerea Universităţilor elveţiene se bazează pe un studiu al Comisiei Europene, care arată că în 2015, în întreaga Europă vor exista 700.000 de posturi vacante în sectorul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor - 36.000 numai în Elveţia, de unde porneşte campania. Aici, ocuparea forţei de muncă pentru tineri este de 3% /în Italia de 38%/, iar salariile sunt incomparabile.

'Am avut nevoie de 3-4 luni pentru a găsi de lucru. Tocmai am fost angajat de o bancă din Zurich unde voi câştiga peste 80.000 de franci', spune Remo Lemma, un tânăr italian de 24 de ani, proaspăt absolvent.

Nu este deloc rău, comentează publicaţia, dacă ai în vedere că salariul lunar al lui Lemma va fi de aproape 7.000 de franci elveţieni - 5.600 euro - şi că 38 de tineri italieni din 100 nu au un loc de muncă.

Aproape 3.000 de înscrişi la cursurile de informatică în limba engleză vor ieşi de pe băncile facultăţilor din Lugano şi Mendrisio, promit formatorii. Este vorba de profesionişti cu un venit sigur, oameni care infirmă clişeul lucrătorului informatician ''cenuşiu şi frustrat''.

'Este o imagine greşită'', afirmă decanul Mauro Pezze. ''În schimb, informaticianul este astăzi figura profesionistului care are mai multe posibilităţi de a găsi un loc de muncă', adaugă el.

Există în acest sens poveşti exemplare, de italieni care, cu ajutorul software-ului, şi-au croit drum în Cantonul Ticino. Ca Sebastiano Cobianco, un întreprinzător din Bologna, care locuieşte în Elveţia din 2005. Licenţiat în fizică, are clienţi ca Assicurazioni Generali, VolareGratis, sau Poşta Elveţiană.

'Aici există o economie sănătoasă şi o birocraţie uşoară. Se poate construi o întreprindere într-o după-amiază. Am 25 de angajaţi şi căutăm continuu noi talente. La fiecare două luni, angajez pe cineva', a afirmat Cobianco.

În ultimii ani, analiştii şi programatorii au prezentat o atractivitate redusă, dar situaţia s-a schimbat. Datele care oferă o imagine asupra sectorului - o cercetare a 'e-Skills' din Europa spune că doar 18% dintre absolvenţi au ales Ştiinţele informaticii - sunt destinate să se schimbe dacă este adevărat că Bătrânul Continent va avea nevoie în următorii trei ani de 700.000 de creiere.

Întrebarea care se pune însă este de ce tocmai Elveţia caută lucrători, mai ales străini, pentru propriile companii? Confederaţia care oferă o oportunitate unui număr de 36.000 de informaticieni străini este aceeaşi ţară alergică la ''uzurpatorii străini'' de locuri de muncă, potrivit La Repubblica. Cea mai recentă confirmare a venit din alegerile municipale din Lugano. Înregistrând o victorie răsunătoare /35,5%, în creştere cu 8% faţă de 2008/, partidul ''Lega dei Ticinesi'' /cu ideologie regionalistă, eurosceptică, anti-ecologistă, anti-etatistă, n.red/ anti-italiană - a dat de înţeles încotro bate vântul.

'Sau punem frână forţei de muncă străine sau criza italiană ne va contamina', a afirmat Lorenzo Quadri, un tânăr deputat al partidului de la Berna.

Problema numărul unu pentru membrii Ligii este dumpingul salarial provocat de italienii care acceptă salarii mai mici decât cele plătite elveţienilor. Culpabilizaţi sunt mai ales transfrontalierii, cei circa 60.000 de angajaţi (25% din forţa de muncă la nivel naţional) care în fiecare dimineaţă se deplasează în Cantonul Ticino, din Lombardia, şi se reîntorc seara acasă.

Este vorba de o erodare a salariilor sau de o comoditate reciprocă între lucrătorii italieni şi economia elveţiană?, se întreabă ziarul. Adevărul se află undeva la mijloc. Dacă ''Lega dei Ticinesi'' a ajuns primul partid şi dacă în ultimii doi ani campaniile împotriva italienilor au atins niveluri de rasism, acest lucru se datorează unui fapt deloc agreat de mulţi elveţieni. În 2012, italienii emigraţi în cantoane s-au cifrat la 8.035, cu 50% mai mult decât în 2011 şi nu toţi sunt informaticieni, precizează La Repubblica.

AGERPRES

 

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

00:02

Iaşul deţine supremaţia naţională în privinţa întreprinderilor individuale
26/10/2020 23:00

* septembrie a adus o explozie de solicitări privind infiinţarea de noi firme * pentru prima oară in ultimii ani, numărul firmelor ieşite din economia reală este cu mult mai mic decat al celor nou infiin ...

Analiștii financiari anticipează deprecierea leului
26/10/2020 21:07

  Începutul ultimei săptămani din octombrie a fost pozitiv pentru leu, care a profitat de nivelul scăzut al aversiunii fată de risc dar si de decizia agentiei Moody’s de a publica ratingul ...

 Report uriaș la extragerile loto: Peste 2,7 milioane de euro la categoria I
26/10/2020 17:00

  Tragerile loto se vor difuza, in direct, pe Romania TV, in cadrul emisiunii Romanii au noroc, incepand cu ora 18.15. Joi, 29 octombrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto ...

 De ce nu au gust roșiile din import. Ce soluții are un parlamentar austriac pentru fermierii români
26/10/2020 15:15

 De ce nu au gust rosiile din import. Ce solutii are un parlamentar austriac pentru fermierii romani Rosiile olandeze pot fi luate oricand drept mere, spune un europarlamentar austriac. Ele arată fanta ...

ANUNT DE INTENTIE
26/10/2020 14:57

SC YADS SERV SRL cu numar de inregistrare la Registrul Comertului J33/1215/2006, Cod Unic de Inregistrare 19056754, avand sediul in Municipiul Suceava, Strada Victoriei, nr. 1 A, Judetul Suceava  

ANUNT DE INTENTIE
26/10/2020 14:55

SC YADS SERV SRL cu numar de inregistrare la Registrul Comertului J33/1215/2006, Cod Unic de Inregistrare 19056754, avand sediul in Municipiul Suceava, Strada Victoriei, nr. 1 A, Judetul Suceava

ANUNT DE INTENTIE
26/10/2020 14:52

SC QASWED SRL cu numar de inregistrare la Registrul Comertului J33/98/1998, Cod Unic de Inregistrare 10230945, avand sediul in Municipiul Suceava, Calea Obcinilor, nr. 3, bl. 3, sc. A, ap. 7, Judetul Suceava ...

ANUNT DE INTENTIE
26/10/2020 14:49

SC QASWED SRL cu numar de inregistrare la Registrul Comertului J33/98/1998, Cod Unic de Inregistrare 10230945, avand sediul in Municipiul Suceava, Calea Obcinilor, nr. 3, bl. 3, sc. A, ap. 7, Judetul Suceava

ANUNT DE INTENTIE
26/10/2020 14:39

SC QASWED SRL cu numar de inregistrare la Registrul Comertului J33/98/1998, Cod Unic de Inregistrare 10230945, avand sediul in Municipiul Suceava, Calea Obcinilor, nr. 3, bl. 3, sc. A, ap. 7, Judetul Suceava ...

„Până hăt de carte!” a ajuns cu 664 de volume la biblioteca școlară din Crivești, comuna Vânători
26/10/2020 14:08

Echipa proiectului „Pană hăt de carte” a ajuns sambătă, 24 octombrie 2020, la biblioteca scolară din satul Crivesti, comuna Vanători, Pascani, cu o donatie de 664 de cărti. Vanători e a 36-a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei