Americanii ar putea abandona Ucraina în războiul cu Rusia: ce vrea Washingtonul de la Zelenski

19

Dimensiune font:

| 27-09-2023 00:22

Americanii ar putea abandona Ucraina în războiul cu Rusia: condiția cerută de Washington

Guvernul american a cerut Ucrainei realizarea unei serii de reforme urgente în agenţiile sale anticorupţie, sistemul de justiţie şi în sectorul de securitate, potrivit unei scrisori al cărei conţinut a fost publicat marţi de publicaţia Ukrainska Pravda, citată de EFE, informează Agerpres.

Lista - care stabileşte termene de minim trei luni şi maxim un an şi jumătate - a fost trimisă de consilierul adjunct pentru securitate naţională al Casei Albe, Mike Pyle, premierului (Denis Şmîgal), preşedintelui ucrainean (Volodimir Zelenski), precum şi Platformei de coordonare a donatorilor, înfiinţată de G7 pentru a armoniza sprijinul acordat Ucrainei.

Ambasada SUA în Ucraina a confirmat că această scrisoare a fost trimisă către Platformă de coordonare a donatorilor.

Ce vrea SUA

Scrisoarea are ca titlu "Reforme legate de condiţiile privind asistenţa SUA" şi expune o "lista de reforme", prezentate ca "fiind necesare să fie pusă în aplicare" pentru ca Ucraina "să poată primi în continuare asistenţă militară din partea SUA", notează Ukrainska Pravda.

Cele mai urgente reforme necesare, ce trebuie realizate în maxim trei luni, constau printre altele în:

- clarificarea funcţiilor şi îmbunătăţirea criteriilor de selecţie pentru Procuratura Anticorupţie,în conformitate cu recomandările Fondului Monetar Internaţional (FMI)

- consolidarea Oficiului Naţional Anticorupţie cu mai mulţi agenţi.

- Washingtonul solicită, de asemenea, Ucrainei să îşi oblige funcţionarii publici să-şi facă publice averile în mai puţin de 90 de zile (n.r.: este exact termenul acordat experţilor independenţi în numirea judecătorilor de la Curtea Supremă, în conformitate cu cerinţele UE).

- printre priorităţile stabilite pentru anul viitor se remarcă cele vizând Ministerul Apărării, cerându-se transparenţă şi control civil în domeniul apărării (Kievului i se solicită să "redreseze procesele" în domeniul achiziţiilor de armament şi altor tipuri de materiale într-o manieră care să reflecte standardele NATO de transparenţă).

- Scrisoarea solicită, de asemenea, o "modernizare a arhitecturii de comandă şi control în conformitate cu principiile NATO".

- În acelaşi timp, se menţionează în scrisoare, Kievul trebuie în termen de un an şi jumătate să reducă funcţiile principalei sale agenţii de contrainformaţii Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU). Acesta urmează să îşi "limiteze" activitatea la chestiuni legate de "contrainformaţii, contraspionaj, securitate cibernetică şi antiterorism".

- În plus, autorităţile civile trebuie să asigure control asupra acestei structuri, care nu ar trebui să-şi cedeze prerogativele privind interceptarea comunicaţiilor în cadrul anchetelor judiciare către alte instituţii.

- Casa Albă cere, de asemenea, reforme în sectorul energetic şi în administrarea întreprinderilor de stat.

Context

Fostul ministru ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a demisionat la 5 septembrie, din ordinul preşedintelui Volodimir Zelenski, după ce, în timpul mandatului său, presa a dezvăluit mai multe cazuri de presupusă corupţie în achiziţionarea de echipamente de uz non-militar pentru soldaţi, cum ar fi hrană şi uniforme la suprapreţ.

În ciuda faptului că nici Reznikov şi nici succesorul său, Rustem Umarov, nu sunt militari de carieră, provenind din zona civilă, Washingtonul consideră drept o prioritate pentru Ucraina "consolidarea controlului şi supravegherii civile şi democratice a armatei".

Implicarea SBU în anchete judiciare la nivel înalt a fost criticată de organizaţiile civice ucrainene. Serviciul secret răspunde direct în faţa puterii executive, permiţând astfel preşedinţiei să direcţioneze aceste investigaţii în avantajul său.

Preşedintele Zelenski a propus în august ca infracţiunile de corupţie pe timp de război să fie declarate drept o formă de trădare, ceea ce ar favoriza implicarea SBU în astfel de cazuri.

Trimiterea acestei scrisori şi scurgerea ei către mass-media a fost interpretată de mulţi în Ucraina ca un semnal de alarmă pentru administraţia preşedintelui Zelenski, care trebuie să ia măsuri concrete în direcţia statului de drept.

Unii lideri de opinie o leagă de cererile de supraveghere sporită a ajutorului acordat Ucrainei din partea cercurilor politice americane, în special din partea Partidului Republican, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din SUA, preconizate să aibă loc în noiembrie anul viitor.A

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:22

Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice S.C. FRIZON HOLDING S.A., cu sediul social în Bucureşti Sectorul 2, Strada C. A. ROSETTI, Nr. 17, Birou 216 Campus 06, Etaj 2, telefon: 0726714275, e-mail: office@frizon.ro, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail office@frizon.ro pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: Punct de lucru - bază de recepţie şi depozitare Tătăranu - Sat Tătăranu, Comuna Tătăranu, Strada Fabricii de Zahar, Nr. 17, Judet Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP5 NĂMOLOASA , cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea, telefon: 0726714275, e-mail: ouai.spp5.namoloasa@gmail.com, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: * Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; * Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail ouai.spp5.namoloasa@gmail.com pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. * Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. * Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023, ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP10 GABANA FERM MĂICĂNEȘTI, cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea, telefon: 0721253612, e-mail: frizonagra@gmail.com, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; * Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail frizonagra@gmail.com, pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. * Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Mesajul lui Antony Blinken de Ziua Națională: SUA și România sunt „aliaţi, parteneri şi prieteni”
01/12/2023 18:58

Secretarul de stat american Anthony Blinken a transmis un mesaj de felicitări Romaniei de Ziua Naţională, la implinirea a 105 de ani de la Marea Unire. „Leadership-ul Romaniei in cadrul NATO intăreşte se ...

Karl Nehammer a uimit toată România! Ce a făcut cancelarul Austriei
01/12/2023 16:53

O corespondentă intre cancelarul austriac Karl Nehammer si premierul Marcel Ciolacu pare să aibă efecte favorabile in ceea ce priveste relatiile dintre cele două tări. Nehammer l-a felicitat pe Ciolacu de ...

Foștii miniștri Ilan Laufer și Liviu Pop și-au unit partidele - Vor candida alături de AUR
01/12/2023 16:15

Partidul Alianta pentru Patrie, condus de Liviu Marian Pop, fostul ministru al educatiei, si partidul Forta Identitătii Nationale, condus de Ilan Laufer, fost ministru pentru mediul de afaceri, au fuzionat in ...

Mesajul marilor puteri pentru România, de Ziua Națională: Qatar vrea să facă investiții neașteptate
01/12/2023 16:07

Ambasadori acreditaţi la Bucureşti au transmis, vineri, mesaje de Ziua Naţională a Romaniei. Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Peer Gebauer, a transmis că este impresionat de amabilitatea şi ospitali ...

Peste 30.000 membri AUR la Alba Iulia. Armata lui Simion pregătită de luptă
01/12/2023 15:35

Romania se trezeste, peste 30.000 de romani din toate colturile tării au participat de 1 decembrie la Marsul Unirii organizat de AUR si George Simion la Alba Iulia. Alianta pentru Unirea Romanilor a invadat A ...

Judecătoarea Dana Gîrbovan, lecție dureroasă de istorie de Ziua Națională: 'Învățați să vedeți singuri semnele minciunii, ale manipulării'
01/12/2023 15:31

Judecătoarea Dana Girbovan, presedintele Curtii de Apel Cluj, transmite un mesaj despre semnificatia Zilei Nationale a Romaniei - Marea Unire si evenimentele istorice prin care făuritorii ei au ajuns să fie ...

Predoiu calcă pedala Schengen: Argumentul dur pentru urechile lui Nehammer
01/12/2023 15:22

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a participat la Reuniunea la nivel inalt privind Parteneriatele pentru Talente, care reprezintă unul dintre aspectele cheie ale dimensiunii externe a Pactului p ...

Premierul bulgar dă speranțe și României pentru Schengen: 'La sfârşitul anului, ne-am putem felicita cu un rezultat pozitiv'
01/12/2023 15:15

Prim-ministrul Bulgariei, Nikolai Denkov, participă la controlul parlamentar care se desfăşoară in Adunarea Naţională de la Sofia. Şeful executivului bulgar a răspuns intrebărilor adresate de parlament ...

Klaus Iohannis, la recepția de Ziua Națională: 'România este o ţară sigură şi cetăţenii săi nu au motive să se teamă'
01/12/2023 15:10

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că la 105 ani de la Marea Unire este important să reflectăm asupra reuşitelor şi a progreselor realizate. "Dragi romani, 1 Decembrie este sărbătoarea c ...

Klaus Iohannis le arată pisica alegătorilor și lui Ciolacu: Anul 2024 va fi hotărâtor. E nevoie de accelerarea reformelor
01/12/2023 15:03

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că in Romania mai sunt multe lucruri de făcut, iar schimbările amanate atat de mult timp trebuie să continue intr-un ritm mai alert. "Suntem cu toţii con ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei