default

Dimensiune font:

Baronii PSD pregătesc un puci la Dragnea: îl curtează pe Victor Ponta

| 19-05-2018 10:00

În PSD se agită spiritele și tot mai mulți sunt cei care simt că Liviu Dragnea va fi condamnat de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

 



Surse citate de România TV arată că baronii PSD au început deja să își caute o variantă de ieșire, în cazul în care Liviu Dragnea va fi condamnat. Aceștia discută pe la colțuri că va trebui o mișcare de impact, în așa fel încât PSD să treacă cu bine peste o condamnare a lui Liviu Dragnea.

În acest context, după ce Victor Ponta a fost achitat, tot mai mulți baroni au început să-l caute pe fostul lider al partidului și, mai mult sau mai puțin direct, i-au propus să revină la conducerea PSD, dacă Dragnea va fi scos din joc de o nouă condamnare. Chiar Victor Ponta a confirmat, indirect, discuțiile cu baronii din PSD, afirmând că imediat după achitare a început să fie sunat de foarte mulți dintre foștii colegi.

Victor Ponta ar fi declinat deja oferta baronilor PSD, cărora le-a spus că nu dorește o revenire în PSD și a explicat că drumul său politic este altul.

Aceste zvonuri ar fi ajuns deja și la urechile lui Dragnea, cel care așteptă verdictul judecătorilor, iar dacă va scăpa basma curată, în PSD va începe măcelul. Baronii care au încercat un joc pe cont propriu vor fi executați sumar de Liviu Dragnea, cel care va avea parte de o renaștere politică, odată cu o eventuală achitare.

Sentința judecătorilor în dosarul lui Liviu Dragnea este așteptată pe data de 29 mai. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE S.C. VARA MR S.R.L. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, str.7 Oameni, nr.23, jud. Iaşi, C.U.I. RO4615947, O.R.C.J22/1478/1993, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr.82, jud. Iaşi, conform Sentinței civile nr. 698/18.04.2012, pronunţată de Tribunalul Iaşi – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, în dosarul nr. 4938/99/2010, anunţă scoaterea la vânzare în data de 17.12.2018, ora 11.00, prin licitaţie publică cu strigare a următoarelor active: Nr. activ – Denumire și descriere active – Valoare de piață evaluare (lei, fără T.V.A.*) – Preț de pornire a licitației (lei, fără T.V.A. ) Activ 1 – Clădire hală producție țevi (Corp C1) cu sc. 866,61 mp și st. utilă de 773,76mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1971mp înscrise în CF61393/Rediu, nr.cad.1690, nr. parcelă 1(42/13), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iaşi – echipament tehnologic producere ţevi ce include linia de producţie (include linie de calibrare, sudare şi linie de formare) – Bunuri mobile: Unitate centrala Forte Quattro, Generator LX 3000, Instalație de redresare – 1.196.900,00 lei – 718.140,00 lei Activ 2 – Clădire hală (Corp C1) cu sc. 862,37 mp și st. utilă de 773,76mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1952mp înscrise în (CF61394/Rediu, nr.cad.1691, nr.parcelă 1(42/14), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iaşi; - Clădire hală (Corp C1) cu sc. 883,57 mp și st. utilă de 798mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1970 mp înscrise în (CF61396/Rediu, nr.cad.1962, nr.parcelă 1(42/15), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iasi. – 425.200,00 lei – 223.500,00 lei Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 14.12.2018, ora 11.00, la sediul Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, documentele necesare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr.82, jud.Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 9.00–16.00, până pe data de 14.12.2018, ora 11.00 (după o programare prealabilă, de 24 de ore) sau pe site-ul www.insolventa.ro secțiunea Portofoliu. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. 0232/243864, 0758049901, 0755132474.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitorului SC BART LIV COM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 3157/103/2013 aflat pe rolul Tribunalului Neamț – Secția II Civilă, în temeiul dispozițiilor Legii 85/2006, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile conform Raportului de evaluare al bunurilor mobile – stoc de marfă compus din echipamente electrice, echipamente sanitare, instalații electrice, feronerie etc., situate în mun. Roman, jud. Neamț, astfel: a. Preț de pornire 75% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 52.019 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 04, 11, 18 și 25.01.2019, ora 12.00; b. Preț de pornire 65% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 45.083 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 01, 08, 15 și 22.02.2019, ora 12.00; c. Preț de pornire 55% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 38.147 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 01, 08, 15 și 22.03.2019, ora 12.00. Licitațiile vor avea loc la data și ora stabilită, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 100 lei; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector nr.RO26PIRB2900710925003000 deschis pe numele debitorului la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul: RO33PIRB2400738563001000, deschis pe numele lichidatorului judiciar la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în preziua licitaţei, ora 16.00. Lista completă a bunurilor mobile precum și alte informaţii suplimentare pot fi oferite la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, sau tel: 0744520508,0744994490, fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com
ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. – Filiala Suceava, în calitate de lichidator judiciar al debitorului Samyx Forest S.R.L., anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la data de 20.12.2018, ora 12.00, a următorului activ: Nr. activ – Denumire și descriere active – Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*) – Valoare de pornire licitație (lei, fără T.V.A.*) Activ 1 – Proprietate imobiliară situată în sat Calafindești, com. Calafindești, jud. Suceava, inscrisă în Cartea Funciară nr.30010/Calafindesti, cu nr. cad. 30010, ce include: teren intravilan cu categoria de folosință Curți Construcții cu suprafața de 982 mp pe care sunt amplasate corp C1 – Clădire Brutărie cu suprafața construită de 216 mp, regim înălțime P și corp C2 – Clădire Magazie cu suprafața construită de 46 mp, regim înălțime P. Proprietatea dispune de utilități și are deschidere frontală la drumul comunal DC39, asfaltat. Terenul este dobândit în baza CVC nr. 3138/2008. Clădirile Corp C1 și C2 au fost dobândite în baza Sentinței civile nr. 2818/16 iunie 2008. – 85.910,00 lei – 85.910,00 lei Pentru participarea la licitaţie, potenţialii cumpărători trebuie să depună la sediul procesual ales al lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, până la data de 19.12.2018, ora 12.00, documentele aferente. Bunurile se vând libere de sarcini. Tel: 0755132475; 0757545545; 0232/243864, fax: 0232/212231, e-mail: vanzari@insolventa.ro.
Partidele politice primesc, lunar, subvenţii milionare de la buget
16/01/2019 19:14

Autoritatea Electorală Permanentă a virat, in luna ianuarie, subvenţii in valoare totală de 13.350.939,91 de lei in contul partidelor politice, potrivit datelor comunicate de AEP. Conform unui comunicat ...

Încă o LOVITURĂ de la CCR: Condamnații NU pot efectua pedeapsa acasă, așa cum se votase în Parlament
16/01/2019 18:55

 CCR a decis că Legea pentru modificarea si completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor si a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal este ...

Faţetele excelenţei în educaţie  Deputatul Camelia Gavrilă susţine sportul ieşean
16/01/2019 18:29

 Camelia Gavrilă susţine şi apreciază in calitate de profesor, dar şi  ca preşedinte al Comisiei de invăţămant, ştiinţă, tineret şi sport, parteneriatul recent conturat pentru a realiza u ...

COMUNICAT DE PRESĂ
16/01/2019 18:23

                  Deputatul Petru Movilă a solicitat astăzi preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, să intreprindă demersurile necesa ...

Tudorel Toader prezintă dovada: Ministerul Justiţiei NU a fost de acord cu recursul compensatoriu
15/01/2019 08:38

     Tudorel Toader prezintă dovada: Ministerul Justiţiei NU a fost de acord cu recursul compensatoriu autor:  Florin Puscas, Redactor Publicat: 08:27 Sursa fo ...

Ion Solcanu: „Iohannis, un pion al instituţiilor de forţă ale statului”
05/01/2019 08:08

„Am convingerea că instituţiile de forţă ale statului - şi in mod sigur Germania, care a fost interesată să aibă aici un pion, pentru a se asigura că ţara este dominată economic de multinaţion ...

„Susţinerea autostrăzii - trecerea la un alt nivel de conştiinţă civică şi politică”
03/01/2019 17:38

Deputatul ieşean Dumitru Oprea (PNL) susţine că Romania este tot mai aproape de marginea prăpastiei prin măsurile de ordin economic şi atacurile neintrerupte la adresa statului de drept din pricina guvern ...

Un lider politic local şi-a acţionat în judecată partidul!
04/12/2018 00:00

*un fost lider al Partidului Noua Romanie (PNR) a decis să acţioneze in judecată conducerea formaţiunii politice pe care a reprezentat-o şi in care s-a inscris „convins de un program politic idealist ...

Necazuri în mediul de afaceri
28/11/2018 00:00

Liderul liberal Viorel Iliuţă a declarat că anunţatele programe de investiţii guvernamentale vin cu probleme care vor bloca atat administraţiile locale, cat şi mediul de afaceri. Iliuţă, preşedintele ...

Senatorul Lungu:  „Dragi primari, daţi o şansă revitalizării culturii în mediul rural!”
27/11/2018 00:00

Prin intermediul unei scrisori deschise adresate primarilor din judeţul Iaşi, senatorul USR Dan Lungu vrea să aducă in atenţie absenţa vieţii culturale şi a consumului cultural scăzut din mediul rural, ...