Cornel Nistorescu:Hellvig se lansează în cap

19

Dimensiune font:

| 01-02-2024 13:30

Orchestra trădează o anume pregătire. Au mai probălit cîndva și pe alte teme. Se știu. De cum a zis Claudiu Târziu, din Opoziție, depre granițe, de îndată Hellvig s-a urcat pe scaun să ne spună ce crede el. Și de îndată revista pe care a lansat-o (Newsweek) l-a reluat. Și au început și ceilalți. Acoperiți, purtători de mesaj, înregimentați sau naivi. A ieșit Hellvig, ies toți. Ce a zis Claudiu Târziu, patetic, ca un român luat de val, care uită că microfonul face valuri și care își umflă pieptul de Ziua Unirii:

„Nu vom fi suverani cu adevărat decât după ce vom reîntregi statul român în granițele lui firești. Basarabia trebuie să vină acasă. Bucovina de Nord nu poate fi uitată, sudul Basarabiei, ținutul Herța, Transcarpatia, tot ce a fost și este al națiunii române trebuie să se întoarcă în granițele statului. Acesta e idealul pe care nu avem voie să îl uităm. Moldova e ciuntită. Moldova lui Ștefan trebuie să fie acasă, în România”.

Probabil că Târziu n-a avut alături un om care să-l întrebe dacă știe ce vorbește, ci dacă își dă seama unde vorbește? Altfel, ar fi fost ceva mai nuanțat, n-ar fi troznit-o așa și ar fi găsit exprimări mai potrivite, și academice privind dosarele teritoriilor românești.

Pe mine mă preocupă însă valurile stîrnite. Hellvig, anonim și șters în aparițiile sale, s-a găsit să apere democrația noastră de pericolul rusesc.

„Zilele trecute, un domn a cuvântat despre nevoia de a avea bune relaţii de cooperare cu Rusia şi despre cum ar trebui ca noi, România, să mergem să recuperăm teritorii de la Ucraina aflată în corzi. Bineînţeles, discursul îi convine cel mai mult lui Vladimir Putin. Uite, lume, o grămadă de ţări sunt nemulţumite, ca atare războiul nostru este justificat. În politică, domnul cu vorbele avântate ar purta în general numele de “idiot util”. Adică cel care, fără să analizeze prea mult, lansează mesaje care convin de minune adversarului. Problema este că dl Claudiu Târziu nu este idiot. Unii ar spune că nici util. Adică nu face aceste declaraţii din prea multă viteză. Nu îl putem bănui că l-a luat valul şi că i-a ieşit porumbelul. Domnul Târziu se joacă cinic cu o temă fierbinte, despre care ştie foarte bine că este o fantezie”.

Într-o sărăcie cumplită de argumente, Hellvig îi poartă de grijă lui Vladimir Putin ca nu care cumva acestuia să-i convină ceva din ce zic ai noștri, chiar dacă este cu adevărat românesc. El, ca și serviciul prin care s-a afirmat, este purtătorul de slogan politic „Tovarășii! Să gîndim ca americanii!” Interesant mi se pare și faptul că de îndată ce Eduard Hellvig s-a suit pe scaun (bietul om este lipsit de ostatura minimă pentru un președinte!) să fie băgat în seamă, a ieșit și Crin Antonescu să ne spună că, după mintea lui de pokerist, micuțul este un bun candidat la funcția de președinte.

Este a treia oară cînd Hellvig este promovat cu aparentă nevinovăție de Crin Antonescu. Probabil că mulți, inclusiv liberali, uită că Micuțul om de informații a fost secretarul general al PNL pe vremea în care Crin Antonescu ieșea în pauzele de-o țigară de la jocuri și negocieri să afle ce este nou. Și că de această perioadă este legat contractul de publicitate semnat de Andreea Lambru, secretar general adjunct (protejată acum pe la altă societate de stat), care contract este subiectul unei operațiuni de spălare a banilor pentru PNL. Și care bani au ajuns la firmele de publicitate și în cele ale lui Niels Schnecker și ale nevestei diplomată la Madrid. dar si într-un cont de la Londra despre care vom mai scrie. Așadar, Hellvig-președinte are o explicație și un preț. Grijile lui Hellvig pentru Vladimir Putin, nu prea!

Și, ca nu cumva să rămână în afara orchestrei, Remus Pricopie, rector al SNSPA!, a cerut anchetarea legăturilor lui George Simion cu Rusia.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Răsturnări de situație în clasamentul partidelor în Capitală (sondaje)
06/05/2024 22:49

Cu un primar anti-PSD, cei mai multi bucuresteni preferă formatiunea social-democrată in aceeasi măsură ca in urmă cu patru ani. USR a suferit un soc electoral, din care nu si-a revenit complet, in timp ce ...

Klaus Iohannis, poziție jenantă în clasamentul european privind încrederea în șefii de state
06/05/2024 22:49

Potrivit unui sondaj realizat de GLOBSEC, Klaus Iohannis este cel mai nepopular presedinte dintre cei 9 sefi de state excomuniste membre ale Uniunii Europene. Din analiză lipsesc doi presedinti, ai Ungariei s ...

Protest masiv în Ungaria împotriva premierului Orban: Mii de oameni contestă politica socială și acuzațiile de corupție
06/05/2024 19:04

Intr-o demonstratie zgomotoasă de dezaprobare fată de premierul Ungariei, Viktor Orban, mii de oameni s-au adunat in orasul Debretin (Debrecen), un fief al partidului său, Fidesz. Protestul a fost organizat ...

Europa se unește pentru o inițiativă istorică: crearea unui consorțiu al producției de arme pentru a concura cu SUA
06/05/2024 18:57

Dezvoltarea industriei de apărare europeană intră intr-o nouă eră odată cu lansarea ideii formării unui consortiu european de arme, propus de către Rheinmetall. Acest consortiu urias are ca scop consoli ...

Adevărata miză a discuțiilor dintre Macron, von der Leyen și președintele Xi al Chinei
06/05/2024 18:48

Aflat in Europa pentru prima dată in ultimii cinci ani si intr-un context international complicat, presedintele chinez Xi Jinping s-a intalnit, luni, la Paris cu Emmanuel Macron, presedintele Frantei, dar si c ...

Expert politic rus: 'Moldova este împinsă din două părți, dinspre NATO și dinspre Ucraina, să devină a doua zonă de instabilitate după Ucraina'
06/05/2024 18:25

NATO si Kievul imping Republica Moldova să devină a doua - după Ucraina - zonă de instabilitate din regiune pentru prelungirea si escaladarea conflictului ucrainean. Această opinie a fost exprimată intr-o ...

Ursula von der Leyen i-a cerut lui Xi Jinping să îl convingă pe Putin să oprească războiul din Ucraina
06/05/2024 18:03

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat luni, la finalul unui intrevederi tripartite la Paris cu preşedintele chinez Xi Jinping şi cu cel francez Emmanuel Macron, că Uniunea Europeană ...

Gestul controversat făcut de Emmanuel Macron când l-a primit Xi Jinping la Palatul Elysee
06/05/2024 17:03

Preşedintele chinez Xi Jinping a ajuns luni la Palatul Elysée, intalnire care reprezintă inceputul oficial al vizitei sale de două zile in Franţa, cu prilejul implinirii a 60 de ani de relaţii diplomatice ...

Ionuț Cristache: De ce să-i pese lui Iohannis de un popor care arată că este total indiferent şi apatic la tot ce i se întâmplă?
06/05/2024 16:42

„Lui Klaus Iohannis nu-i pasă pentru că stie că este (incă) presedintele unui popor căruia nu-i pasă. Dacă ne-ar fi păsat, stirea cu pensionarea si eliberarea postului de profesor, de la Liceul Bruken ...

Austria încearcă să limiteze migraţia pentru reîntregirea familiilor prin teste ADN de rudenie
06/05/2024 16:22

Cancelarul austriac Karl Nehammer vrea efectuarea de teste ADN in cazul rudelor persoanelor care beneficiază de statut de refugiat in Austria pentru a reduce afluxul de imigranţi in ţară, informează Agerpr ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei