Drapelul de pe turla Primăriei Sfântul Gheorghe, arborat doar pentru pozele oficialităţilor, apoi înlăturat de urgență din motive „tehnice”

9

Dimensiune font:

| 28-09-2023 00:11

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș anunţă că tricolorul românesc de pe turla Primăriei Sfântu Gheorghe este victima ipocriziei și dublei măsuri ale autorităţilor locale. Deși a fost rearborat în data de 8 septembrie cu prilejul aniversării a 79 de ani de la eliberarea oraşului de sub ocupaţie fascisto-hortystă, simbolul național a fost înlăturat extrem de repede, se arată într-un comunicat de presă.

Drapelul a fluturat neîntrerupt pe turla Primăriei Sfântu Gheorghe din anul 1991, dar fost înlăturat de către primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, în anul 2014 sub pretextul unor lucrări de realibitare a clădirii. Acela a fost momentul din care primarul municipiului Sfântu Gheorghe refuză cu obstinență arborarea definitivă a simbolului național, semn al jertfei românilor care s-au sacrificat pentru eliberarea municipiului.

„În anul 2009, Forumul Civic al Românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș a propus ca steagul tricolor de pe turla Primăriei să capete statut de monument istoric, în semn de recunoștință față de jertfele ostașilor români care au luptat pentru eliberarea Ardealului de Nord. Din păcate acest deziderat încă nu a devenit realitate”, transmit autorii iniţiativei care amintesc că drapelul este arborat doar când sunt în vizită oficialități de rang înalt ai statului român, în rest, din motive „tehnice”, drapelul nu poate fi arborat.

„Este insultător modul în care românilor le este «servit cu porția» propriul simbol național. Ni se face un program limitativ în care avem voie să vedem propriul drapel arborat pe cel mai înalt punct al unei clădiri administrative aparținând Statului Român! Cum de în municipiile din apropiere, la Brașov și chiar Târgu Mureș drapelul poate sta falnic în vârful imobilelor dar la Sfântu Gheorghe această dorință fireasă este constant respinsă?”, se întreabă reprezentanţii Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș.

Sfântu Gheorghe a fost primul oraș din Ardealul de Nord eliberat de sub ocupație străină în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe 8 septembrie 1944, zi în care Armata Română a arborat drapelul tricolor pe turla Primăriei, ca simbol al libertății. Tricolorul a fost reînalțat în acest loc pe data de 8 septembrie 1991 în cadrul unei ceremonii desfășurate în prezența Ministrului Apărării Naționale, generalul Nicolae Spiroiu, în care a fost dezvelită și o placă de marmură comemorativă.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cornel Nistorescu:Ciolacu, mai ridicol decît alaltăieri
29/04/2024 00:14

Ultimele panseuri ale lui Marcel Ciolacu ne arată un politician cu dezinvoltură si tupeu, băgăcios si gata să facă evaluări pe orice domeniu, pe orice subiect, cu aplombul pescarului care nu se teme că ...

Kovesi, surpriza electorală a anului?
29/04/2024 00:12

Alfred Bulai spune că aparitia Laurei Codruta Kovesi in cursa pentru prezidentiale ar putea reprezenta surpriza din acest an a alegerilor prezidentiale. Kovesi ar putea fi reprezentanta polului de dreapta, ex ...

Cornel Nistorescu:Garoafele, după 50 de ani
29/04/2024 00:03

Nu există tară in care garoafele să se bucure de atita dragoste si să aibă o asemenea simbolistică ca in Portugalia. Iar de 25 Aprilie, Ziua Natională, invazia de garoafe dă orasului si Portugaliei imag ...

Cornel Nistorescu:O „vacanță” la Seul
29/04/2024 00:02

După Coreea de Sud, presedintele Romaniei mai are Australia si Noua Zeelandă. Din Australia, am putea importa piei de cangur, iar din Noua Zeelandă, piei de peste. In Coreea de Sud, presedintele poate pune p ...

Politicienii ieșeni sar la gâtul premierului Ciolacu
28/04/2024 22:02

* presedintele CJ Iasi ii atrage atenţia prim-ministrului că moldovenii nu sunt cetăteni de mana a doua, dar nici ruda săracă a Bucurestiului, cu atat mai puţin datori cu ceva pentru proiecte care ni se c ...

Inflație de specialiști în listele electorale, la Iași
28/04/2024 22:01

Partidele politice s-au pozat in fata Biroului Electoral, cu ce au găsit mai bun prin bătătură, să vadă si electoratul cat de seriosi le sunt candidatii. Unii au mizat pe vechea gardă, altii au pus, mai ...

CTP e categoric în privința alegerilor din București: 'Alung duhurile rele cu matematică, nu cu usturoi'
28/04/2024 12:47

Scriitorul si publicistul Cristian Tudor Popescu a anuntat pe cine preferă in cursa pentru alegerile locale din Bucuresti. El a vorbit despre candidati, cu referire la pasiunile lor sau mesajele de campanie. ...

Marius Budăi anunță că se pregătește o măsură de mare impact, după ce va fi introdus salariul minim european
28/04/2024 12:10

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, sustine că are informatii din interiorul Guvernului despre introducerea salariului minim european. El a explicat că legea va fi finalizată pană in 2024, iar apoi s- ...

Sorin Avram:Nu sunt din Buzău, nu mă jigniți
28/04/2024 08:43

”Asta e, a venit bănăteanul de Grindeanu să facă autostradă in Moldova. Buzăul nu e in Moldova, si vă rog frumos să nu mă jigniti. Dar a venit si un buzoian care, totusi, impreună cu domnul Grindean ...

Marcel Cioacu, întrebat dacă o trimite pe Gabriela FIREA ca „MIELUL la tăiere” în cursa pentru Primăria Capitalei: Vedeţi că, totuşi, nu e un joc
28/04/2024 08:17

Marcel Ciolacu a fost intrebat, sambătă, la emisiunea Insider Politic, de la Prima TV, dacă nu are senzaţia că o trimite pe Gabriela Firea ca „mielul la tăiere” in cursa pentru Primăria Capitalei, av ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei