PNL l-a detronat pe Băişanu
Dimensiune font:
Miercuri după-amiază, 9 septembrie, conducerea Centrală a PNL a decis dizolvarea biroului politic judeţean al vechiului PNL Suceava şi demiterea din funcţie a preşedintelui Alexandru Băişanu
Conducerea filialei a fost preluată interimar de deputatul de Vatra Dornei Dumitru Pardău, care va fi şi co-preşedinte al noului PNL Suceava.
Pardău a declarat că nu şi-a dorit funcţia, dar a acceptat-o pentru că este o perioadă dificilă pentru partid. „A fost o şedinţă a Biroului Naţional în care s-a decis demiterea domnului Alexandru Băişanu din funcţia de preşedinte al PNL şi dizolvarea vechiului birou permanent”, a punctat parlamentarul Pardău. Deputatul a refuzat să facă declaraţii cu privire la motivele pentru care a fost demis Alexandru Băişanu. Surse din PNL susţin că decizia a fost luată în urmă cu două săptămâni la Biroul Politic Naţional, care a avut loc la Gura Humorului, pe fondul neînţelegerilor dintre membrii din vechiul şi noul PNL Suceava.
Citeşte şi Pregătiri intense în PNL pentru alegeri
A încercat marea cu degetul
Chiar dacă mişcările de la centru le-a unit drumurile politice sub sigla noului PNL, deputatul Ştefan Alexandru Băişanu (PNL) şi deputatul Ioan Bălan (fost PDL, actual PNL) nu au putut ajunge la un compromis politic pentru a coabita. Mai mult, antipatiile dintre cei doi au crescut după ce parlamentarii au devenit adversari direcţi în interiorul partidului pentru obţinerea scaunul de primar al municipiului Suceava, cei doi demnitari fiind dispuşi să renunţe la traiul din Parlament pentru cârmuirea urbei. „Aşa cum este normal, în momentul în care am decis să-mi depun candidatura în interiorul PNL pentru funcţia de primar al Sucevei, am lucrat şi la un program de investiţii pentru municipiu, deoarece este nevoie de o viziune urbană de dezvoltare pentru acest oraş, unde există oameni care trăiesc ca într-o peşteră”, declara la un moment dat parlamentarul Alexandru Băişanu, precizând că în primul rând viitorul edil al urbei trebuie să recâştige încrederea sucevenilor. Actualmente, în condiţiile în care liberalii au hotărât să-l detroneze pe Băişanu, este puţin probabil ca acesta să poată să mai atingă, prin sloganurile politice, coarda sensibilă a sucevenilor. Anca BURNICHE, Oana ŞLEMCO
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau