Prefectul de Buzău a demisionat din funcție. Motivul ? Guvernul care l-a susținut a fost schimbat

bz

Dimensiune font:

| 04-01-2021 09:30

Prefectul judeţului Buzău Leonard Dimian a demisionat din funcţie luni dimineaţă, el anunţându-şi decizia pe pagina de Facebook. Dimian a declarat ca demisia sa este un gest de onoare alegând acest pas după ce Guvernul care l-a susţinut a fost schimbat. Angajaţii din Prefectură au aflat luni dimineaţă că reprezentantul Guvernului în teritoriu a renunţat la funcţia în care a fost învestit la finele lui 2019, iar atribuţiile sale vor fi exercitate de cei doi subprefecţi susţinuţi de PNL Vasile Alecu şi Adina Moiseanu.


„Astăzi am decis să îmi anunţ oficial demisia din funcţia de prefect al judeţului Buzău. Este o demisie de onoare! Am înţeles să fac acest lucru după ce Guvernul care m-a susţinut şi care a susţinut toate proiectele judeţului pe perioada în care eu am fost la conducerea Prefecturii a fost schimbat. Este o experienţă pe care o voi purta în suflet ca pe un dar! Plec cu sentimentul datoriei împlinite! A fost o onoare pentru mine să îmi servesc ţara şi pe buzoienii mei dragi!”, a scris pe Facebook Leonard Dimian.

Leonard Dimian a spus că păşeşte în 2021 optimist cu speranţa că vom învinge pandemia şi ne vom relua obiceiurile de dinaintea acesteia.


„Am început un nou an, un nou capitol al vieţii noastre. Am încheiat 2020, un an dificil pentru noi toţi, în care am descoperit ceea ce contează cu adevărat: sănătatea şi oamenii dragi, care ne sprijină ori de câte ori avem nevoie. Anul ce tocmai s-a încheiat a fost o lecţie, ne-am trezit la realitate şi ne-am dat seama cât de fericiţi eram înainte de debutul pandemiei, câtă bucurie ne aduceau întâlnirile cu prietenii, vizitele la părinţi sau voioşia nepoţilor veniţi la bunici. Eu am păşit în 2021 mai optimist, cu speranţa că vom învinge pandemia de Coronavirus şi ne vom putea relua obiceiurile care ne făceau fericiţi”, a scris pe Facebook Leonard Dimian.

Dimian, care a fost contestat în numeroase rânduri el fiind propus de PMP pentru funcţia de prefect, a mai spus că cea mai mare provocare a mandatului sau care a durat puţin mai mult de un an a fost pandemia de coronavirus.

„Pandemia de COVID-19 a fost provocarea mandatului meu de prefect al judeţului Buzău. La câteva luni după ce am fost învestit prefect, în luna martie 2020, judeţul nostru înregistra primele cazuri pozitive de SARS CoV-2. De atunci, cea mai multă energie şi implicare au fost canalizate către măsurile menite să protejeze populaţia judeţului de acest temut virus. Consider că prin eforturile depuse şi prin măsuri uneori mai dure, am reuşit să ţinem în frâu răspândirea bolii şi, iată, că noul an găseşte judeţul nostru într-un scenariu verde, dacă ne raportăm la numărul de îmbolnăviri/1000 locuitori”, a mai scris Dimian.

Prefectul judeţului Buzău Leonard Dimian nu s-a mai prezentat de luni la serviciu, el alegând să îşi ia o săptămână de concendiu.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare ”Teren iaz comunal III Oțeleni” suprafața 861 m.p. aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în sat Oțeleni, comuna Oțeleni, județul Iași, extravilan, nr. cadastral 60654, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 94/ 02.09.2019 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare grajd ”Clădire – C7” suprafața 800 m.p. aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în incinta Complexului zootehnic din sat Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași, intravilan, nr. cadastral 60302-C7, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 102/ 15.12.2020 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare grajd ”Clădire - C10” suprafața 13 m.p aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în incinta Complexului zootehnic din sat Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași, intravilan, nr. cadastral 60302-C10, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 102/ 15.12.2020 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare grajd ”Clădire – C9” suprafața 37 m.p. aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în incinta Complexului zootehnic din sat Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași, intravilan, nr. cadastral 60302-C9, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 102/ 15.12.2020 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
ANUNȚ BOMBĂ! Diana Şoşoacă, avocat şi senator AUR, a depus plângere la Parchetul General după moartea lui Bogdan Stanoevici
15/01/2021 16:30

Diana Şoşoacă cere ca Bogdan Stanoevici să nu fie incinerat, aşa cum cere familia sa, şi afirmă că acesta nu mai era infectat cu noul coronavirus in momentul in care a decedat. În plus, avocata ...

Iulian Bulai (USR): Dacă Eminescu ar fi trăit astăzi, ar fi semnat pentru “Fără penali în funcţii publice”
15/01/2021 13:55

Preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, deputatul USR de Neamţ Iulian Bulai, afirmă, intr-o postare pe Facebook, că, dacă Eminescu ar fi trăit astăzi, ar fi semnat pentru “F ...

Diana Șoșoacă, simptome de OTRĂVIRE
15/01/2021 12:30

Senatoarea AUR Diana Sosoacă a trecut prin clipe groaznice. Ea a povestit cum a fost la un pas să meargă la spital cu simptome ce păreau a fi de otrăvire. Diana Sosoacă, senator din partea celui mai cont ...

BREAKING - Călin Popescu Tăriceanu, audiat la DNA
15/01/2021 12:07

Fostul premier al Romaniei, Călin Popescu Tăriceanu, a sosit, vineri, la sediul Directiei Nationale Anticoruptie, după ce presedintele Klaus Iohannis a dat undă verde declansării urmăririi penale pe numel ...

BREAKING Fostul ministru Eugen Nicolăescu, audiat la DNA
15/01/2021 12:04

Fostul ministru Eugen Nicolăescu este chemat astăzi la DNA pentru a fi audiat ca martor intr-un dosar al lui Tăriceanu, anuntă Antena3. Urmează ca şi fostul premier să ajungă la sediul Direcţiei Naţi ...

Klaus Iohannis s-a vaccinat anti-COVID
15/01/2021 11:55

Klaus Iohannis s-a vaccinat vineri, 15 ianuarie, la ora 10.00, anti Covid-19. Klaus Iohannis a făcut declaraţii după ce s-a vaccinat impotriva Covid-19. "M-am vaccinat. Este o procedură simplă, nu ...

Călin Popescu Tăriceanu, audiat la DNA
15/01/2021 11:30

Fostul premier al Romaniei, Călin Popescu Tăriceanu, a sosit, vineri, la sediul Directiei Nationale Anticoruptie, după ce presedintele Klaus Iohannis a dat undă verde declansării urmăririi penale pe n ...

La Casa Albă a fost zărit un camion pentru mutări: imaginea, viral pe rețelele de socializare
15/01/2021 11:28

Imaginea unui camion al unei firme de mutări, parcat in faţa Casei Albe, a devenit virală pe reţelele de socializare, internauţii sărbătorind ceea ce ei au numit inceputul plecării lui Donald Trump ...

Silvio Berlusconi, internat de urgență într-un spital din Monte Carlo. Are probleme cu inima
15/01/2021 08:20

Fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi a fost internat de urgentă intr-un spital din Monte Carlo din cauza unor probleme cardiace. Anuntul a fost făcut astăzi de medicul său personal pentru agentia ...

Dragnea, chemat la DNA. Va trebui să dea detalii legate de întânirea lui cu Donald Trump
14/01/2021 12:06

Fostul sef al PSD Liviu Dragnea a fost citat de procurorii DNA in dosarul in care magistratii anticoruptie verifică detaliile plecării acestuia in SUA pentru a se intalni cu presedintele Statelor, Donald Tr ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei