default

Dimensiune font:

Şi femeile vor pe bancnote!

| 18-10-2018 00:00

* preferatele românilor sunt, până acum, Regina Maria, Regina Elisabeta

(prima regină a României), Ana Aslan şi Maria Tănase

În anul în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire şi 80 de ani de când româncele au primit drept de vot, o jurnalistă vrea să-l convingă pe guvernatorul Băncii Naţionale a României să pună chipul unei femei pe una dintre bancnotele româneşti.

Iniţiatoarea proiectului dă drept exemplu ţările care au deja efigii feminine pe bancnote precum Suedia, Polonia, Israel, Argentina, Mexic, Filipine, Turcia, Noua Zeelandă, Japonia, Siria sau Canada. În Australia, pe fiecare bancnotă se găseşte pe una dintre feţe chipul unei femei, iar pe cealaltă chipul unui bărbat. „A sosit timpul, ca în anul istoric al Centenarului Marii Uniri, să valorificăm şi să valorizăm contribuţia esenţială a femeilor în societatea românească! Iar un moment mai bun ca acesta şi mai încărcat de un puternic simbolism nici că se putea!

E momentul să onorăm femeile istorice! Femei cu idealuri, realizări şi acţiuni revoluţionare, cărora să le fie oficial recunoscute meritele şi să stea alături de bărbaţii influenţi -şi merituoşi, de asemenea- ai acestei ţări! Unde să stea? Să începem cu o bancnotă! Prima din istoria României în care o femeie cu merite excepţionale este celebrată şi pusă pe acelaşi piedestal simbolic cu omologii săi”, spune jurnalista.

Astfel, românii au posibilitatea să aleagă pe comunitatea online care dintre cele 100 de nume marcante ale culturii româneşti doresc să apară pe o bancnotă românească. Cea care va primi cele mai multe voturi va fi propunerea înmânată guvernatorului BNR.

Preferatele românilor sunt, până acum, Regina Maria, (Eastwell Park, Anglia, 1875-1938), căreia i s-a atribuit de către soldaţi apelativul de „Regina soldat”, pentru implicarea sa directă în ajutorarea suferinzilor de pe front şi din spitalele de campanie, în timpul Primului Război Mondial – 3,524 voturi, Regina Elisabeta

(Wied, Germania, 1843-1916), prima Regină a României, patroană a artelor şi fondatoare a mai multe instituţii caritabile din România, printre care Azilul orbilor „Regina Elisabeta” şi Societatea Regina Elisabeta din Bucureşti – 1,629 voturi, Ana Aslan (Brăila, jud. Brăila, 1897-1988) - medic, pionier al geriatriei şi gerontologiei sociale pe plan mondial, fondatoare, în Bucureşti, a primului Institut de Geriatrie din lume, după modelul căruia OMS a creat instituţii similare pe Glob – 1,551 voturi, Maria Tănase (Bucureşti, 1913-1963) - cântăreaţă de folclor, supranumită de către istoricul Nicolae Iorga „Edith Piaf a României” şi „Pasărea măiastră” a cântecului popular naţional – 1,410 voturi. Florentina SANDU

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Danilux S.R.L., cu sediul în mun. Botoşani, str. Primaverii, nr. 25, sc. F, et. P, Jud. Botoşani, CUI RO12598561 J7/6/2000 numită conform Sentinţei nr. 144/23.02.2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2715/40/2010, anunţă scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică organizată la data de 04.07.2019, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor imobile: Nr. activ Denumire activ Valoare de evaluare (lei fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (fără T.V.A.). Activul 1 Spațiu comercial situat în mun. Botosani, str. Calea Nationala, nr. 207, jud. Botoşani cu suprafaţa construită de 251,60 mp şi suprafaţa utilă de 219,39 mp şi teren aferent construcţiei cu suprafaţa de 363 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 50743 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 4646/N) cu numărul cadastral 1433-4470. 1.274.300,00 78.000,00 euro*. Activul 3 Proprietatea imobiliară situată în zona marginală a loc. Cătămărești Deal, com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani, ce include: grajd cu suprafața construită de 745 mp și teren aferent construcției cu suprafața de 2.580,76 mp, înscrise în Cartea Funciară nr. 50184 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 357/N) cu numărul cadastral 22/21/1/2/2/2/1 și bunuri mobile aferente, respectiv telefon mobil, birouri – 10 bucăți. 1.702.400,00 89.100,00 euro*. Sumă ce va fi achitată în lei la cursul valutar BNR din ziua plății. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până cel târziu la data de 03.07.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0330/401589, 0758049901, 0749244377; 0232/243864, fax: 0232/212231. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. ALDO S.R.L. Vaslui, cu sediul social în mun. Vaslui, str. Traian, bl. 228, sc. A, etaj 2, ap. 9, jud. Vaslui, C.U.I. RO 3337184, nr. de înreg. O.R.C. J37/918/1992, potrivit Sentinţei nr. 924/2013 din data de 23.10.2013, pronunţată de Tribunalul Vaslui – Secţia Civilă, în dosarul nr. 2980/89/2012, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare pentru data de 14.06.2019, ora 13.00, respectiv 28.06.2019, ora 13.00 a următorului activ proprietatea S.C. Aldo S.R.L. Vaslui: Nr. crt. - Denumire activ - Valoare pornire (lei fără T.V.A.) Activul nr.1 Proprietate imobiliară comercială – Magazin Mixt: Construcție – „Magazin Mixt” situată în mun. Vaslui, str. Ștefan cel Mare, nr. 279, jud. Vaslui, în vecinătatea benzinăriei Bemoil, cu suprafața construită de 40,50 mp și supr. utilă de 38,50 mp – extratabulară – construită pe terenul unei persoane fizice - 14.190,00. Persoanele care pretind vreun drept asupra activelor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 13.06.2019, ora 14.00, respectiv 27.06.2019, ora 14.00 la sediul lichidatorului judiciar M.R.L. Iași din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr.82, jud. Iași. Relaţii suplimentare se pot obţine la: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: tel: 0755132474; 0757545545; 0232/243864, fax: 0232/212231 e-mail: vanzari@insolventa.ro. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L..
Primarii ieşeni consideră că pensiile speciale îi compromit în ochii electoratului
17/07/2019 00:00

  * „Este nedrept in raport cu cetăţenii aflaţi in dificultate şi pe care primarul ii reprezintă. Performanţa administrativă trebuie să fie recompensată doar de increderea cetăţenilor&rdq ...

Silviu Macovei: „Trebuie să aducem un suflu nou, modern în partid”
17/07/2019 00:00

  * deputatul ieşean Silviu Macovei consideră că „PSD a pierdut contactul cu agenda cetăţenilor” şi de aceea a fost sancţionat la votul pentru europarlamentare, dar că a inceput să re ...

Tributari electoratului!  Majoritatea politicienilor ieşeni mai mult dorm în Parlament!
16/07/2019 01:00

* statisticile arată că, dintre cei 12 deputaţi ieşeni, liderul activităţii parlamentare este Petru Movilă (PMP), cu 157 de proiecte legislative, dintre care 10 promulgate legi! * la polul opus se află ...

„ Sper ca Vioricăi Dăncilă să i se facă milă de România şi să-l demită pe Răzvan Cuc”
16/07/2019 00:00

* „Un bilet dus-intors de la Suceava sau de la Iaşi pană la Bucureşti ajunge şi la peste 300 de euro, adică de două sau chiar de trei ori mai scump decat un bilet pană in Marea Britanie, Germania s ...

Majoritatea politicienilor ieşeni mai mult dorm în Parlament!
16/07/2019 00:00

  * statisticile arată că, dintre cei 12 deputaţi ieşeni, liderul activităţii parlamentare este Petru Movilă (PMP), cu 157 de proiecte legislative, dintre care 10 promulgate legi! * la polul opus s ...

Politicienii ieşeni au pus mâna pe condei:  „Dragă Simona, nu scriu ca să mă cațăr pe succesul tău...”
15/07/2019 00:00

 * indirect, jucătoarea de tenis a transmis un mesaj autorităţilor din Romania: aceasta a recunoscut in faţa jurnaliştilor că in tara sa natală nu există terenuri de tenis cu iarbă, astfel incat p ...

Producţia de cereale a depăşit toate previziunile la Iaşi!
13/07/2019 01:00

* la orz s-a obţinut o producţie medie de 3.550 kg/ha, cea mai mare din ultimele decenii, cu mult peste estimările fermierilor! În ciuda faptului că estimările din toamnă erau cat se poate de pes ...

Ovidiu Laicu: „Nu am emoţii cu privire la evaluarea mea”
12/07/2019 00:00

  * directorul general interimar al CNAIR, Narcis Neaga, a demisionat zilele trecute din funcţie, după ce premierul Viorica Dăncilă a cerut demiterea sa, fiind inlocuit cu Sorin Scarlat * nici ministr ...

Referendumul, „principala armă electorală pentru Iohannis”
11/07/2019 00:00

  * preşedintele Klaus Iohannis anunţă un nou referendum, pentru validarea revizuirii Constituţiei, care va fi suprapus cu alegerile prezidenţiale din luna noiembrie *„Iohannis are ca prioritat ...

Primarii din judeţ se tem să nu se trezească cu popriri pe conturi
10/07/2019 00:00

  * potrivit regulamentului ADIS, colectarea banilor pentru strangerea şi transportul deşeurilor de la utilizatorii casnici şi non-casnici se face de către primării * dacă nu vor reuşi să colectez ...