Silviu Macovei, vicelider de Grup Parlamentar
Dimensiune font:
* deputatul ieşean Silviu Macovei a fost ales luni, 2 septembrie, în funcția de vicelider al Grupului Parlamentar al PSD din Camera Deputaților * „Această nominalizare este pentru mine o mare bucurie fiindcă reprezintă recunoașterea muncii mele politice de-a lungul acestor ani în Parlamentul țării”, a spus Silviu Macovei
Fiecare grup parlamentar procedează la desemnarea conducerii proprii, alcătuită din lider şi, după caz, din unul sau mai mulţi vicelideri şi un secretar. Liderul grupului prezină Camerei denumirea acestuia, precum şi componenţa lui numerică şi nominală. Astfel, grupurile parlamentare, prin liderul de grup sau prin ceilalţi reprezentanţi, pot face, printre altele, propuneri pentru componenţa Comisiei de validare a mandatelor de deputat ori a candidaţilor pentru alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor şi pentru alegerea membrilor Biroului permanent, în limita locurilor ce le revin. Totodată, participă la stabilirea ordinii de zi şi pot cere modificarea acesteia în cadrul şedinţelor plenare ale Camerei Deputaţilor. De asemenea, pot prezenta amendamente şi pot cere încheierea dezbaterii asupra unei probleme puse în discuţia Camerei Deputaţilor. „Nu consider această numire ca o victorie personală fiindcă eu nu muncesc de unul singur în Parlament. Este și meritul colegilor mei parlamentari din Iași împreună cu care am lucrat în Camera Deputaților. Sigur, sunt fericit că munca noastră a fost recunoscută de întreg grupul social-democrat și că mi s-a acordat încrederea că voi putea aduce un suflu nou în politica de stânga în Parlamentul României. Această nominalizare este pentru mine o mare bucurie fiindcă reprezintă recunoașterea muncii mele politice de-a lungul acestor ani în Parlamentul țării. M-am dedicat doctrinei social-democrate în care am crezut de la bun început și de aceea principiile de stânga îmi vor călăuzi mai departe drumul politic”, a spus parlamentarul ieşean. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau