Un senator a depus plângere penală la DNA împotriva lui Sorin Grindeanu

4

Dimensiune font:

| 29-12-2023 17:11

Senatorul Dragoș Popescu, membru al partidului REPER, a depus o plângere la Direcția Națională Anticorupție (DNA) împotriva Ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, și a Directorului General al ANAR, Sorin Lucaci, acuzându-i de abuz în serviciu și încălcarea legislației pe gospodărirea apelor. Denunțul se concentrează asupra modului de gestionare a podului suspendat peste Dunăre la Brăila, deschis în iulie 2023 fără autorizație de gospodărire a apelor.

”Conform denunțului, podul, deschis în iulie 2023, a funcționat fără autorizația necesară de gospodărire a apelor, constituind astfel o încălcare a legii și a normelor de siguranță. Senatorul REPER îl acuză ministrul Grindeanu de instigare la abuz în serviciu, prin exercitarea de presiuni publice și instituționale din postura ierarhic superioară celor direct responsabili de deschiderea și exploatarea legală a podului, în scop electoral. Acuzațiile se bazează pe articolul 93 alineatul 2 litera b) din Legea 107/1996 care care incriminează ca faptă penală exploatarea unei construcții pe ape fără autorizația de gospodărire.

Mai departe, denunțul îl vizează pe Sorin Lucaci, Director General al ANAR, acuzându-l de omisiunea sesizării organelor de urmărire penală despre situația ilegală și favorizarea făptuitorilor, prin neîntreprinderea măsurilor pentru oprirea exploatației podului. Lucaci este acuzat de abuz în serviciu, conform art. 297 alin.1 din Codul Penal, coroborat cu art.13^2 din Legea nr.78/2000.

„Autorizația de gospodărire a apelor, care se eliberează în baza constatării tehnice în teren, conform art.55 alin.1 din Legea nr.107/1996, este un act esențial, care condiționează din punct de vedere tehnic și juridic funcționarea sau exploatarea obiectivelor noi. Acest act nu a fost eliberat, conform legii, iar exploatarea sau întreținerea lucrărilor construite pe ape sau în legătură cu apele fără această autorizație constituie infracțiune, pedepsită cu închisoare sau amendă”, a subliniat Dragoș Popescu.

De asemenea, în denunț se arată că beneficiarul (C.N.A.I.R) exploatează podul în mod ilegal, fără autorizație de gospodărire a apei, încălcând astfel art.93 alin.2 lit.b) începând cu data de 06.07.2023. Popescu susține că această situație demonstrează o încălcare continuă a legii, în ciuda faptului că lucrările nu sunt complet finalizate, atât timp cât podul este utilizat. În același context, Popescu îl acuză pe Lucaci de complicitate la infracțiunile de omisiunea sesizării și favorizarea făptuitorului, prevăzute de art.267 alin.1 și art.269 alin.1 din Codul Penal. Prin semnarea răspunsului nr.148/RP/27.11.2023, fără a depune denunț penal, Lucaci ar fi ajutat la sustragerea de la răspunderea penală a făptuitorului.

Podul a fost deschis ilegal

In plus, denunțul include acuzații și împotriva altor funcționari publici din cadrul C.N.A.I.R și A.N. Apele Române, care ar fi contribuit la deschiderea și exploatarea nereglementată a podului, subliniind necesitatea de a fi trași la răspundere pentru acțiunile lor.

Senatorul Popescu insistă pe faptul că acest demers nu are alt scop decât asigurarea respectării legii și transparenței în administrarea resurselor publice, evidențiind seriozitatea și importanța acestui proiect de infrastructură. El și-a exprimat angajamentul față de lupta împotriva corupției și a respectării legii în toate formele sale.

„Partidul REPER a luat decizia în Biroul Național de a susține acest demers și avem încredere că organele judiciare vor analiza cu celeritate datele prezentate. Plangerea formulata de colegul nostru senator Dragoș Popescu este o acțiune prin care sperăm ca autoritățile să ia toate măsurile pentru a verifica modul de executare a lucrărilor și preveni tragedii, precum cea recentă de la Ferma Dacilor. Dacă însăși autoritățile statului nu sunt responsabile, nu este de mirare că se împământenește credința lui "merge și așa" și asistăm periodic la nenorociri”, a declarat Oana Cambera, vicepreședintă REPER, deputată în Comisia de administrație a Camerei Deputaților.

Podul suspendat de la Brăila a fost inaugurat cu fast, într-o ceremonie grandioasă, cu participarea oficialilor de rang înalt, inclusiv președintele Klaus Iohannis, președintele Senatului Nicolae Ciucă, premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu. Proiectat să aibă o durată de viață de 120 de ani, podul dispune de un centru de monitorizare și control echipat cu 50 de senzori pentru a asigura siguranța și starea sa în permanență. Dar, încă din primele săptămâni de la lansare, a întâmpinat numeroase probleme și scandaluri, inclusiv probleme tehnice și de siguranță, încă de la deschiderea sa, reflectând provocările întâmpinate în gestionarea unei astfel de structuri complexe.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cornel Nistorescu:Ciolacu, mai ridicol decît alaltăieri
29/04/2024 00:14

Ultimele panseuri ale lui Marcel Ciolacu ne arată un politician cu dezinvoltură si tupeu, băgăcios si gata să facă evaluări pe orice domeniu, pe orice subiect, cu aplombul pescarului care nu se teme că ...

Kovesi, surpriza electorală a anului?
29/04/2024 00:12

Alfred Bulai spune că aparitia Laurei Codruta Kovesi in cursa pentru prezidentiale ar putea reprezenta surpriza din acest an a alegerilor prezidentiale. Kovesi ar putea fi reprezentanta polului de dreapta, ex ...

Cornel Nistorescu:Garoafele, după 50 de ani
29/04/2024 00:03

Nu există tară in care garoafele să se bucure de atita dragoste si să aibă o asemenea simbolistică ca in Portugalia. Iar de 25 Aprilie, Ziua Natională, invazia de garoafe dă orasului si Portugaliei imag ...

Cornel Nistorescu:O „vacanță” la Seul
29/04/2024 00:02

După Coreea de Sud, presedintele Romaniei mai are Australia si Noua Zeelandă. Din Australia, am putea importa piei de cangur, iar din Noua Zeelandă, piei de peste. In Coreea de Sud, presedintele poate pune p ...

Politicienii ieșeni sar la gâtul premierului Ciolacu
28/04/2024 22:02

* presedintele CJ Iasi ii atrage atenţia prim-ministrului că moldovenii nu sunt cetăteni de mana a doua, dar nici ruda săracă a Bucurestiului, cu atat mai puţin datori cu ceva pentru proiecte care ni se c ...

Inflație de specialiști în listele electorale, la Iași
28/04/2024 22:01

Partidele politice s-au pozat in fata Biroului Electoral, cu ce au găsit mai bun prin bătătură, să vadă si electoratul cat de seriosi le sunt candidatii. Unii au mizat pe vechea gardă, altii au pus, mai ...

CTP e categoric în privința alegerilor din București: 'Alung duhurile rele cu matematică, nu cu usturoi'
28/04/2024 12:47

Scriitorul si publicistul Cristian Tudor Popescu a anuntat pe cine preferă in cursa pentru alegerile locale din Bucuresti. El a vorbit despre candidati, cu referire la pasiunile lor sau mesajele de campanie. ...

Marius Budăi anunță că se pregătește o măsură de mare impact, după ce va fi introdus salariul minim european
28/04/2024 12:10

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, sustine că are informatii din interiorul Guvernului despre introducerea salariului minim european. El a explicat că legea va fi finalizată pană in 2024, iar apoi s- ...

Sorin Avram:Nu sunt din Buzău, nu mă jigniți
28/04/2024 08:43

”Asta e, a venit bănăteanul de Grindeanu să facă autostradă in Moldova. Buzăul nu e in Moldova, si vă rog frumos să nu mă jigniti. Dar a venit si un buzoian care, totusi, impreună cu domnul Grindean ...

Marcel Cioacu, întrebat dacă o trimite pe Gabriela FIREA ca „MIELUL la tăiere” în cursa pentru Primăria Capitalei: Vedeţi că, totuşi, nu e un joc
28/04/2024 08:17

Marcel Ciolacu a fost intrebat, sambătă, la emisiunea Insider Politic, de la Prima TV, dacă nu are senzaţia că o trimite pe Gabriela Firea ca „mielul la tăiere” in cursa pentru Primăria Capitalei, av ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei