Poliţiştii i-au salvat viaţa, judecătorii l-au trimis la pușcărie

default

Dimensiune font:

| 11-03-2024 08:34

* acuzaţia, tentativă de omor, după o bătaie generală în faţa blocului * inculpatul a dat cu cuţitul, apoi a fugit, refugiindu-se în curtea secţiei de poliţie

Ieşeanul Daniel M. are 33 de ani, locuieşte într-o cameră de cămin, în capăt CUG, nu munceşte nicăieri, iar când rămâne fără bani, pleacă să lucreze în străinătate. Dar pe perioade mici de timp, cel mult şase luni.

Gabriel M. stă într-un cămin alăturat, împreună cu concubina şi fiul lor minor. Ca şi Daniel, îşi petrece după-amiezele şi serile în faţa blocului, stând şi bând, aşa cum se obişnuieşte peste tot, în cvartaluri de acest tip. Cei doi fac parte din grupări antagonice, mereu izbucnind conflicte între ele.

Tocmai de aceea, Daniel umbla tot timpul înarmat cu un cuţit. Nici în seara de 29 aprilie 2023 n-a renunţat la arma sa preferată. Doar că a urcat mai devreme în cameră, în jurul orei 20.00. Era obosit şi dorea să se odihnească. Numai nu putea din cauza discuţiilor cu voce tare, purtate de Gabriel şi alţi doi amici ai acestuia. Fuseseră la pescuit, pe malul lacului Iezăreni, iar acum depănau amintirile din cursul zilei. Având în faţă două peturi a 2,5 litri de bere.

Deranjat la culme, Daniel a coborât, a scos cuţitul şi le-a strigat celor trei: „mai înjuraţi mult, în gura mare?”. A încercat s-a lovească, dar a fost oprit de către unul din cheflii, care l-a ţinut de umeri. Tânărul a reuşit să se elibereze şi s-a refugiat în casa scării.

Acolo şi-a tras sufletul, gândind o nouă strategie de atac. A ieşit din nou, suprinzându-i pe cei trei. Dintr-un pumn, l-a expediat la podea pe Gabriel, a încercat să-l lovească apoi cu piciorul, dar au intervenit prietenii celui căzut. De data asta, nu s-a mai lăsat imobilizat, a fugit în bloc, urmărit de gaşca adversă. Aceştia l-au ajuns rapid, holul blocului fiind un spaţiu foarte strâmt.

Singur contra trei, Daniel a scos iarăşi cuţitul, le-a strigat „daţi-vă, că vă omor!”, chiar şi-a pus în aplicare ameninţarea, înjunghiindu-l pe Gabriel în abdomen. Acesta nu şi-a dat seama pe loc că fusese tăiat. Au ieşit cu toţii, în fugă din imobil. Daniel s-a dus după ei.

Agenţii au fost nevoiţi să folosească spray-urile lacrimogene

Violenţele nu s-au oprit aici. Unul din băieţi pusese mâna pe un par zdravăn, cu care a încercat să-l altoiască pe cuţitar. Celălalt om valid i-a blocat intrarea în scară. Simţind că va fi înconjurat, dezarmat şi luat la măcel, Daniel a zbughit-o spre staţia de autobuz 27, urmărit de adversari.

Disperat că o va încasa urât, urmăritul nu s-a oprit să aştepte sosirea vreunui mijloc de transport în comun, a continuat alergarea până ce a ajuns în curtea Secţiei 5 de Poliţie. Acolo s-a oprit şi a început să strige după ajutor. Greşeală mare. A fost ajuns de urmăritori, care l-au luat la şuturi. Noroc cu intervenţie agenţilor, care s-au folosit de spray-urile lacrimogene din dotare. Astfel, urmăritorii au abandonat ideea revanşei şi au revenit la bloc, urcând fiecare în garsoniera lui.

Gabriel încercase şi el să fugă după Daniel, a făcut doar câţiva paşi şi, abia în acel moment, şi-a dat seama că fusese tăiat. S-a întors în cameră şi s-a prăbuşit pe pat. Văzând sângele, iubita lui a sunat la 112. Dus de urgenţă la spital, înjunghiatul a fost diagnosticat cu „plagă înţepată tăiată abdominală, perforaţie de colon descendent, perforaţie jejun şi peritonită submezocolică”. 14 zile de îngrijri medicale, legiştii au stabilit că i-a fost pusă în primejdie viaţa.

Drep urmare, Daniel a ajuns în arestul preventiv şi i s-a deschis dosar penal pentru tentativă de omor. Speţa s-a judecat la Tribunalul Iaşi, iar cel salvat de poliţişti a primit o veste proastă la finele săptămânii trecute. Magistraţii l-au condamnat la cinci ani de închisoare, cu executare în regim de detenţie. Claudiu CONSTANTIN

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Patron la un pas de moarte. A fost înjunghiat de un zilier deoarece nu-i achitase suma de 50 de lei
11/05/2024 20:26

Cazul unei fapte de violenţă extremă, in urma căreia un bărbat din Neamţ, administrator al unei firme de construcţii, a fost la un pas de moarte, a fost soluţionat de judecători, sentinţa fiind cu exe ...

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 12-18 mai 2024
11/05/2024 17:05

Duminică, 12 mai - Duminica a 2-a după Pasti (a Sfantului Apostol Toma) În această zi, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, slujba Sfintei Liturghii va fi săvarşită de către Înaltpreasfi ...

Studenții din Iași pot afla cum să se pregătească pentru viitor
11/05/2024 16:07

 Pe 13 mai, studentii din Iasi pot afla cum să se pregătească pentru viitor la evenimentul: „Community Meeting TINERI SI JOBURI”.  Evenimentul se va desfăsura pe două paneluri de disc ...

Moartea suspectă a mezzosopranei Maria Maxim Nicoară: procurorii au decis redeschiderea dosarului
11/05/2024 11:44

Procurorii din Iasi au decis redeschiderea dosarului mortii suspecte a mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Cercetările, spun magistratii, sunt considerate „deficitare”, iar pianistul Codrin Nicoa ...

Accident grav în Vaslui. O femeie a murit pe loc şi alta a fost grav rănită, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un copac
11/05/2024 10:33

O femeie a murit şi alta a fost grav rănită după ce maşina in care se aflau a derapat, pe un drum judeţean din Vaslui şi s-a izbit violent de un copac. A fost nevoie de intervenţia echipajelor de descar ...

Măsuri de promovare a unui mediu cât mai curat şi sănătos, la Iaşi
11/05/2024 10:25

* Salubris are in vedere promovarea mai intensă a actiunii de reciclare si reutilizare a deseurilor in vederea reducerii volumului de deseuri care ajung la depozitele de gunoi si pentru conservarea resurselor ...

Mihaela Bilic va conferenția în beneficiul pacienților oncologici
11/05/2024 09:56

Clubul Inner Wheel Iasi invită publicul la o conferintă cu o temă extrem de importantă si relevantă pentru intreaga comunitate: menopauza. Evenimentul va avea loc pe 19 mai, incepand cu ora 10, la Hotel Tr ...

Doi specialiști de la Banca Mondială vor conferenția la Iași
11/05/2024 09:11

În contextul publicării de către Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale (ICSID) a deciziei in dosarul Rosia Montană, Camera de Comert si Industrie  (CCI) Iasi reiterează apelul către companii p ...

Fructele și legumele din piețe, verificate de comisarii de la CRPC
11/05/2024 07:34

 Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iasi verifică modul in care este respectată legislaţia privind comercializarea de legume şi fructe proaspete. Acestia au elaborat o ...

Șefii PNL, prezenți la ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei
10/05/2024 15:22

La ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei a fost remarcată prezenţa preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, şi prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan. Ei au venit la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei