Porțile de Fier I - cea mai mare construcție de pe Dunăre

31

Dimensiune font:

| 02-12-2022 20:36

Ar fi putut fi nemții ori austriecii sau chiar maghiarii cei care ar fi putut construi cea mai mare hidrocentrală de pe Dunăre, unul dintre cele mai importante fluvii din Europa, dar nu sunt ei cei care se pot lăuda cu așa ceva, ci românii. Evident, și sârbii, proiectul fiind unul derulat în comun pe vremea când încă exista și fost Iugoslavie, dar implicarea României în acest proiect arată cât de ambițios poate fi acest popor câteodată.

Este cea mai mare construcție de pe Dunăre, barajul având o lungime totală de 1.278 de metri, în care este inclus barajul deversor de 441 de metri. Înălțimea de cădere a apei este de circa 27 de metri, dar capacitatea mare de producție se datorează și debitului uriaș de apă generat de fluviul Dunărea, în comparație cu râurile mult mai mici pe care sunt instalate alte hidrocentrale din România.

Jumătatea românească a hidrocentralei produce circa 5,24TWh anual, reprezentând 10% din totalul producției naționale. Combinată cu jumătatea sârbă, capacitate totală, ajunge la aproape 11 TWh anual. Ca o comparație, ultimele date, arătau că reactoarele I și II de la Cernavodă, produc între 10 și 11 TWh anual, așadar, este ușor de recunoscut capacitatea de producție a generatoarelor de la Porțile de Fier I.

Barajul Porţile de Fier este cea mai mare structură hidrotehnică de pe întreg cursul Dunării. Barajul Porțile de Fier a fost inaugurat în anul 1984. A fost construit în colaborare cu partea Sârbeasca, reprezintă cel mai mare baraj de pe Dunăre și din România. Trecerea vapoarelor se face prin cele două ecluze construite una pe partea Românească și cealaltă pe malul Sârbesc.

Aici este și punctul de frontieră, vama România-Serbia. Lacul de acumulare al Barajului Porțile de Fier are un volum de 2500 milioane metri cubi și se întinde pâna la confluenţa cu râul Tisa.

Odată cu construcția Barajului Porţile de Fier au fost complet inundate și strămutate 7 localități de pe malul Sârbesc și 10 de pe partea Românească toate aflate în amonte de baraj, Insula Ada-Kaleh, Orșova, Eşelniţa, Dubova, Vârciorova, Ogradena etc.

Barajul Porțile de Fier dispune și de un muzeu unde sunt prezentate câteva din obiceiurile populației Turce de pe Insula Ada Kaleh, modul de funcționare al barajului și o incursiune spectaculoasă sub nivelul Dunării la sala turbinelor.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Voucere de vacanță și pentru angajații de la privat
22/03/2023 10:30

 Comisia pentru antreprenoriat şi turism din Senat a dezbătut propunerea legislativă de acordare de vouchere de vacantă pentru angajatii de la privat. Cuantumul acestor tichete ar urma să fie de 1.450 ...

Ciclonul tropical Freddy a ucis aproape 500 de persoane în Malawi
21/03/2023 12:17

Numărul deceselor inregistrate in Malawi urma trecerii ciclonului tropical Freddy a ajuns luni seară la 499, in creştere faţă de precedentul bilanţ de 476 de decese, iar numărul persoanelor strămutate a ...

FOTO/VIDEO - Kefalonia, cea mai mare insulă a Greciei
17/03/2023 15:45

Kefalonia este cea mai mare ca suprafata dintre insulele Ionice situate in vestul Greciei, avand o suprafata de 688 kmp. Numele insulei provine de la figura mitologica Cephalus, desi unele persoane il asociaz ...

Zăpadă de aproape un metru în Munții Rodnei
15/03/2023 12:52

Traficul rutier pe toate tronsoanele de drumuri europene, naţionale şi judeţene se desfăşoară in condiţii de iarnă, iar la stratul de zăpadă căzut in Munţii Rodnei a ajuns la 90 cm, a informat, mier ...

Care sunt cele mai frumoase sate din România?
14/03/2023 14:35

Romania este o tară frumoasă si unică. Anual, turistii care aleg să viziteze tara noastră răman surprinsi de satele incă rămase in picioare. Localitătile romanesti arată diferit fată de cele din Occi ...

De ce Norvegia nu este în Uniunea Europeană?
09/03/2023 10:07

Norvegia este una dintre putinele tări din Europa care au refuzat să intre in Uniunea Europeană. Scandinavii nu au fost de acord prin referendum, de două ori, să adere la spatiul comunitar european. Motive ...

FOTO/VIDEO - În Maldive se construiește un oraș care poate găzdui aproape 20.000 de oameni
06/03/2023 16:15

Într-o lagună turcoaz, la doar 10 minute cu barca de Male, capitala Maldivelor, se construieste un oras plutitor, suficient de mare pentru a găzdui 20.000 de oameni. Gandit să arate ca un creier uman, ...

Campanie de beneficii pentru turiştii care vizitează Oradea anul acesta, demarată pe 1 Martie
01/03/2023 11:21

Turiştii care vizitează anul acesta Oradea vor avea parte de o serie de gratuităţi şi facilităţi oferite de Primăria Oradea, a anunţat intr-un comunicat Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Orad ...

California de Sud, cuprinsă de o furtună de zăpadă
27/02/2023 09:50

Locuitorii din unele zone ale regiunii americane California de Sud, care nu au văzut zăpadă de zeci de ani, s-au trezit duminică dimineaţă intr-un tăram ingheţat după o furtună epică de iarnă care a ...

10 cele mai vizitate monumente din lume
22/02/2023 13:50

 Sunt adevărati magneti turistici, atrag zeci de milioane de vizitatori si generează venituri cat PIB-urile unor tări mai mici. În jurul lor, economiile locale se dezvoltă necontenit, in vreme ce ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei