Premieră în Iaşi: Investiţie de peste 150 de milioane de euro într-un megaproiect imobiliar în Dacia

dacia1

Dimensiune font:

| 24-03-2023 13:21

* aceasta vizează transformarea radicală a unor platforme industriale abandonate și inestetice, în suprafaţă totală de 4,5 hectare * tot aici, se va ridica prima grădiniţă din Iași ce va fi construită integral din bani privaţi și donată, apoi, comunităţii * rezultatul final: un ecosistem de funcţiuni complementare, în suprafaţă de peste 20.000 mp, ce include zone de promenadă, locuri de joacă și recreere, precum și zone comerciale și retail

Săptămâna trecută, Consilul Local al Municipiului Iaşi a aprobat PUZ-ul pentru cel mai ambiţios proiect imobiliar din ultimii ani. E vorba de o premieră absolută în oraşul nostru, una ce presupune o investiţie de peste 150 milioane de euro şi asta nu într-o zonă centrală, ci undeva la periferie, în cartierul Dacia. Megaproiectul aparţine companiei MCM Construct, firmă care a promis că lucrările intră deja în linie dreaptă.
De fapt, e vorba de două investiţii complementare, denumite Concept City și Concept Life. Iniţiativele investitorului implică un demers coerent și eficient, prin asumarea unui angajament ferm faţă de comunitate locală, asigurându-se că toate părţile implicate în acest proiect amplu de regenerare urbană vor face parte din procesul de planificare și dezvoltare a acestor zone din Dacia.

Proiecte majore de regenerare urbană și comunitară în Dacia

Conform MCM Construct, Concept City, situat în Dacia, Str. Sg. Grigore Ioan, respectiv Concept Life, situat în Dacia, Str. Rampei, lângă Lidl, vor beneficia de o investiţie de peste 150 de milioane de euro. Acestea vizează transformarea radicală a unor platforme industriale abandonate și inestetice, în suprafaţă totală de 4,5 hectare. În urma acestui consistent efort financiar, se va aduce o contribuţie semnificativă, alături de planurile de investiţii ale autorităţilor locale, la dezvoltarea zonei. Spre deosebire de majoritatea proiectelor din trecut, cel de faţă are o puternică orientare comunitară, accentul fiind pus, în primul rând, pe regenerarea urbană, iniţiativă ce va genera, cu siguranţă, mari beneficii pentru întreaga comunitate din zonă.
Se vor realiza noi artere de circulaţie, se vor reabilita și moderniza arterele publice existente şi, în plus, se va construi o grădiniţă ce va fi dăruită comunităţii. De asemenea, vor fi amenajate spaţii verzi generoase și zone de retail. Toate aceste beneficii, ce vor fi aduse întregii comunităţi, reprezintă argumentele primordiale ale dezvoltărilor integrate propuse de către MCM Construct, în cadrul acestor ample investiţii.

Noi artere de circulaţie, la standarde occidentale

Iniţiativa de a îmbunătăţi semnificativ calitatea vieţii locuitorilor din aceste zone, va începe prin cedarea către domeniul public de noi artere de circulaţie incluse în cadrul proiectului Concept City (Str. Sergent Grigore Ioan, Nr. 10 + Str. Lupiţei, Nr. 3), dar și a unui teren cu destinaţie staţie de autobuz, menite să contribuie la îmbunătăţirea infrastructurii publice din zonă, oferind alternative de transport rutier și public locuitorilor.
Însă, probabil cel mai important lucru în ceea ce priveşte viitorul îl reprezintă cea mai mare investiţie în copii, o premieră pentru Iași. Astfel, în cadrul proiectul Concept City, MCM Construct va construi din fonduri proprii o grădiniţă modernă pe care o va dona comunităţii locale. Această nouă grădiniţă va beneficia de condiţii la standarde europene, inclusiv un spaţiu de joacă propriu în aer liber, amenajat și dotat.
În altă ordine de idei, suprafeţe generoase, de peste 10.000mp, vor fi alocate zonelor de promenadă, a locurilor de joacă pentru copii și a zonelor de recreere pentru adulţi, ceea ce va contribui la confortul tuturor membrilor comunităţii, indiferent de vârstă. Zonele comerciale și de retail, tot de peste 10.000mp, vor oferi opţiuni variate pentru desfășurarea unor activităţi din domeniul sănătăţii, educaţiei, sportului, precum și pentru shopping-ul de proximate sau petrecere a timpului liber și vor crea, de asemenea, numeroase locuri de muncă.
Existenţa spaţiilor verzi de recreere, precum și a spaţiilor comerciale și de retail sunt pilonii de bază care sporesc confortul membrilor comunităţii din proximitate și reduc astfel nevoia de deplasare, de utilizare a autovehiculelor, având astfel un impact pozitiv asupra mediului, diminuând gradul de poluare.

Urbanizare inteligentă, cu sens și dinamică, aşa cum se întâmplă în Occident

Procesul de regenerare urbană este gândit pentru a contribui masiv la îmbunătăţirea mediului ambiental și la creșterea atractivităţii, atât pentru locuitorii din aceste ansambluri, cât și pentru cei din proximitate.

De asemenea, se vor crea noi oportunităţi economice prin dezvoltarea de noi afaceri și locuri de muncă. Pentru a reuși în acest proces, este importantă implicarea activă a tuturor factorilor cu rol decizional, atât autorităţi locale, cât și ceilalţi dezvoltatori imobiliari din zonă, proprietarii de terenuri, precum și comunitatea locală. Este necesară o abordare integrată și participativă, care să ia în considerare nevoile și perspectivele tuturor părţilor interesate.

O astfel de viziune, realizată prin acest proces de regenerarea urbană și comunitară, stă în centrul filosofiei MCM Construct și este esenţială pentru dezvoltarea durabilă a Iașului și pentru îmbunătăţirea vieţii locuitorilor săi. Printr-un demers comun și susţinut, se va crea un oraș mai bun, mai verde și mai viabil, ce va sprijini dezvoltarea comunităţii și va asigura o calitate mai bună a vieţii pentru toţi locuitorii săi.

Iașul este deja cunoscut pentru viaţa culturală, instituţiile academice și oportunităţile economice. Economia este în plină expansiune, cu sectoare puternice, inclusiv zona IT, producţie și educaţie. De aceea este nevoie de astfel de proiecte de regenerare urbană și comunitară, ce vor atrage investiţii stimulând astfel creșterea economică și nivelul de trai.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
„Croitorașul cel Viteaz”, noua premieră de la „Luceafărul”
28/04/2024 17:49

În lumina strălucitoare a reflectoarelor, cortina se ridică veselă, dezvăluind o scenă vie si plină de culoare. În sala Teatrului Luceafărul din Iasi, povestile prind viată intr-o reinterpre ...

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare
28/04/2024 07:55

Un bărbat in varstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu la scurt timp după ce a fost condamnat la patru ani de inchisoare, ...

Tragedia din 2 Mai, aproape să se repete în Piatra Neamț! Tânăr prins de două ori drogat la volan, în aceeași noapte
28/04/2024 07:40

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a informat că un tanăr in varstă de 22 ani a fost prins conducand drogat un autoturism, de două ori, in noaptea de vineri spre sambătă! Tragedia din 2 Mai ...

Bărbat recent eliberat din închisoare, reţinut în Iași pentru trafic de heroină
28/04/2024 00:14

Un bărbat a fost reţinut pentru trafic de heroină, el fiind recent eliberat din penitenciar, au anunţat, sambătă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Te ...

Mocănița Huțulca din Suceava va ajunge până la Mănăstirea Moldovița / Noua cale ferată, cu o lungime de peste 5 km, se deschide vineri
27/04/2024 19:31

O nouă linie a Mocănitei Hutulca de la Moldovita va lega Mănăstirea Moldovita de pitorescul traseu al trenuletului pe linie ingustă din Bucovina, incepand de vineri, 26 aprilie  Noua cale ferată, ...

Liderii PNL Iași, furioși după declarația președintelui PSD despre moldoveni: ”Orice zi cu Ciolacu premier e o rușine”
27/04/2024 19:09

Moldovenii nu sunt cetăţeni de mana a doua ai Romaniei şi orice zi cu Marcel Ciolacu incă in funcţia de premier este o jignire la adresa Iaşiului şi a Moldovei, susţine preşedintele CJ Iaşi, Costel Al ...

Buget limitat pentru înmormântare? Iată de ce să alegi o agenție de servicii funerare.
27/04/2024 16:34

Buget limitat pentru inmormantare? Iată de ce să alegi o agentie de servicii funerare. Organizarea ceremoniei de inmormantare trebuie să se realizeze intr-un timp relativ scurt după ce un membru al fa ...

Orașul catacombelor din nordul Moldovei, redescoperit cu ajutorul tehnologiei. Detaliile confirmării științifice a unei legende
27/04/2024 15:09

Una dintre cele mai misterioase legende urbane din nordul Moldovei a fost confirmată. Catacombele Botosaniului, o retea de beciuri adanci, intinsă pe kilometri intregi, a fost scanată cu ajutorul tehnologiei ...

Cum arată cel mai impozant pod construit la ordinul domnitorului Ștefan cel Mare. Încă există și intră în restaurare
27/04/2024 14:00

O asociatie din Transilvania a inceput in toamna anului trecut lucrări de restaurare a podului construit la ordinul lui Stefan cel Mare, in 1495, in satul Negoiesti, din comuna băcăuană care poartă numele ...

Un proiect de anvergură din Bacău s-a împotmolit în mocirla birocrației și a fostei albii a Bistriței
27/04/2024 13:46

Pe 12 mai 2024, băcăuanii ar fi trebuit să circule pe jos sau cu bicicleta pe traseul Parcul Cancicov - Stadionul Municipal-Bazin de Inot- Universitatea ”Vasile Alecsandri”, proiect de anvergură denumit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei