Prevederi fiscale noi în 2021

fisc

Dimensiune font:

| 02-01-2021 09:45

Anul 2021 vine cu multe noutăți în domeniul fiscal. De data aceasta nu sunt prevederi negative, gen OUG 114, ci lucruri precum încurajarea companiilor să mărească capitalurile, consolidare fiscală la nivel de grup, termenul pentru depunerea Declarației unice la 25 mai, prorogări de termene sau impozitul specific din Horeca și altele. Poate excepția este faptul că în Ordonanța de Urgență publicată astăzi termenul pentru aplicarea de 5% TVA la apartamente de până la 140.000 euro a fost prorogat pentru 1 ianuarie 2022.

Toate cele de mai jos sunt deja în Monitorul oficial, unele dintre ele publicate deja.

1. Reduceri de impozite pentru firmele cu capitaluri pozitive - de la 1 ianuarie 2021

Acestea se vor aplica atât plătitorilor de impozit pe profit, cât și pentru microîntreprinderi sau impozit specific.

*este vorba despre reduceri ale impozitului pe profit anual, impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, impozitului specific unor activități

Reducerile sunt:

• 2%, în cazul în care capitalul propriu contabil, prezentat în situațiile financiare anuale, respectiv în raportările contabile anuale pentru sediile permanente ale persoanelor juridice rezidente în state aparținând Spațiului Economic European, în anul pentru care datorează impozitul, este pozitiv. Pentru contribuabilii care, potrivit prevederilor legale, au obligația constituirii capitalului social, capitalul propriu contabil trebuie să îndeplinească, concomitent și condiția de a fi la nivelul unei valori cel puţin egale cu jumătate din capitalul social subscris

• dacă înregistrează o creștere anuală a capitalului propriu ajustat al anului pentru care datorează impozitul față de capitalul propriu ajustat înregistrat în anul precedent și îndeplinește concomitent condiția prevăzută mai sus, reducerile au următoarele valori: Mai multe detalii cu privire la restul reducerilor în textul: Reduceri de impozite pentru capitaluri pozitive

2. Ajustările pentru deprecierea creanțelor devin integral deductibile în condițiile prevăzute de lege. Astfel este eliminat pragul actual de 30%.

3. Planurile de motivare și retenție a personalului prin acțiuni de tip Stock option plan.

4. Consolidarea fiscală la nivel de grup

Va permite societăților din același grup fiscal să compenseze profiturile cu pierderile, urmând să plătească impozit doar pe diferență.


5. Avantajul sub forma utilizării în scop personal a vehiculelor devine neimpozabil și scutit de contribuții sociale și pentru angajații microîntreprinderilor sau al societăților care datorează impozitul specific unor activități, fără alte condiționări.

6. Se rezolvă problema cu tichetele cadou despre care HotNews.ro a tot scris că ANAF a interpretat deficitar legislatia fără să se consulte cu specialiștii MFP, astfel că a pornit controale.

Astfel, toate tichetele cadou acordate de o societate unor persoane fizice care nu sunt într-o relație generatoare de venituri salariale cu aceasta sunt venituri din alte surse și sunt subiect doar de 10% impozit pe venit.

7. Angajatorii nu vor plăti impozit pe venit și contribuții sociale pentru sumele acordate angajaților care desfășoară telemuncă în limita unui plafon lunar de 400 lei corespunzător numărului de zile din lună în care angajatul desfășoară activitate în regim de telemuncă.

8. Vor fi exceptate de la impozitul pe venit și contribuții costurile suportate de angajatori cu testarea epidemiologică și/sau vaccinarea angajaților pentru a împiedica răspândirea bolilor care pun în pericol sănătatea angajaților și cea publică.

9. Se exceptează de la plata contribuțiilor sociale sumele plătite de angajator pentru educația timpurie a copiilor angajaților.

Din perspectiva impozitului pe profit, aceste cheltuieli vor fi nedeductibile însă vor putea fi scăzute din impozitul pe profit datorat, în limita a maxim 1.500 lei/lună pentru fiecare copil.

10. Posibilitatea de a recupera TVA plătită la buget pentru facturile mai vechi de un an, neîncasate de la persoane fizice.

11. Posibilitatea de a desemna un reprezentant fiscal autorizat pentru obligațiile de TVA de către persoanele neînregistrate în scopuri de TVA în România.

12. Termenul de: 15 martie, inclusiv pentru depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoane fizice, precum și termenul de plată al impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice, se înlocuiește cu termenul de: 25 mai, inclusiv.

13. Termenul de: 15 martie, inclusiv prevăzut pentru depunerea formularului 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat” se înlocuiește cu termenul de: 25 mai, inclusiv.

14. Încetarea procedurii fiscale ori de câte ori există suspiciuni de ordin penal referitoare la probe încă din faza inspecției fiscale și sesizarea organelor penale spre a efectua cercetări, fiind reglementate în mod echilibrat și mecanismele corespunzătoare de protecție a intereselor contribuabilului și ale organelor fiscale.

15. Competența de soluționare a contestațiilor pleacă din subordinea ANAF în cea a Ministerului Finanțelor Publice.

16. Introducerea a patru noi cazuri de nulitate a actului administrativ fiscal, pentru situațiile în care organul fiscal nu respectă reglementările legale: 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Programul magazinelor de Paște. Unde puteți face ultimele cumpărături?
04/05/2024 10:58

 Programul magazinelor de Paste. Iată unde puteti face ultimele cumpărături. Dacă nu ati apucat să vă faceti toate cumpărăturile de care aveti nevoie inainte de Paste, trebuie să stiti, magazinel ...

Rezervele BNR au scăzut la 69,7 miliarde euro
03/05/2024 07:18

  Redeschiderea pietei pentru o singură sedintă, după ziua de 1 mai si inainte de minivacanta de Paste, nu a adus schimbări semnificative ale cursului euro, chiar dacă au crescut iesirile de capital ...

Scandal la Luduș după închiderea Fabricii Leoni. 200 de oameni au ieșit în stradă
02/05/2024 16:30

Aproximativ 200 de angajaţi ai Fabricii LEONI din Luduş au protestat, joi, după decizia de inchidere a punctului de lucru, solicitand să li se respecte drepturile sociale. Fondatorul grupului de iniţiativ ...

 Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deșeuri municipale Fălticeni, județul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare” IDTDMF
02/05/2024 09:10

  Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deseuri municipale Fălticeni, judetul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare”& ...

BIZZ Accelerator, cel mai amplu proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
02/05/2024 07:13

Într-un context economic in care antreprenoriatul romanesc cunoaste o expansiune rapidă, dar adesea haotică, Stefan Mandachi, impreună cu economistul Iancu Guda, lansează BIZZ Accelerator, un program ...

Peste 5.300 antreprenori din regiunea Moldovei au renunțat la afaceri!
01/05/2024 13:22

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) care au iesit din sistemul economic, in primele trei luni din an, au ajuns, in regiunea de Nord-Est, la 5.391, cu aproape 20 la sut ...

Trenuri suplimentare de 1 Mai și Paște
30/04/2024 14:30

CFR Călători va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin ...

S-a ieftinit mălaiul
30/04/2024 13:47

Preţurile produselor agricole au scăzut cu 18,69% in luna februarie 2024, comparativ cu luna februarie 2023, potrivit Buletinului statistic de preţuri al Institutului Naţionale de Statistică, in care se me ...

CNAIR a desemnat câștigătorul contractului necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău
30/04/2024 13:36

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat, marţi, caştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău, respect ...

Datoriile bugetului general iau amploare!
29/04/2024 12:28

Arieratele bugetului general consolidate au crescut cu 21,8%, in martie 2024, comparativ cu luna precedentă, la 389,9 milioane de lei, de la 320,1 milioane de lei in februarie, conform datelor publicate pe sit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei