Prin ce este deosebită ziua de Marți din Săptămâna Patimilor și ce semnificație are pentru credincioși?

download

Dimensiune font:

| 27-04-2021 13:45


În a doua zi din Săptămâna Sfintelor Patimi, facem pomenirea celor zece fecioare despre care Mântuitorul Hristos a vorbit ucenicilor. Marțea cea Mare ne pregătește pentru intrarea în cămara Mântuitorului, cu două parabole strict eshatologice — parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) și parabola talanților (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27). Când Domnul se suia la Ierusalim și se ducea la Patimă a spus ucenicilor Săi și aceste două parabole, pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească și de celelalte virtuți și mai ales de milostenie, prin care se vădește strălucirea fecioriei.

Pe cinci dintre fecioare le numește înțelepte căci împreună cu fecioria au avut și minunatul și îmbelșugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numește nebune pentru că, deși și ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeași măsură milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieți, au adormit toate fecioarele, adică au murit. Cu adevărat moartea se numește somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopții; cele care au avut undelemn din belșug au intrat cu mirele la deschiderea ușilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau undelemn din belșug îl căutau după ce s-au sculat din somn.
"Pilda celor zece fecioare ne îndeamnă să fim mereu pregătiți de întâlnirea cu Iisus și să mergem în Împărăția Sa, pentru că neștiută este ziua și ceasul sfârșitului vieții. Nu oricine spune "Doamne, Doamne" se va mântui, dar faptele ajută la mântuirea omului, chiar dacă suntem evlavioși și buni. Mulți spun că nu au făcut nimic rău, dar nu au făcut nici bine. Acest lucru deja este greșit", a spus părintele Nicolae Ciobanu.
Tradiţia spune că în Săptămâna Patimilor se ţine post negru, adică se mănâncă abia după asfinţitul soarelui. În acest an, Postul Paștelui a început pe 15 martie și va dura până pe 1 mai. În 2020, Paștele a fost sărbătorit pe data de 19 aprilie. În anul 2021, va fi sărbătorit pe 2 mai.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:30

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Răstignirea din Vinerea Mare. O lecție eternă de iubire și sacrificiu
03/05/2024 07:39

În lumina puternică a lumanărilor, in timp ce clopotele bat solemn, credinciosii se adună in biserici pentru a marca Vinerea Mare, un moment de solemnitate si introspectie in calendarul crestin. Î ...

HOROSCOPUL ZILEI
03/05/2024 05:31

 Berbec Planuri de vacantă. Poate plecati pe undeva măcar o zi, două, să vă incărcati bateriile si să mai luati o pauză de la locul de muncă. Taur Partenerul de viată trece printr-o perioadă ...

Obiceiuri din Vinerea Mare
03/05/2024 05:14

Vinerea Mare (Vinerea Pastilor, Vinerea Seaca, Vinerea Patimilor) este zi de mare doliu a intregii crestinatati pentru ca in aceasta zi a fost rastignit si a murit Mantuitorul lumii. Zi aliturgica, pentru ca Li ...

Vrăji, descântece...
02/05/2024 16:08

În esenţă, noaptea de Înviere reprezintă momentul de triumf al forţelor binelui asupra stihiilor intunericului. Pentru aceasta, jertfa rituală este simbolizată de sacrificarea mielului de Paş ...

Răstignirea din Vinerea Mare. O lecție eternă de iubire și sacrificiu
02/05/2024 13:43

În lumina puternică a lumanărilor, in timp ce clopotele bat solemn, credinciosii se adună in biserici pentru a marca Vinerea Mare, un moment de solemnitate si introspectie in calendarul crestin. Î ...

Patriarhul Daniel – mesaj de Înviere: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei
02/05/2024 12:29

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, a transmis, miercuri, un mesaj de Sfintele Paşti, in care afirmă că Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce ...

Cina cea de taină. O lecție de iubire și comuniune în agitația vieții moderne
02/05/2024 06:58

Într-o lume in care agitatia cotidiană ne consumă, iar timpul petrecut alături de cei dragi pare din ce in ce mai rar si mai pretios, amintirea Cinei de taină, moment foarte important in Săptămana M ...

HOROSCOPUL ZILEI
02/05/2024 05:02

BERBEC Accentul zilei revine segmentului amoros. Atat in relatia cu persoana iubită cat si in relatia cu copiii se intrezăresc schimbări plăcute, mai mult sau mai putin. TAUR Situatia ta financiară este ...

Patriarhul Daniel – mesaj de Înviere: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei
01/05/2024 19:59

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, a transmis, miercuri, un mesaj de Sfintele Paşti, in care afirmă că Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce ...

Lumină și umbră în Miercurea Patimilor. Despre trădare, onestitate și reconciliere
01/05/2024 07:17

În ziua cand istoria se intoarce in sine si umanitatea priveste cu ingrijorare spre destine incrucisate, Miercurea din Săptămana Mare, ne aduce in fată o poveste veche de veacuri, dar cu semnificatii a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei