Procuror acuzat atât de agresor, cât şi de victimă

3exceptii

Dimensiune font:

| 03-08-2022 16:45

primul susţine că i s-a încălcat dreptul la apărare * partea adversă spune că anchetatorii pot fi suspectaţi de favorizarea infractorului

 


Un banal conflict rural nu poate fi soluţionat nici după cinci ani de la începerea lui.  La data de 24 aprilie 2017, Vasile B. şi Costică L. se aflau la muncă pe o tarla din extravilanul satului Zagavia, comuna Scobinţi. Din motive încă neclare, cei doi s-au luat la harţă, Vasile l-a trântit de pământ pe Costică şi, de aici, s-a ajuns la o mare duşmănie între ei. A urmat o anchetă lungă şi anevoioasă, plină de constaţii. Şi de-o parte, şi de cealaltă, rechizitoriul fiind validat abia alaltăieri de către judecătorul de cameră preliminară.

Victima şi-a scos certificat medico-legal în care scrie că a avut nevoie de 7-9 zile de îngrijiri medicale, apoi a făcut plângere penală, „iniţial pentru lovire sau alte violenţe”, pretinzând despăgubiri de 30.000 lei. Vasile a fost chemat la poliţie pentru a da cu subsemnatul şi, de aici, tot bâlciul ce avea să urmeze.

Dosarul a ajuns la procuror, dar, din cauza numeroaselor contestaţii ale părţilor, rechizitoriul a fost gata abia pe 25 ianuarie a.c. Nici Vasile, nici Costică n-au fost mulţumiţi de rezoluţia şi au mers mai departe cu cererile şi excepţiile.

Inculpatul a invocat nelegalitatea actelor de urmărire penală, nelegala sesizare a instaţei precum și încălcarea flagrantă a dreptului la apărare. El susţine că, la baza acuzaţiei penale se află doar plângerea lui Costică şi declaraţiile surorii şi cumnatului acestuia, persoane care n-au fost de faţă la eveniment. În schimb, fiul şi soţia inculpatului, martori oculari la episodul de pe tarla, n-au fost audiaţi de  către organele de urmărire penală. Mai mult, Vasile zice că rechizitoriul face trimitere la două certificate medico-legale, eliberate de doi medici diferiţi, acte care atestă leziuni diferite.

De partea cealaltă, Costică pretinde că n-a fost bătut doar de Vasile, că acesta era însoţit de alte două persoane, deci e vorba de constituirea unui grup de crimă organizată. Alt reproş al victimei e că inculpatul şi-a schimbat declaraţia, inducând în eroare organele de cercetare penală. E nemulţumit de soluţia de clasare dată de procuror în ce-i priveşte pe însoţitorii lui Vasile, caz de favorizare a infractorului.

Judecătorul de cameră preliminară a respins toate excepţiile invocate, spunând că acestea sunt aspecte de fond, care nu se analizează în această etapă, ci în faza de judecată, după ce va începe efectiv procesul. Încă n-a fost stabilit primul termen. Disputa dintre cei doi săteni continuă. Marcel FLUERARU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

13:46

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Vladimir Putin e pregătit pentru încetarea 'imediată' a focului în Ucraina dacă se întrunesc două condiții
14/06/2024 17:25

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că va ordona o incetare imediată a focului de indată ce Ucraina işi va retrage trupele din cele patru regiuni anexate de Moscova in estul şi sudul ţării ...

Una dintre victimele exploziei de la magazinul Dedeman, externată din spital
14/06/2024 16:07

Una dintre victimele exploziei de la magazinul Dedeman din Botoşani, care era internată in Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati", a fost externată vineri dimineaţă, a anunţat purtătorul d ...

Nouă poeţi sunt nominalizaţi la Premiul Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu’- Opera Omnia
14/06/2024 11:00

Nouă poeţi sunt nominalizaţi la ediţia din acest an a Premiului Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu’- Opera Omnia, a anunţat, joi, principalul organizator al evenimentului, Primăria municipiul ...

Accident la Huși. O O autocisternă încărcată cu 21 de tone de gaz petrolier lichefiat  s-a răsturnat
14/06/2024 10:45

O autocisternă incărcată cu 21 de tone de gaz petrolier lichefiat (GPL) s-a răsturnat, in noaptea de joi spre vineri, la ieşirea din municipiul Huşi. Pompierii din cadrul Secţiei Huşi a Inspectoratului ...

Una dintre victimele exploziei de la magazinul Dedeman din Botoşani a ieșit din spital
14/06/2024 10:13

Una dintre victimele exploziei de la magazinul Dedeman din Botoşani, care era internată in Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati", a fost externată vineri dimineaţă, a anunţat purtătorul d ...

Pericol de inundații la Iași și Botoșani
14/06/2024 10:10

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă pe rauri din judeţele Botoşani şi Iaşi. Potrivit hidrologilor, pană ...

Tabăra culturală „Iași – Metafora celor șapte coline”
14/06/2024 09:24

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi anuntă, in calitatea sa de partener, organizarea dezbaterii „Alexandru Ioan Cuza si Unirea”, ce va avea loc vineri, 14 iunie 2024, ora 10.00, la ...

A fost semnat contractul de finanțare a lucrărilor de la Colegiul Pedagogic!
14/06/2024 08:38

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administratiei (MDLPA), Adrian Vestea, a semnat contractul de finantare a lucrărilor de consolidare si refunctionalizare a imobilelor - monument istoric ale Coleg ...

Mijloacele de transport în comun din Iaşi, vandalizate!
14/06/2024 08:30

În mai puţin de o lună, aproape 100 de scaune din mijloacele de transport public din municipiul Iaşi (tramvaie şi autobuze) au fost distruse, cele mai multe dintre acestea fiind tăiate sau deteriorat ...

Măsuri pentru eliminarea efectelor ploii căzute în oraş
14/06/2024 08:21

În urma ploii care a căzut in ultimele 24 de ore, primarul Mihai Chirica a dispus tuturor directiilor si societătilor comerciale din subordine să ia măsuri de urgentă pentru eliminarea efectelor nega ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei