Putin, în discursul de Anul Nou: Rusia nu va da înapoi niciodată

3

Dimensiune font:

| 01-01-2024 15:56

Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică, în discursul său de Anul Nou, că Rusia nu va da înapoi niciodată, după ce şi-a „apărat ferm” interesele în anul 2023, şi a adus un omagiu soldaţilor, fără a menţiona explicit Ucraina.

„Am dovedit adeseori că putem rezolva sarcinile cele mai dificile şi că niciodată nu vom renunţa, pentru că nu există forţă capabilă să ne divizeze, care să ne facă să uităm memoria şi credinţa părinţilor noştri, să ne oprească din dezvoltarea noastră”, a spus Putin în discursul difuzat mai întâi în Extremul Orient rus, care datorită fusului orar a trecut deja în 2024, informează agenţiile France Presse şi EFE.

Spre deosebire de discursul de anul trecut, când a vorbit flancat de militari în uniformă, acum preşedintele rus a apărut singur, cu imaginea Kremlinului în fundal.

În anul 2023 „ne-am apărat ferm interesele naţionale, libertatea, securitatea şi valorile noastre”, a continuat Putin, care a apreciat că Rusia trece acum printr-o „etapă istorică” şi a proclamat anul 2024 ca fiind anul „familiei”, o referire la politica sa de susţinere a valorilor tradiţionale.

El nu a menţionat direct conflictul din Ucraina pe care l-a declanşat în urmă cu aproape doi ani, în schimb a elogiat militarii, „pe toţi cei care sunt la datorie, în prima linie a luptei pentru adevăr şi justiţie”.

„Voi sunteţi eroii noştri. Inimile noastre sunt alături de voi. Suntem mândri de voi şi vă preţuim”, le-a transmis Putin militarilor.

În discursul de anul trecut, el afirmase printre alte că „adevărul moral şi istoric” este de partea Rusiei.

Ministrul său al apărării, Seghei Şoigu, a susţinut săptămâna aceasta că, prin respingerea contraofensivei ucrainene, armata rusă şi-a îndeplinit principalul obiectiv în anul care se încheie.

Dar, potrivit aliaţilor occidentali ai Ucrainei, armata rusă a pierdut în războiul declanşat de Rusia în februarie anul trecut cel puţin 315.000 de soldaţi (morţi şi răniţi).

După eşecul contraofensivei ucrainene, care a eliberat doar o mână de sate, cu preţul unor mari pierderi umane şi materiale în rândul trupelor ucrainene, neprecizate de Kiev sau de aliaţii săi, trupele ruse au revenit în ofensivă pe mai multe sectoare ale frontului.

Potrivit comandantului-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, acest război a devenit un conflict de uzură în care ambele tabere consumă mari resurse fără ca vreuna să poată obţine înaintări majore, prin urmare Ucraina are nevoie de noi arme superioare tehnologic celor ruseşti şi de noi efective de soldaţi pentru a putea să avanseze.

Deocamdată, Ucraina încearcă să compenseze eşecul contraofensivei prin tactici de război asimetric, cu sabotaje şi lovituri în spatele liniei frontului şi chiar pe teritoriul rus asupra unor ţinte strategice.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Fostul consilier al lui B. Johnson a răbufnit: 'Ucraina e un stat mafiot și corupt. Ne-a păcălit practic pe toți!'
11/05/2024 20:04

Fostul consilier principal al lui Boris Johnson, Dominic Cummings (foto), a lansat joi un atac impotriva sprijinului Occidental pentru Ucraina. Intr-un interviu, Cummings - fost consilier al premierului Johnso ...

Mircea Geoană, despre declarațiile belicoase ale lui Macron: Trimite un mesaj de nevoie imperioasă de a continua sprijinul pentru Ucraina
11/05/2024 19:52

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat sambătă, la Arad, referitor la afirmaţiile preşedintelui Franţei privind trimiterea de trupe in Ucraina, că Emmanuel Macron "trimite un mesaj ...

Rusia ar vrea să demareze în R. Moldova o nouă 'operațiune militară': avertisment sumbru al americanilor
11/05/2024 11:03

Purtătoarea de cuvant a Ministerului rus de Externe (MAE), Maria Zaharova, a afirmat că guvernul Republicii Moldova este implicat intr-un „genocid” de tip nazist in Moldova. Potrivit unei analize a Instit ...

Ungaria insistă. Nu participă la planurile NATO de sprijin pentru Ucraina
11/05/2024 07:22

Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei in coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi in instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina i ...

Cum îl va convinge PSD pe Ciolacu să candideze
11/05/2024 07:20

Europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreşedinte al PSD, a afirmat vineri, la Brăila, că un rezultat bun pentru social democraţi la alegerile locale şi europarlamentare din 9 iunie l-ar putea convinge pe pre ...

Cristoiu: Candidatul PNL la prezidențiale Nicolae Ciucă nu stârneşte niciun fel de emoţie, de fapt nu stârneşte nimic
11/05/2024 07:18

„Dintre toate partidele, PNL si-a anuntat candidatul la alegerile prezidentiale: Nicolae Ciucă. PSD evită discutia. USR nu s-a decis. AUR nu pare preocupat. Panourile, clipurile, afisele cu Nicolae Ciucă ...

Ciucă, explicații la legea evazioniștilor, care îl umplu de ridicol
11/05/2024 07:17

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat, vineri, după promulgarea Legii privind combaterea evaziunii fiscale, că Romania trece la o nouă etapă judiciară in aceste speţe, menţionan ...

România nu-şi poate permite să doneze Ucrainei sistemul de apărare Patriot care are menirea de a proteja spaţiul aerian naţional
11/05/2024 07:11

Comanda mascată de donare a unui sistem de apărare Patriot Ucrainei, dată de Joe Biden lui Iohannis cu prilejul vizitei acestuia in SUA, este subiectul actual si arzător. E mare agitatie in legătură cu s ...

Statul NATO care se pregătește de un război pe scară largă cu Rusia: au început să sape tranșee și buncăre
10/05/2024 19:02

Ministrul polonez al apărării, Władysław Kosiniak-Kamysh, a propus construirea unei linii de buncăre defensive, transee si santuri pe granita cu Kaliningrad si Belarus Ministrul a mentionat că autorităt ...

Plătim degeaba milioane de euro anual! Burduja ridică o problemă majoră și îi atacă voalat pe Firea și Nicușor Dan: 'Nimeni nu s-a preocupat'
10/05/2024 18:11

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat vineri că pană astăzi, noi am plătit degeaba peste 3,3 miliarde lei, in total, ceea ce inseamnă 50 de milioane de euro, anual, tariful d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei