Aceiaşi copii. Altfel de şcoală

Da, îmi plac poveştile, ştiţi asta. Îmi place să le ascult, să le spun, dar cel mai mult îmi place când le văd reeditate în filmul vieţii de zi cu zi. Una dintre ele este „Şcoala Altfel”, o poveste reinventată şi dată pe piaţă cu titlul de noutate, anul trecut.
Ideea este foarte bună şi, pentru cine nu ştie, îşi propune să scoată elevii din spaţiul formal, să le arate lumea aşa cum este în realitate. Concret, elevii merg în vizită la firme, află cum se tipăreşte o carte, cum se confecţionează un caiet, cum se prepară o ciorbă sau cum se coase un halat. Pentru cei mici este într-adevăr o încântare, iar efectul este imediat – învaţă că oul nu este doar un glob ţuguiat, ci şi ingredient într-un cozonac, că tortul le vine în farfurie ca desert după ce a trecut prin mâinile unui cofetar, că paharul de pe biroul lor este făcut dintr-un nisip topit (wow!) şi că banala cană este un lut uscat şi ars în cuptor, apoi pictat.
Este bine pentru elevi că merg în excursii, că află lucruri noi şi cunosc multe amănunte despre meserii pe care eventual le-ar afla dintr-un documentar de pe Discovery ori de la orele de Educaţie tehnologică (lucru manual, în limbaj uzual). În cele câteva ore în care nu stau cu ochii lipiţi de ecranul calculatorului ca să citească ultimul banc postat pe Facebook ori cel mai recent citat care le-ar creşte cota în cartier (precum faima unei senatoare care s-a împrietenit cu Octavian Paler în social media) află şi ce este un muzeu, văd şi o piesă de teatru şi poate n-ar fi rău să mai bată şi mingea pe un teren de sport. Este bine pentru ei că ies în lume, că află lucruri despre care nu învaţă la şcoală şi cunosc oameni care poate nu au cont pe Facebook, dar sunt cei mai buni în meseriile lor, fie ei meşteri populari, coşari, cofetari, ingineri, actori sau bucătari.
Programul „Şcoala Altfel” este nu bun, ci foarte bun, iar eu l-am parcurs pe când eram pionier. Pe atunci activităţile extraşcolare erau obligatorii şi trecute într-un program pe care, atenţie, îl alcătuiau elevii. Sigur, şi la sugestia cadrelor didactice. În program erau trecute vizite în fabrici şi uzine (aşa am aflat cum se fac hainele din mătase şi cum se cos pantofii), erau incluse acţiuni în natură (actualele evenimente de ecologizare), adică ajutam la curăţarea parcurilor, plantam flori şi făceam muncă patriotică (sau voluntariat, cum i se spune acum). Planificarea includea obligatoriu vizite la muzee (ca să ne cunoaştem înaintaşii, dacă ar fi să citez dintr-o veche carte de istorie), participarea ca spectator la piese de teatru şi ca actor în reprezentaţii în care învăţam cum să ne gestionăm emoţiile şi să vorbim frumos pe scenă (adică public speaking). Socializam, făceam networking şi ne cunoşteam între noi. Adică, team buiding, aşa cum se întâmplă şi acum.
Noutatea „Şcolii Altfel” vine din faptul că tradiţia acţiunilor extracurriculare a dispărut timp de vreo 20 de ani. Elevii mergeau la cursuri şi cam atât. Din cadrul formal al şcolii ieşeau doar dacă vreun învăţător ori profesor mai avea suflu (a se citi şi „chef”) să-i scoată din sala de clasă, lucru pe care ar fi trebuit să-l facă de la sine, nu prin impunere ministerială. Misiunea de dascăl implică uneori şi apostolat, nu numai pregătire şi leafă.
Revenind la poveştile din zilele noastre, copiii sunt la fel, şcoala s-a schimbat şi nu în foarte bine. Faptul că se reiau vechi iniţiative arată că erau bune, că erau utile şi ajutau elevii. Nu mă întreb de ce au fost scoase din programă, ci cât timp vor rezista, ca să pot povesti cât de mult ajută elevii să cunoască viaţa aşa cum este, nu doar din cărţi.

Maura ANGHEL