Ajunul lui Moș Nicolae. Ziua în care ne lustruim ghetuțele

ajun

Dimensiune font:

| 05-12-2023 07:42

 Una dintre sărbătorile preferate ale copiilor este, de departe, cea care se sărbătorește pe 6 decembrie, adică Sfântul Nicolae * cu o noapte înainte, cei mici își curăță ghetuțele și le lasă lângă ușă sperând că Moș Nicolae va trece și le va lăsa daruri celor care au încălțămintea curată * în caz contrar, bătrânul din legendă lasă o vărguță

Nicolae era un bărbat care a trăit între secolele II și III d. Hr, iar pe data de 6 decembrie se sărbătorește moartea acestuia, din anul 352. Pe parcursul vieții sale, Sfântul Nicolae a avut parte de multe reușite. La o vârstă fragedă, el a fost dus la școală pentru a învăța Sfânta Scriptură, după ce și-a arătat admirația față de grija de săraci. Deoarece a rămas orfan, el și-a folosit averea rămasă de la părinți pentru a ridica o biserică, ce îi găzduia pe oamenii fără posibilități.

De-a lungul anilor, el evolua tot mai mult, motiv pentru care i s-a încredințat lui Dumnezeu și a plecat la o mănăstire pentru a se călugări. Cu toate aceste, Domnul Nostru avea alte gânduri pentru el: a fost cel care a propovăduit învățăturile Sfintei Scripturi cu multă sârguință, iar asta l-a făcut să fie foarte îndrăgit de locuitorii orașului. A avut grijă de fiecare om, sărac sau bogat, tânăr sau bătrân, copii și văduve.

Tradiții și obiceiuri de Moș Nicolae

În tradiția populară, ziua de Sfântul Nicolae se spune că marchează începutul iernii. În data de 6 decembrie, moșul își scutură barba lui sură și începe prima ninsoare.

Dacă nu ninge, este un semn că Moșul a întinerit și că va urma o iarnă blândă

După cum am zis și în in introducere, de Moș Nicolae, copiii își curăță ghetuțele și pantofii, apoi așteaptă cuminți să primească daruri în dimineața zilei de 6 decembrie. Copiii năzdrăvani, care nu au fost cuminți, primesc în loc de cadouri o nuielușă de măr. Se spune că dacă nuielușa pusă în apă începe să înmugurească, acesta este un semn că Moșul i-a iertat.

Tot în popor se spune că, în nopţile sfinţite de sărbători, când cerurile se deschid şi pentru noi, preţ de o clipă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând la dreapta lui Dumnezeu.

Legenda lui Moș Nicolae în alte țări

În Germania, lucrurile stau puțin diferit. Tradiția sărbătoririi Moșului a apărut prin îmbinarea unei figuri păgâne cu imaginea creștină a Sfântului Nicolae, care este văzut de germani ca un bătrân care poartă un sac în spate și o nuielușă în mână. Pe lângă ghetuțe, copiii pregătesc în ajun o scrisoare în care își aștern toate dorințele și câțiva morcovi pentru caii moșului.

În Franța, copiii lasă în ajun de Moș Nicolae un pahar de vin, câțiva morcovi și puțin zahăr. De 6 noiembrie, tradiția spune că cei cuminți primesc ciocolată, turtă dulce, fructe și trimit scrisori rudelor pentru a le ura sărbători fericite. Chiar dacă la noi nu se spune cum ajunge Moș Nicolae, în Franța, acesta se deplasează pe un măgăruș alături de Moș Nuielușă, care e îmbrăcat în negru. În funcție de cât de cuminți au fost copiii, aceștia primesc fie un cadou, fie un băț.

Maura ANGHEL

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:14

Templul de la Göbekli Tepe a fost construit după planuri geometrice foarte clare
20/02/2024 13:43

Vanători-culegători din Neolitic au construit cel mai vechi templu cunoscut din lume, Göbekli Tepe, respectand un foarte precis plan geometric. Acest sit se ridică peste o creastă stancoasă din calcar ...

 Mouse controlat cu ajutorul gândurilor
20/02/2024 13:37

Primul pacient uman căruia medicii i-au implantat un cip cerebral dezvoltat de compania Neuralink pare să se fi recuperat complet şi este capabil să controleze un mouse de calculator cu ajutorul gandurilor ...

 Lumina capturată. Frumusețea și puterea fotografiei
20/02/2024 13:29

În era digitală in care trăim, fotografia isi păstrează farmecul si puterea ei de a captura momente efemere si de a le transforma in amintiri vesnice. Cu fiecare declansare, fotografiile nu doar inreg ...

 Intuiția, cheia către succes
19/02/2024 15:18

În lumea agitată si haotică in care trăim, este usor să ne pierdem intr-un vartej de informatii si decizii. Cu toate acestea, in mijlocul acestui tumult, există o fortă linistitoare si puternică ca ...

Hora, ritmul inimilor românești
19/02/2024 14:53

În zilele de sărbătoare, in satele Moldovei, sunetul traditional al unei viori se ridică in aerul incărcat de emotie. Oamenii isi iau locurile in cerc, pregătiti să intre intr-o transă a dansului. ...

 Efectele sindromului „Eu te-am făcut, eu te omor”
19/02/2024 09:31

 În fiecare colt al lumii, in sute de culturi si sub diferite sisteme sociale, din cele mai vechi timpuri si pană in prezent, figura părintelui a fost una centrală in viata fiecărui copil. Părin ...

  Călătorie printre vii. Povestea secretă a tăierilor din Făurar
19/02/2024 08:20

În adancurile colinelor impădurite si pe malurile raurilor adormite ale regiunilor viticole, se desfăsoară un ritual ancestral ce marchează inceputul unei noi etape in ciclul vietii. Este timpul tăie ...

  În umbra excesului. O treime dintre copiii României sunt obezi
18/02/2024 12:25

Într-o lume in care fast-food-ul devine o normă si stilul de viată sedentar este tot mai frecvent, copiii devin din ce in ce mai vulnerabili la obezitate. Multi tineri se confruntă cu excesul de greuta ...

Istoria covrigului
16/02/2024 19:47

Covrigul, o simplă paine răsucită, a avut o călătorie fascinantă de-a lungul istoriei, traversand culturi si epoci. Acest aliment umil, adesea asociat cu Germania si Austria, isi are de fapt originile r ...

Ceasul cu cuc, o poveste din Pădurea Neagră
16/02/2024 19:15

Ceasul cu cuc, cunoscut si sub numele de „Kuckucksuhr” in limba germană, este un tip de ceas care include un mecanism automat care imită sunetul unei păsări cuc. Acest ceas a devenit un simbol i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei