Chirpicul, cărămida de aur a moldovenilor

1526200652226-pereti-din-baloti-de-paie

Dimensiune font:

| 17-03-2023 16:01

Considerate un simbol al sărăciei, casele din chirpici sau casele „cob”, cum le spun britanicii, ori casele „adobe”, cum este cunoscut termenul în spaţiul mediteranian sau sud-american, sunt o soluţie ieftină şi foarte sănătoasă pentru oricine îşi propune să se mute la ţară ori să-şi construiască o locuinţă în oraşele pline de praf. Construcţiile sunt relativ ieftine, iar materialele sunt aproape gratis. Ai nevoie de apă, lut, paie şi soare. Sigur, dublate de priceperea de a modela cărămizile ecologice, la care bunicii, străbunicii şi toţi înaintaşii lor erau mari meşteri. La fel şi oamenii sărmani care nu au bani de case scumpe.

Cărămida săracului face casa trainică
De când se ştiu, ţăranii vasluieni şi-au construit locuinţe din chirpici şi ceamur. Chirpicul a fost denumit, mai în glumă, mai în serios, cărămida săracului. Pe vremuri, la marginea satelor erau adevărate „făbricuţe” de chirpici. În gospodăriile populaţiei era ceva obişnuit ca în fiecare vară, familia să frământe lutul pentru a mai construi câte o anexă sau pentru a acoperi unele fisuri apărute în pereţii casei. „Am crescut într-o casă de ceamur, făcută din lut şi paie, împletit printre nuiele. Aşa au ridicat-o părinţii mei, apoi a fost extinsă pe măsură ce în familie mai venea câte un membru. Ţin minte că într-un an am făcut clacă, au venit toate rudele să ne ajute. Unul aducea lut cu căruţa, altul căra apă, altul venea cu paie. Noi, bărbaţii, frământam lutul cu picioarele, femeile îl aşezau în formă, iar cei mici aveau grijă să aducă apa. Într-o săptămână a fost gata casa”, am aflat de la moş Ion Cuciureanu, din comuna Ştefan cel Mare (judeţul Vaslui). Casa a fost călduroasă şi foarte rezistentă la cutremure fiindcă materialul din care a fost construită este foarte elastic.
În judeţ, majoritatea caselor sunt ecologice, dar vasluienii nu s-au gândit deloc la acest aspect şi nici nu ştiu cum poate fi exploatat. Ei ştiu doar că este singura soluţie care le permite să aibă o casă fără prea multă cheltuială fiindcă banii sunt puţini în zona de nord-est a ţării.
Cărămizile din lut, descântate de ţigani

Unii dintre cei mai buni chirpicari au fost romii, în urmă cu câţiva ani. Veneau cu şatra şi se aşezau oriunde era nevoie de ei. Mulţi se instalau la marginile satelor şi aveau comenzi de la oameni pentru sute de chirpici. Se spunea chiar şi că făceau descântece ca să oprească ploile, să nu li se strice cărămizile. „Acum vreo câţiva ani se făceau chirpici în Zona Industrială a Vasluiului. Romii care erau stabiliţi acolo aveau o adevărată afacere. Cum ieşeai din Vaslui pe drumul spre Bacău, îi vedeai cum frământau lutul. Aveau materia primă acolo, paie mai luau de pe câmp şi făceau chirpici zi de zi”, a spus vasluianca Mariana Chiper, care şi-a ridicat o casă cu ajutorul „constructorilor” romi. Chiar şi ea a apelat la serviciile lor când şi-a construit o anexă la ţară. „Am plătit 5 lei chirpicul. Era un lucru bun. Oamenii ăia câştigau un ban cinstit şi tu puteai negocia cu ei marfa. Ştiu că nu le-au mai dat voie apoi autorităţile. Au spus că strică imaginea municipiului”, a completat Mariana Chiper.

Străinii ne învaţă să preţuim lutul

La Neamţ, chirpicul este deja un lux, face parte din tendinţele construcţiilor eco. În sate, cei mai mulţi din cei care au revenit din străinătate după ani buni de muncă şi-au ridicat vile somptuoase drept dovadă a bunăstării dobândite peste graniţe. Sunt însă şi români care abia peste hotare au învăţat să preţuiască tradiţiile şi ceea ce este autentic românesc. Tot acolo au văzut că vechile tehnici de construcţie încep să fie din nou puse în practică, materializându-se în locuinţe ecologice, realizate din lemn şi pământ. „Tehnica aceasta a construirii caselor din chirpici este răspândită în zonele joase ale Neamțului. Pereţii erau tencuiţi cu lut şi văruiţi nu numai în scopul obţinerii aspectului plăcut, dar şi obţinerii unui strat protector al materialului de bază”, a explicat dr. Elena Florescu, etnolog. Numărul locuinţelor construite din chirpici a început să scadă după cel de-al doilea război mondial. Schimbarea materialelor folosite în construcţii a determinat şi o modificare vizibilă e elementelor de arhitectură. „După anul 1960, multe tehnici vechi şi tradiţionale de construire ale pereţilor au început să fie abandonate şi înlocuite cu tehnica modernă de zidire din cărămizi sau bolţari. Este cea mai importantă schimbare petrecută în arhitectura populară deoarece pereţii de cărămidă au permis dezvoltarea planului şi a elevaţiei, dar şi apariţia elementelor morfo-structurale şi estetice deosebite faţă de cele tradiţionale”, a completat dr. Elena Florescu, etnolog
Dacă în oraşe foarte rar se mai zăresc astfel de locuinţe, la sate sunt în număr destul de mare, cele mai multe având zeci de ani. Conform statisticilor, la Neamţ aproape jumătate din casele de locuit sunt făcute din chirpici, cu diferite structuri de rezistenţă.

Ca reţetă generală, chirpicul fabricat din lut amestecat cu apă, la care se adaugă paie şi bălegar, ca elemente de rezistenţă. Pasta rezultată se toarnă în forme de cărămidă, care sunt lăsate să se usuce la soare. Investiţia mică şi metodologia foarte simplă i-au atras pe foarte mulţi arhitecţi din lume, care au început să militeze pentru casele „eco”. O astfel de casă, ridicată de arhitecta Ileana Mavrodin în apropierea localităţii Sasca Română, a fost inclus în clasamentul mondial Top 10 case „cob” (termenul folosit de către britanici), alături de construcţii din Canada, Marea Britanie, SUA şi Africa de Sud.

 

Casele din materiale naturale oferă un mediu interior benefic pentru sănătate, mai ales dacă pardoseala şi acoperişul sunt realizate tot din materiale naturale. Aceste case „respiră” şi nu conţin substanţe nocive pentru organism, aşa cum se găsesc la fiecare centimetru din construcţiile din materiale „moderne”. Specialiştii în construcţii vorbesc despre vapori emanaţi de vopseaua de pe pereţi, de lacurile care acoperă parchetul şi mobilierul din PAL sau PFL, toate foarte greu de eliminat din interioarele căptuşite cu materiale izolante. Casele de chirpici sunt răcoroase vara şi călduroase iarna. Au şi rezistenţă în timp, multe astfel de construcţii depăşind vechimea de 70-80 de ani, dacă au fost bine întreţinute. Sunt rezistente la cutremure, dar vulnerabile la umezeală, chirpiciul fiind un amestec de lut, paie şi bălegar de cal, modelat şi uscat la soare.

La ultimul recensământ, judeţul Vaslui a fost înregistrat un număr de 166.200 de locuinţe convenţionale. Din total, peste 80% sunt făcute din cărămizi ecologice.

Maura ANGHEL 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:37

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
 Campionatul de bârfă și lehamite
29/03/2023 14:10

Ce-aţi spune dacă aţi fi invitaţi să participaţi la o astfel de acţiune? Cu siguranţă mulţi ar refuza pe motiv că „eu nu fac aşa ceva. Eu sunt om cinstit şi responsab ...

 Campionatul de bârfă şi lehamite
28/03/2023 19:36

 Ce-aţi spune dacă aţi fi invitaţi să participaţi la o astfel de acţiune? Cu siguranţă mulţi ar refuza pe motiv că „eu nu fac aşa ceva. Eu sunt om cinstit şi responsabil”. Da, cu t ...

Doi liceeni au dezlegat teorema lui Pitagora
27/03/2023 14:04

Doi elevi de liceu din New Orleans cred că au reusit să demonstreze o teoremă veche de 2.000 de ani care i-a intrigat pe matematicieni timp de secole. Cei mai multi experti credeau că e imposibil ca teorema ...

O ciornă cu planul tău de viaţă
27/03/2023 09:07

Mi-a plăcut mult provocarea lansată celor mai cunoscuţi antreprenori de succes din Romania de face o călătorie in timp şi de a-şi reinventa viaţa cu inţelepciunea adunată. Ce sfaturi ţi-ai oferi da ...

Mămăligile regale ale lui Columb
26/03/2023 16:45

  Moldovencele sunt experte in mămăligută. Se spune chiar că o tanără care nu stie să facă o astfel de fiertură cum trebuie nu-i incă bună de măritat. E mare lucru să invarti o mămăligă ad ...

Cantus Mundi - peste 250 de coruri, reunind 26.000 de voci, au cântat la Ora Pământului. Au participat și copii din Iași, Suceava, Neamț și Vaslui
26/03/2023 12:15

Copiii din peste 250 de coruri şi ansambluri instrumentale Cantus Mundi au cantat, sambătă, alături de familii, prieteni şi profesori pentru sănătatea planetei, in cadrul a 79 de recitaluri găzduite in ...

2.000 de capete mumificate de berbeci au fost descoperite în Egipt
26/03/2023 10:56

Cel puţin 2.000 de capete mumificate de berbeci datand din timpul dinastiei Ptolemeice, precum şi o structură somptuoasă din timpul Vechiului Regat au fost dezgropate la templul lui Ramses al II-lea, situat ...

Oglinda cu chipuri blânde
25/03/2023 09:50

  V-aţi intrebat vreodată cum veţi arăta peste 10, 20 sau 30 de ani? E o intrebare simplă, precum cele de la interviurile de angajare, doar nuanţa diferă. Eu mă refer la imaginea fizică, nu la jo ...

Portret în oglindă
25/03/2023 09:25

Începand de astăzi vom da extemporale. Nu veţi avea nevoie de nicio pregătire, nici de recapitulări şi nici de fiţuici. Nu puteţi copia şi nici nu are cine să vă sufle. Ca un prim test, vă invi ...

 Tradiții de Buna Vestire. Ziua Cucului
25/03/2023 08:27

   Buna Vestire (25 martie) este una dintre cele patru mari sărbători inchinate Maicii Domnului şi este marcată cu exact nouă luni inainte de Crăciun, momentul naşterii lui Isus. I se mai spun ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei