FOTO/VIDEO - Povestea adolescentului care a învins autismul

autism

Dimensiune font:

| 18-03-2023 10:30

 David Stescu, un băiat de 16 ani care suferă de autism, își spune povestea în primul episod din „Drumul către ceilalți”, documentar ce vrea să crească gradul de conștientizare a acestei tulburări, de care suferă mai mult de 25.000 de români.  „Aș vrea să vizitez toate țările din lume”, răsună vocea entuziastă a lui David Stescu, un fotograf în vârstă de 16 ani, din București. O persoană cu această tulburare poate avea disfuncții senzoriale, adică sensibilitate crescută la zgomote, mirosuri sau atingeri, poate fi anxioasă, poate avea dificultăți să se exprime sau să se comporte în contexte sociale. Astăzi, David este un adolescent curios, merge la școală fără însoțitor, e îndrăgostit de fotografie și-i place să călătorească alături de părinții lui. Expoziția „Atipic. Drumul către ceilalți”* este parte din proiectul „Faces of autism”, un mod prin care David și părinții lui, Teodora și Mihai Stescu, doresc să atragă atenția asupra vieții active pe care persoanele cu autism o pot trăi, dacă sunt susținute și asupra fericirii care a intrat în casa lor de când David a pus mâna pe un aparat foto.

Sursa - www.libertatea.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
 Campionatul de bârfă și lehamite
29/03/2023 14:10

Ce-aţi spune dacă aţi fi invitaţi să participaţi la o astfel de acţiune? Cu siguranţă mulţi ar refuza pe motiv că „eu nu fac aşa ceva. Eu sunt om cinstit şi responsab ...

 Campionatul de bârfă şi lehamite
28/03/2023 19:36

 Ce-aţi spune dacă aţi fi invitaţi să participaţi la o astfel de acţiune? Cu siguranţă mulţi ar refuza pe motiv că „eu nu fac aşa ceva. Eu sunt om cinstit şi responsabil”. Da, cu t ...

Doi liceeni au dezlegat teorema lui Pitagora
27/03/2023 14:04

Doi elevi de liceu din New Orleans cred că au reusit să demonstreze o teoremă veche de 2.000 de ani care i-a intrigat pe matematicieni timp de secole. Cei mai multi experti credeau că e imposibil ca teorema ...

O ciornă cu planul tău de viaţă
27/03/2023 09:07

Mi-a plăcut mult provocarea lansată celor mai cunoscuţi antreprenori de succes din Romania de face o călătorie in timp şi de a-şi reinventa viaţa cu inţelepciunea adunată. Ce sfaturi ţi-ai oferi da ...

Mămăligile regale ale lui Columb
26/03/2023 16:45

  Moldovencele sunt experte in mămăligută. Se spune chiar că o tanără care nu stie să facă o astfel de fiertură cum trebuie nu-i incă bună de măritat. E mare lucru să invarti o mămăligă ad ...

Cantus Mundi - peste 250 de coruri, reunind 26.000 de voci, au cântat la Ora Pământului. Au participat și copii din Iași, Suceava, Neamț și Vaslui
26/03/2023 12:15

Copiii din peste 250 de coruri şi ansambluri instrumentale Cantus Mundi au cantat, sambătă, alături de familii, prieteni şi profesori pentru sănătatea planetei, in cadrul a 79 de recitaluri găzduite in ...

2.000 de capete mumificate de berbeci au fost descoperite în Egipt
26/03/2023 10:56

Cel puţin 2.000 de capete mumificate de berbeci datand din timpul dinastiei Ptolemeice, precum şi o structură somptuoasă din timpul Vechiului Regat au fost dezgropate la templul lui Ramses al II-lea, situat ...

Oglinda cu chipuri blânde
25/03/2023 09:50

  V-aţi intrebat vreodată cum veţi arăta peste 10, 20 sau 30 de ani? E o intrebare simplă, precum cele de la interviurile de angajare, doar nuanţa diferă. Eu mă refer la imaginea fizică, nu la jo ...

Portret în oglindă
25/03/2023 09:25

Începand de astăzi vom da extemporale. Nu veţi avea nevoie de nicio pregătire, nici de recapitulări şi nici de fiţuici. Nu puteţi copia şi nici nu are cine să vă sufle. Ca un prim test, vă invi ...

 Tradiții de Buna Vestire. Ziua Cucului
25/03/2023 08:27

   Buna Vestire (25 martie) este una dintre cele patru mari sărbători inchinate Maicii Domnului şi este marcată cu exact nouă luni inainte de Crăciun, momentul naşterii lui Isus. I se mai spun ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei